Soarta cauzei Petic vs Ministerul Justiției, în suspans. Ce au cerut reprezentanții statului

Tatiana Gherța
24/03/2023
Colaj CIJM

Fostul polițist Gheorghe Petic, victima unui dosar fabricat pentru viol, declară că este gata să renunțe la pretențiile de 6 milioane de lei împotriva Ministerului Justiției,  dar cu condiția că cei pe care-i consideră vinovați de condamnarea sa să ajungă în pușcările. De altă parte, reprezentantul Ministerului Justiției și cel al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) declară că Petic urma să reclame judecătorului de instrucție condițiile degradante din penitenciar în timpul detenției. Instanța urmează să pronunțe o decizie în acest sens. 

Ministerul Justiției a anunțat instanța că una dintre pretențiile reclamantului este legat de condițiile rele de detenție, respectiv ar fi trebuit să se adreseze judecătorului de instrucție.

„Considerăm că Gheorghe Petic era necesar să se adreseze instanței ultimului penitenciar, pentru a constata condițiile inumane și degradante la care a fost supus fiind deținut în penitenciar. A avut posibilitatea de a solicita prejudicii bănești”,  a motivat reprezentantul Ministerului Justiției.

Demersul a fost susținut și de către reprezentantul ANP, care a venit cu o motivare similară.

„Domnul Petic putea să se adreseze în 2019 la judecătorul de instrucție. Considerăm că acest dosar trebuie respins. Încetată procedura ce ține de constatarea relelor tratamente.”, a punctact și reprezentantul ANP.

„Menționăm faptul că noi solicităm prejudiciu moral, dar nu despăgubiri așa cum este prevăzut în Codul Penal. Considerăm demersul abuziv”, a spus avocata lui Gheorghe Petic, Olga Ojog

În timpul audierii demersului și a răspunsului din partea apărării, Gheorghe Petic a demonstrat fotografii, publicate în raportul făcut de Avocatul Poporului, cu starea degradantă a penitenciarului nr. 13 în momentul în care Petic a stat acolo închis.   

„Avem probatoriu care indică faptul că deținuții din penitenciarul numărul 13 au fost chinuiți. Cei care ați fost păgubiți, închiși și ținuți în condiții degradante, mergeți în judecată, solicitați bani de la Ministerul Justiției. Mie bani nu-mi trebuie, vreau doar să răspundă cei care au pregătit dosarul Petic. Sunt gata să-mi retrag cerereaa, să nu vreau niciun ban, dar condiția este să-i aduceți la pușcărie pe Plahotniuc, Șor, Cavcaliuc, Jizdan, curățiți procuratura. Eu cer bani de la procurori și judecători”, a declarat Gheorghe Petic.

În cele din urmă, instanța a anunțat că se va pronunța în privința demersului înaintat în ședința următoare, care va avea loc pe 7 aprilie.  

Tatiana Gherța
24/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii