Punct în dosarul lui Igor Borș, co-proprietarul rețelei de benzinării Vento. A fost achitat după ce procurorii și-au retras învinuirile

Mariana Colun
09/12/2020
Foto: mold-street.com

Fostul administrator al rețelei de benzinării Tirex-Petrol și co-proprietarul rețelei de benzinării Vento, Igor Borș, a fost achitat miercuri de magistrații sediului Buiucani ai Judecătoriei Chișinău. Se întâmplă după ce procurorii au renunțat la învinuirile aduse anterior omului de afaceri, de spălare de bani, evaziune fiscală și conexiuni cu Veaceslav Platon.

Portalul Anticoruptie.md a relatat că Igor Borș a fost reținut, la 3 martie 2018, împreună cu alți șase presupuși complici. Potrivit unui comunicat din perioada respectivă al Procuraturii Anticorupție, învinuitul, „având calitate de director al altui agent economic, cu acelaşi gen de activitate, şi utilizând resursele financiare şi administrative ale întreprinderii pe care o gestiona, a acţionat concertat prin intermediul persoanelor interpuse, a convertit şi a transferat bunurile de la un agent economic la altul. De fapt, a participat la asociere, prin acordarea de asistenţă şi ajutor, în vederea comiterii acţiunilor de spălare de bani”, se menționează în comunicat.

Igor Borș a fost eliberat din arest preventiv la finele lunii februarie 2019, pe motiv că legislația în vigoare nu permite arestul preventiv pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

La mijlocul lunii septembrie curent, Procuratura Generală a emis un comunicat în care se arată că „după examinarea tuturor probelor existente în dosar, Procuratura Anticorupție a renunțat la învinuirea adusă inculpatului și a solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani achitarea lui”.

În comunicat se mai arată că procurorii au pornit o anchetă penală în privința polițiștilor și a procurorilor care au gestionat dosarul, în comunicat fiind menționate numele fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, precum și al procurorului pe caz, Roman Statnîi. Pe numele acestora au fost intentate mai multe dosare penale după schimbarea conducerii Procuraturii Generale, în noiembrie 2019.

Precizăm că, numele fraților Andrian și Igor Borș, co-proprietari ai rețelei de benzinării Vento, se regăsesc în lista celor 38 de dosare, pretins politice. Amintim că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat, în februarie curent, că 38 de dosare care ar fi fost deschise pe motive politice, în care există suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă și selectivă, vor fi evaluate de un grup de control format din șase acuzatori de stat. Șeful Procuraturii Generale declara că dosarele aflate la etapa urmăririi penale vor fi clasate, în cazul celor aflate la etapa examinării în judecată procurorii vor renunța la învinuiri, iar în cazul dosarele aflate în faza de executare, se va verifica eventualitatea declanșării căilor extraordinare de atac.

Mariana Colun
09/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii