Vladimir Voronin dă cărțile pe față: „L-am apucat pe acest Nichiforciuc și l-am împins lângă boxerul Costică Țuțu... Asta nu e politică, e banditism”

Mădălin Necșuțu
03/02/2022

Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a vorbit pe larg, joi, în cadrul unui briefing de presă, despre tentativele de mituire a deputaților comuniști și a relatat episodul în care deputatul Eugeniu Nichiforciuc ar fi încercat să o mituiască pe deputata comunistă Elena Bodnarenco.

„Se apropie Nichiforciuc de Bodnarenco, 300.000 de euro îi propunea să treacă la democrați, iar eu stăteam alături și ascultam […] Eu m-am sculat și l-am apucat pe acest Nichiforciuc și l-am împins lângă boxerul Țuțu [...] Asta nu e politică, e banditism”, a povestit Voronin.

El a mai spus că după aceste debarcări in corpore și înregimentări contra plată în Partidul Democrat al oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, comuniștii nici nu au mai reușit să intre în următorul Parlament șii că a fost o lovitură de imagine gravă pentru formațiunea sa.

„Ei au trădat nu doar partidul, ci și alegătorii”, a concluzionat Voronin.

Procurorii anticorupție i-au reținut, miercuri dimineață, în același dosar pe Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Vladimir Vitiuc și Anatolie Zagorodnîi, care sunt bănuiți și că au negociat tranziția colegilor lor de la Partidul Comuniștilor din R. Moldova la Partidul Democrat.

Cei 14 foşti deputaţi sunt Alexandr Banicov, Anatolie Zagorodnîi, Boris Golovin, Anatolie Gorilă, Igor Vremea, Corneliu Mihalache, Galina Balmoş, Sergiu Stați, Elena Gudumac, Petru Porcescu, Victor Mîndru, Violeta Ivanov, Artur Reşetnicov, Vladimir Vitiuc.

Mădălin Necșuțu
03/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii