Procurorii au primit undă verde de la CSM pentru a-l cerceta pe fostul președinte al CSJ, Ion Druță, într-un nou dosar penal

Anticoruptie.md
24/10/2019

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat în ședința de joi sesizarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, cu privire la eliberarea acordului la pornirea urmăririi penale, reținere, aducere silită, percheziție, arestare și tragerea la răspundere penală a ex-președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Decizia a fost luată cu votul a opt membri ai CSM.

În aceeași ședință a fost aprobată și cerere de demisie a lui Druță. 

Potrivit Ziarului de Gardă, dosarul nou a fost intentat după perchezițiile făcute în biroul lui Ion Druță de la CSJ. Oamenii legii ar fi fost găsit un document în care se conțineau mai multe indicații pe anumite dosare și deciziile pe care judecătorii care le examinau urmau să le ia. În noul dosar ar fi vizați mai mulți judecători, în special de la Curtea Supremă de Justiție care urmau să execute ordinele venite de la Druță pe acele dosare.

Amintim că la 2 octombrie președintele Curții Supreme de Justiție a fost reținut pentru 72 de ore de către procurorii Anticorupție. Oamenii legii au depistat în cadrul perchezițiilor în biroul și domiciliul magistratului „obiecte care confirmă bănuiala rezonabilă privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită”.

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a pornit la 23 septembrie urmărirea penală pe numele lui Ion Druță în baza art. 330/2 alin. (2), Cod penal, îmbogățire ilicită. La 24 septembrie, CSM a admis ridicarea imunității președintelui CSJ. În aceeași zi, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, în comun cu angajații CNA, au efectuat percheziții în biroul judecătorului. La 29 septembrie, au fost efectuate percheziţii acasă la Ion Druță. Ulterior, la 4 octombrie, Procuratura Anticorupție a anunțat că Ion Druță a fost pus sub învinuire, pentru comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită. De asemenea, procurorii au cerut aplicarea arestului preventiv. Demersul acestora însă a fost respins.

Anticoruptie.md
24/10/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii