Soțul meu, Vladimir Holopov, a decedat la data de 9 decembrie 2019, din cauza unei pneumonii care nu a fost depistată și tratată corespunzător. Cu puțin timp înainte, Vladimir a stat în spital, cu bronșită cronică, fiind externat la data de 7 decembrie. Acasă i s-a făcut rău și ne-am dus la policlinică unde a stat mai bine de 2 ore, pentru a f i consultat. Am venit de la policlinică pe la ora 11.00 și a chemat salvarea, care a venit peste o oră și 20 de minute. Vladimir se învenițea. Medicul de la salvare a chemat alt echipaj care l-a transportat pe soțul meu la Institutul de cardiologie. Acolo nu l-au primit, pe motiv că are probleme cu inima dar nu cu plămânii. Apoi Vladimir a fost transportat la Spitalul nr.2, dar nu l-au primit nici acolo pentru că nu este din sector. Apoi l-au dus la Spitalul nr.1, de unde a fost externat cu două zile în urmă. Dar nici acolo nu voiau să-l primească, ziceau că sunt bolnavi mai gravi ca el.
În cele din urmă, după ora 16.00, Vladimir a fost internat, dar nu și-a mai revenit și a decedat peste câteva ore. Dacă îi acordau ajutor la timp, poate că avea să mai trăiască. Iată așa medicină avem noi.
Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comments