Ion Druță, urmărit pentru îmbogățire ilicită. În biroul său de serviciu au avut loc percheziții

Anticoruptie.md
24/09/2019
Foto: captură privesc.eu

Președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, este cercetat pentru îmbogățire ilicită, anunță Procuratura Generală (PG). După ce marți membrii Consiliului Superior al Magistraturii și-au dat acordul pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința acestuia, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție împreună cu ofițerii CNA au efectuat percheziții în biroul de serviciu al șefului CSJ.

Într-un comunicat al PG se arată că drept temei pentru declanșarea urmăririi penale a servit sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, care a constat o discrepanță esențială între proprietățile dobândite de membrii familiei Druță, în perioada 2016-2019 și veniturile legale declarate.

În cadrul perchezițiilor în biroul de serviciu al judecătorului, efectuate în lipsa acestuia, întrucât Druță este plecat peste hotarele Republicii Moldova, procurorii au ridicat mijloace bănești provenite din surse necunoscute, un calculator de birou pentru verificarea informației relevante, precum și acte necesare investigației.

Dacă va fi găsit vinovat, judecătorul CSJ riscă o amendă în mărime de până la 500 de mii de lei sau închisoare de până la 15 ani. În ambele cazuri, acesta ar putea fi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Amintim că, magistratul Ion Druță a fost desemnat președinte al Curții Supreme de Justiție, la începutul lunii mai 2018, într-un concurs în care nu a avut concurenți. Tot el este unul dintre magistrații care, în iunie 2018, au decis să declare inadmisibil recursul primarului ales la alegerile locale noi, Andrei Năstase, și să mențină deciziile Judecătoriei Chișinău, respectiv a Curții de Apel Chișinău, de invalidare a scrutinului. Ion Druță se număra printre judecătorii care urmau să fie cercetați penal pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei decizii contrare legii în dosarul companiei letone Aroma Floris, dar membrii CSM nu au dat curs demersului procurorului general de atunciCorneliu Gurin.

Tot Ion Druță este unul dintre magistrații care, în aprilie 2015, au obligat Ministerul Finanțelor să achite companiei de construcţii Basconslux SRL costul lucrărilor de demolare a Stadionului Republican din centrul Capitalei, efectuate în 2007. Decizia a fost luată chiar dacă, potrivit reprezentanţilor statului, firma a fost aleasă în lipsa unei licitaţii publice, iar termenul de prescripţie pentru chemare în judecată a expirat, fapt confirmat şi de decizia Curţii de Apel Chișinău.

Anticoruptie.md
24/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii