Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, urmărit penal. CSM și-a dat acordul

Anticoruptie.md
24/09/2019
Foto: CIJM

Procuratura Anticorupție (PA) a pornit urmărirea penală pe numele președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță. În ședința de marți a CSM, opt membri ai Consiliului și-au dat acordul pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința acestuia, cum ar fi reținerea, arestarea, aducerea silită și efectuarea perchezițiilor.

Informația a fost confirmată pentru portalul Anticoruptie.md de Cătălina Bogonos, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Anticorupție, care însă nu a oferit detalii despre dosarul în care este vizat Ion Druță.

Amintim că, la sfârșitul lunii iunie, președintele Curții Supreme de Justiție, împreună cu șeful Inspecției Judiciare, un membru al Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor, precum și cu întreaga conducere a instanței din Chișinău, au fost înlăturați de la exercitarea funcțiilor administrative. La baza deciziei CSM a stat sesizarea judecătorului Mihai Murguleț, în care erau menționate mai multe ilegalități comise de magistrații respectivi. Între altele, acesta susținea că au existat tentative de imixtiune în activitatea lui de înfăptuire a justiției din partea președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, care ar fi intervenit cu solicitarea privind anularea unei măsuri de asigurare aplicate în cadrul unei cauze civile, cât și a președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, privind soluționarea unui dosar civil în favoarea unei persoane, solicitări respinse de judecător ca fiind ilegale și inadmisibile.

Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Procuraturii Generale să verifice informațiile expuse în sesizarea judecătorului. 

La sfârșitul lunii iulie, Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia CSM prin care Ion Druță a fost înlăturat din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție.

Casa lui Ion Druță. Foto: CIJM

Magistratul Ion Druță a fost desemnat președinte al Curții Supreme de Justiție la începutul lunii mai 2018, într-un concurs în care nu a avut concurenți. Tot el este unul dintre magistrații care, în iunie 2018, au decis să declare inadmisibil recursul primarului ales la alegerile locale noi, Andrei Năstase, și să mențină deciziile Judecătoriei Chișinău, respectiv a Curții de Apel Chișinău, de invalidare a scrutinului. Ion Druță se număra printre judecătorii care urmau să fie cercetați penal pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei decizii contrare legii în dosarul companiei letone Aroma Floris, dar membrii CSM nu au dat curs demersului procurorului general de atunciCorneliu Gurin.

Tot Ion Druță este unul dintre magistrații care, în aprilie 2015, au obligat Ministerul Finanțelor să achite companiei de construcţii Basconslux SRL costul lucrărilor de demolare a Stadionului Republican din centrul Capitalei, efectuate în 2007. Decizia a fost luată chiar dacă, potrivit reprezentanţilor statului, firma a fost aleasă în lipsa unei licitaţii publice, iar termenul de prescripţie pentru chemare în judecată a expirat, fapt confirmat şi de decizia Curţii de Apel Chișinău.

Anticoruptie.md
24/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii