Dosarul „agentului secret” Dorin Damir: Procurorii de la PCCOCS nu au încredere în magistraţi

Julieta Saviţchi
16/07/2021

Procesul de judecată privind legalitatea aplicării mandatului de arestare pe numele lui Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, contiună pentru a doua zi consecutiv la Curtea de Aplel Chişinău. Procurorul pe caz a solicitat recuzarea a doi dintre cei trei judecători din comletul de judecată. Procesul se desfăşoară în lipsa lui Damir, acesta fiind reprezentat de avocatul Iurie Tabarcea, naşul de cununie al lui Oleg Sternioală, ex-vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.

Dumitru Răileanu, procuror în Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), şi-a motivat cererile de recuzare prin faptul că ar exista dubii privin imparţialitatea celor doi magistraţi. „Sunt nişte chestiuni de fapte stabilite pe parcursul urmăririi penale”, a explicat omul legii.

Cereriled e recuzare au fost repartizate aleatoriu unui alt complet de judecată, care urmează să decidă dacă cei doi magistraţi vor participa la examinarea legalităţii arestului lui Damir.

Amintim că, Judecătoria Chişinău a eliberat săptămâna trecută mandat de arestare pe un termen de 30 de zile pe numele preşedinteui Federaţiei de lupte FEA, Dorin Damir. Finul lui Plahotniuc a fost reţinut la începutul săptămânii trecute de către PCCOCS, în acelaşi timp cu șeful Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru, și un inspector din cadrul Poliției de Frontieră.

Surse din Procuratură ne-au comunicat că Valeriu Cojocaru l-ar fi angajat fictiv pe Damir în calitate de agent sub acoperire, fiindu-i oferită o altă identitate. Dorin Damir s-ar fi folosit de cea de-a doua identitate la trecerea frontierei.

Procurorii au intentat în acest caz un dosar penal pe cinci capete de acuzare: abuz în serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice.

Anterior, în presă au apărut mai multe informaţii privind presupusa implicare a lui Dorin Damir în schemele dirijate de naşul său. Despre finul lui Plahotniuc s-a scris că acesta avea influenţă în organele de drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, ar fi avut legături cu lumea interlopă.

 

Julieta Saviţchi
16/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii