Votcă, coniac și scrumbie. Polițiștii de frontieră austrieci au confiscat 1,2 tone de mâncare și băutură găsite într-un autocar din R. Moldova

Ilie Gulca
25/11/2021

Polițiștii de frontieră austrieci au descoperit într-un autocar din Republica Moldova 1,2 tone de mâncare și băutură. Vehiculul intrase în țară prin punctul de frontieră Nickelsdorf și mergea în Franța. Întreaga încărcătură a fost confiscată, apoi distrusă.

Echipa mobilă a Biroului Vamal din Austria a trecut la controlul vehiculului în care se aflau 25 de cetățeni moldoveni care plecau la muncă în Franța, după ce au fost primite niște informații, potrivit Heute, citat de digi24.ro

În compartimentele pentru bagaje ale autocarului au fost descoperite pachete cu mâncare și băutură care cântăreau 1,2 tone. Pachetele fuseseră, în parte, preluate de cei trei șoferi la plecare, dar majoritatea aparțineau celor 25 de călători.

În pachete au fost găsite aproximativ 510 kilograme de carne și pește, 84 de kilograme de brânză, dar și legume, iar o parte din ele erau deja alterate. De asemenea, au fost găsiți și 304 litri de alcool.

Gernot Blümel, ministrul de finanțe al Austriei, a declarat: „Reglementările stricte de import pentru alimente de origine animală și vegetală există dintr-un motiv întemeiat: împiedică apariția epidemiilor și a bolilor”.

Marfa a fost confiscată, apoi distrusă, iar șoferii au fost amendați cu 1.300 de euro.

Ilie Gulca
25/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii