Interviu acordat pentru Buletinul de politică externă al FES/APE

Care este, în opinia dvs., principala problemă structurală a actualului sistem de administrație publică locală din Republica Moldova și de ce modelul pe care îl propuneți răspunde mai bine acestei probleme decât alternativele existente, în contextul procesului de integrare europeană și al necesității alinierii la standardele europene de guvernanță locală?

Mi se pare că principala problemă este tocmai aceea că nimeni nu vrea să o numească. Exact ca în zicala: „În casa spânzuratului nu se vorbește despre funie”.

Ce problemă încercăm să rezolvăm? Ce ne propunem să obținem prin renunțarea la sistemul actual și introducerea unui nou model de administrație locală? La aceste întrebări nu există aproape niciun răspuns coerent, ci doar reacții emoționale și impresii de moment: „Mica Moldovă este prea fragmentată!”, „La noi nu s-au făcut reforme administrative de mult timp, spre deosebire de vecini!”, „Atâtea primării – este inadmisibil!”.

În schimb, vedem cu toții o realitate evidentă: satele și orașele noastre se depopulează. Oamenii pleacă, iar numărul lor scade constant. La această situație trebuie să răspundem. Întrebarea este: cum?

Răspunsul Guvernului pare simplu: să facem tot ce este mic mai mare. Să comasăm câte trei raioane într-unul singur și să unim primăriile mici în entități mai mari. Astfel, vom avea doar 10 raioane și aproximativ 300 de primării. Și, probabil, se presupune că toate problemele vor fi rezolvate – până când și acele structuri se vor depopula sau până la o nouă rundă de amalgamare generalizată. Acest exercițiu seamănă mai degrabă cu un joc de tip „Tetris” social sau cu un set administrativ de Lego, decât cu o reformă autentică.

Să recunoaștem: comasarea primăriilor rurale doar pentru a facilita accesul la granturi europene nu este un obiectiv de dezvoltare, ci o abordare dependentă de resurse externe. În plus, fuziunea forțată a primăriilor înseamnă, în esență, dispariția a sute de spații locale de democrație, o lovitură dată activismului civic și calității vieții comunitare. Economisirea pe seama democrației poate fi o tendință a vremurilor noastre, dar este o tendință căreia ar trebui să i se reziste, nu să i se aplaude.

Prin urmare, adevărata problemă este degradarea regiunilor – un proces complex, de natură economică, socială și umană. Consecința sa este exodul masiv al populației. De aici rezultă și obiectivul principal: crearea unui sistem durabil și inovator de stimulente pentru dezvoltare, inclusiv în domeniul administrației publice locale. Nu avem nevoie de optimizare, ci de modernizare. Nu de ajustarea unui veșmânt funerar, ci de un costum croit pentru viitor. Nu de o nouă verticală rigidă a puterii, ci de o veritabilă autoguvernare locală.

Modelul de modernizare propus de Congresul Civic se bazează tocmai pe stimulente și libertăți – organizaționale, fiscale și democratice.

Elementul central este proiectul „40 de orașe”, care se înscrie în logica marilor reforme istorice ce au supraviețuit secole întregi după dispariția autorilor lor. Dreptul de Magdeburg, dreptul de Lübeck, dreptul de Paris, dreptul de Londra sau dreptul de Nürnberg nu au fost doar modele de autoguvernare, ci expresii ale libertăților urbane care au creat imaginea recognoscibilă a orașului european: primăria, turnul cu ceas și piața centrală.

Esența abordării noastre este simplă. Centrele raionale – orașele – trebuie să devină locomotive ale dezvoltării, centre de planificare și implementare a proiectelor menite să îmbunătățească standardele serviciilor comunale și calitatea vieții. Raioanele urmează să fie transformate în municipii. Autonomia fiscală, adică extinderea libertăților și oportunităților locale, trebuie să devină o realitate. Astfel se creează premise pentru creșterea ocupării forței de muncă în orașe și pentru transformarea localităților rurale în spații moderne și atractive pentru trai.

Toate primăriile rurale vor putea să se asocieze și să se reorganizeze exclusiv pe bază voluntară, păstrându-și rolul esențial de instituții care cultivă responsabilitatea comunitară, autoguvernarea și capacitatea de autoorganizare a cetățenilor.

Bani și utilizarea resurselor

Reforma administrației publice locale presupune inevitabil un echilibru dificil între eficiența administrativă și reprezentarea democratică locală. Unde considerați că trebuie trasată această linie de echilibru?

Acest echilibru, de fapt, nu există. Eficiența administrativă ține în primul rând de bani și de utilizarea resurselor. Reprezentarea locală ține de valori, de echitate și de participarea cetățenilor la procesul decizional. Încercarea de a transforma primăria rurală într-un fel de „colhoz milionar” sovietic sub steagul Uniunii Europene nu este decât o nouă utopie. Satul nu mai este de mult o comunitate autosuficientă. Ultima dată când a funcționat astfel a fost în perioada neolitică. Revoluția urbană și diviziunea muncii au schimbat definitiv această realitate.

Prosperitatea localităților rurale nu depinde de numărul consilierilor locali, ci de capacitățile financiare, organizaționale și de dezvoltare ale celui mai apropiat centru urban. În modelul nostru, acest rol revine centrului municipal. Anume acesta, în parteneriat cu primăriile rurale, trebuie să stabilească standardele de calitate a vieții și să devină centrul de planificare și coordonare a proiectelor de infrastructură: rețele de canalizare, apeducte, sisteme electrice și alte servicii care deservesc simultan mai multe localități rurale.

În ce condiții poate funcționa amalgamarea voluntară în Republica Moldova? Sunt suficiente stimulentele financiare sau este nevoie, la un anumit moment, și de intervenții mai ferme ale statului?

Din punctul meu de vedere, termenul „amalgamare” este atât de frumos prin însăși semnificația sa, încât poate presupune doar caracter voluntar. În ceea ce privește această idee, mi-am exprimat deja poziția: o consider o inițiativă inutilă și antidemocratică. Este o încercare de a face economii la cheltuielile administrative și de funcționare în schimbul sacrificării democrației locale. Cu alte cuvinte, o economie minoră obținută cu prețul dispariției unor mecanisme esențiale de reprezentare și participare a cetățenilor la nivel local.

Descentralizare fiscală radicală

Cât de realistă este autonomia financiară reală a autorităților locale în condițiile actuale ale Republicii Moldova și ce schimbări concrete considerați prioritare în sistemul fiscal și de redistribuire a resurselor?

„Congresul Civic” pledează pentru o descentralizare fiscală radicală. Elementul central al reformei fiscale pe care o propunem este introducerea principiului inversării impozitului pe profit: cu cât o localitate este mai îndepărtată de Chișinău din perspectiva nivelului de dezvoltare și a calității vieții, cu atât povara fiscală trebuie să fie mai redusă.

Propunem instituirea unui sistem clar și rigid de repartizare a veniturilor fiscale pe două niveluri, în cadrul căruia atât primăriile rurale, cât și centrele municipale să păstreze integral veniturile provenite din impozitul pe venit al persoanelor fizice și din impozitul pe venitul persoanelor juridice. Astfel, 100% din aceste încasări ar rămâne la dispoziția autorităților publice locale, oferindu-le resursele necesare pentru dezvoltare și pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Aproape toți actorii implicați în dezbaterea organizată de Fundația „Friedrich Ebert” în parteneriat cu Școala de Administrare Publică a USM au vorbit despre necesitatea unui consens politic larg pentru ca reforma să fie ireversibilă. Ce compromisuri considerați posibile și unde vedeți liniile roșii ale propriului concept de reformă?

Într-adevăr, consensul este necesar pentru ca o reformă să devină ireversibilă. Este, înainte de toate, o chestiune de pragmatism. În lipsa unui consens larg, orice reformă riscă să nu supraviețuiască următoarei alternanțe democratice la guvernare.

Totuși, actuala putere nu pare preocupată nici de construirea unui consens, nici de reforma propriu zisă. Ea pare să joace propriul său joc politic, fără a ține cont de consecințele pe termen lung.

Numărul celor nemulțumiți nu poate decât să crească. Și nu este greu de estimat amploarea acestui fenomen. Vorbim despre aproape 600 de primării rurale care ar putea fi afectate doar pentru că au mai puțin de 3.000 de locuitori. Vorbim, de asemenea, despre cel puțin 20 de orașe care și-ar pierde statutul de centru raional. În toate aceste localități se vor regăsi inevitabil forțe politice care vor promite același lucru: revenirea la situația anterioară.

Desigur, și Congresul Civic va critica abordarea actualei guvernări, însă din perspectiva propriului model de reformă. Spre deosebire de soluțiile propuse astăzi, modelul nostru presupune un nivel mult mai ridicat de consens politic și societal, deoarece implică inclusiv modificări ale Constituției.

Vestigii din trecut

La masa rotundă din 26 mai, foarte mulți participanți au susținut ideea că actualul nivel raional este depășit și nu mai răspunde eficient nevoilor administrative ale Republicii Moldova. Cum vedeți viitorul raioanelor în arhitectura administrativ teritorială a țării? Ce rol ar trebui să îndeplinească acestea într-un eventual model reformat de guvernare locală?

Nivelul raional este, în esență, o relicvă a unor relații economice și administrative specifice trecutului, bazate pe raportul dintre centru și periferie. Acesta corespundea unei realități în care existau o capitală industrială, câteva centre industriale importante – Bălți, Tiraspol, Bender, Cahul, Soroca, Orhei – și vaste zone rurale cu profil agricol. Într-un asemenea model de dezvoltare teritorială agro-industrială, nivelul raional reprezenta o verigă firească. Satul nu era doar un spațiu de locuire, ci și o unitate economică distinctă – colhoz sau sovhoz.

În prezent, nivelul raional este un „vestigiu” al trecutului. De aceea, noi vedem arhitectura administrativă a Republicii Moldova construită din 40 de municipii autosuficiente, în jurul cărora să fie organizate rețele rurale de autoguvernare democratică. Anume o asemenea reformă va fi în Republica Moldova și eficientă, și modernă, și susținută de cetățeni.

Va mulțumim!