După ce am denunțat ilegalitățile unui consilier socialist de la Lalova, pe terenul public ocupat ilegal de către acesta va fi amplasat un crucifix

Sergiu Hanganu
21/10/2020

Vin cu această sesizare pentru a vă sensibiliza în vederea investigării şi informării opiniei publice cu privire la unele abuzuri şi mârşăvenii comise/admise de către unii localnici rău intenţionaţi şi reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale din comuna Lalova r-ul Rezina.

Pensiunea agroturistică „Hanul lui Hanganu” amplasată în satul Lalova r-ul Rezina, nu o dată a fost mediatizată la televizor sau în presa scrisă, în mai multe portaluri virtuale sau publicaţii, fiindu-i apreciată valoarea şi semnificaţia ei pentru Republica Moldova, dar şi pentru turiştii veniţi din afara ţării.

Astfel, subsemnatul fiind proprietarul pensiunii agroturistice nominalizate, de o bună perioadă de timp, mă confrunt cu un şir de probleme, născute din necesitatea apărării dreptului la proprietate privată şi la buna vecinătate.

Anterior, demolând un gard din plasă metalică vechi care mărginea teritoriul pensiunii cu o râpă – teren public, am constatat că pe locul acelui gard, unul dintre localnicii s.Lalova, pe nume Gîrlea Serghei a edificat un gard din beton, depăşind chiar şi linia de hotar, acaparând astfel o porţiune din teritoriul pensiunii.

Iniţial, cu aportul organelor administraţiei publice locale, existând o decizie a consiliului comunal cu privire la amenajarea teritoriului din preajma pensiunii, convenisem să amenajăm râpa respectivă cu spaţii verzi.

Însă recent, cca un an în urmă, localnicul Gîrlea Serghei, a continuat edificarea gardului respectiv, ridicând peste el şi un gard metalic.

Urmare a ploilor din luna aprilie 2020, din cauza gardului edificat ilegal, apele pluviale au fost direcţionate în curtea pensiunii, inundând-o şi dezgolindu-i temeliile iar în unele dintre spaţiile de cazare, inundând podeaua, pereţii şi obiecte de mobilier. În curte a fost spălat şi dus la vale cu apele o grămadă de nisip pe care-l aveam pentru construcţie.

Am sesizat organele de drept: poliţia, procuratura şi Inspectoratul pentru protecţia Mediului din Rezina precum şi primăria com. Lalova.

Adresările mele nu s-au soldat cu nici un rezultat pozitiv, ci doar cu reacţii adverse din partea unora din aceste organe de drept (poliţia şi Inspecţia pentru Mediu), pomenindu-mă în situaţia de a primi mai frecvent poliţia şi ecologia la poartă decât turiştii.

La începutul lunii mai 2020 am sesizat Procuratura Generală aferent lipsei de reacţie din partea organelor de control, inclusiv a Procuraturii r-lui Rezina, la acţiunile locuitorului s.Lalova r-ul Rezina Serghei Gîrlea precum şi ale conducerii Administraţiei Publice Locale (Primăriei).

Plângerea a fost examinată de către Secţia investigarea fraudelor contra mediului şi intereselor publice.

Urmare a plângerii depuse de mine la Procuratura Generală, Procuratura r-lui Rezina şi-a anulat una dintre deciziile de refuz în pornirea urmăririi penale doar că până la momentul de faţă nu a parvenit o altă decizie în conformitate cu art.274 din Codul de procedură penală.

Aşadar, până în prezent am sesizat procuratura r-lui Rezina cu privire la comiterea de către Gîrlea Serghei a faptelor ce necesită a fi investigate prin prisma art.274 din Codul de procedură penală sub aspect de săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art.193, 287, 352 din Codul penal.

De asemenea, am solicitat Procuraturii r-lui Rezina investigarea acţiunilor primarului de Lalova sub aspect de comitere a faptelor prevăzute de art.327, 328, 332 din Codul penal.

La toate sesizările mele, procuratura r-lui Rezina în lipsa unor investigaţii complete, obiective şi sub toate aspectele, deci prin ignorarea prevederilor art.254 din Codul de procedură penală, a dispus, de aceeaşi manieră refuzarea pornirii urmăririi penale pentru toate faptele, deşi sunt evidente elemente de abuz de serviciu manifestate sub protejarea evidentă de către primarul Veaceslav Iftodi a cet.Gîrlea Serghei care după cum au constatat procurorii, a ocupat ilegal o porţiune de teren public, afectându-mi inclusiv dreptul meu de proprietate privată.

Faptele pentru care au fost sesizate procuratura şi organul de urmărire penală din Rezina sunt următoarele:

  1. Examinarea acţiunilor lui Gîrlea Serghei sub aspect al art.352 CP.
  • S-a emis ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale cu pornirea procedurii contravenţionale în baza art.116 alin.(2) Cod contravenţional (procuror I.Sandu).
  • S-a dispus anularea în ordine ierarhică a ordonanţei de refuz în pornirea urmăririi penale, urmare a intervenţiei Procuraturii Generale şi a plîngerii mele conform art.299/1 CPP.
  • La moment nu este adoptată o decizie finală, termen depăşit.
  1. Examinarea acţiunilor lui Gîrlea Serghei prin prisma art.193 şi 287 din Codul penal;
  • S-a emis ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale (procuror Stanislav Odajiu).
  • S-a atacat conform art. 299/1 Cod de procedură penală;
  • În prezent este pe rolul instanţei în ordinea art.313 Cod de procedură penală.
  1. Examinarea acţiunilor primarului Veaceslav Iftodi sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu (art.327 alin.(2) lit. b) şi b1) Cod penal al R.M.)
  • Nu cunosc soarta investigaţiilor.
  1. Examinarea acţiunilor primarului Veaceslav Iftodi sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în acte publice  (art.328 şi 322 Cod penal al R.M.)
  • S-a emis ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale la 21.09.2020;
  • S-a atacat la 08.10.2020 conform art.299/1 Cod de procedură penală.

Ţin să Vă aduc la cunoştinţă faptul că în rezultatul scrutinului din 03.11.2019 rezultatele căruia au fost validate ulterior de către instanţa de judecată, Iftodi Veaceslav a fost ales în funcţia de primar pe lista Partidului Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” iar Gîrlea Serghei este consilier local ales de asemenea pe lista aceluiaşi partid politic pe listele căruia a fost ales primarul.

În asemenea circumstanţe, interesul personal al primarului Veaceslav Iftodi inclusiv interesul de a (in)acţiona în interesul unei terţe persoane (Gîrlea Serghei), de a comite prin inacţiune abuzul de serviciu, ori altfel spus - prin a nu acţiona în defavoarea lui Gîrlea Serghei, este mai mult decât evident.

Totuşi, Poliţia şi Procuratura din Rezina nu găseşte nimic ilegal în aceasta, vorbind de atitudinea primarului în vederea apărării bunurilor publice dar nici în faptul că prin construirea gardului respectiv, s-a adus atingere dreptului meu de proprietate.

Procuratura cu privire la acest aspect a menţionat că nu a fost posibil de stabilit „cu certitudine” că construcţia ilegală prin care s-a acaparat teren public se extinde şi pe o suprafaţă de teren proprietate privată a mea. Aceasta deoarece „nu există un act de stabilire a hotarelor terenului” deoarece proprietatea lui Hanganu Sergiu este înregistrată „în limitele hotarelor generale” iar „coordonatele punctelor nu pot fi folosite la transpunerea în teren”.

Rezultă din această logică nesănătoasă, că Gîrlea Serghei prin ocuparea abuzivă a terenului public, putea să ocupe şi proprietatea mea privată – pensiunea agroturistică „Hanul lui Hanganu” chiar până sub peretele casei sau până la pragul casei/pensiunii, totul fiind în normă deoarece „nu există un act de stabilire a hotarelor terenului” deoarece proprietatea lui Hanganu Sergiu este înregistrată „în limitele hotarelor generale „ iar coordonatele punctelor nu pot fi folosite la transpunerea în teren”.

Recent, am cunoscut faptul că de către Consiliul local Lalova, a fost adoptată o decizie de amplasare pe terenul public ocupat ilegal de către Gîrlea Serghei a unui crucifix, Amplasat potrivit unei „Scheme de proiect” votată tot de consilieri, la o distanţă de cca 1,5 m de la ferestrele pensiunii agro-turistice, fapt care presupune o altă construcţie capitală cu alte consecinţe negative pentru proprietăţile adiacente, cum este a mea, pe lîngă problemele deja existente, în pofida nedemolării până la moment a gardului din beton armat anterior edificat ilegal de către Gîrlea.

Personal consider că, aşa cum acest consătean pe numele său Gîrlea Serghei este consilier ales din partea aceluiaşi partid politic cu primarul Veaceslav Iftodi, amplasarea acestui crucifix, chiar dacă prin decizie de consiliu, nu a fost gîndită în scopuri nobile, din raţionamente duhovniceşti sau creştineşti. Inspectoratul de Mediu Rezina a întocmit un act în care a calificat construcția  de către S.Gârlea a gardului și a părcării auto sub pereții pensiunii, drept neautorizată și ilegală și care trebuie demolată, dar nimeni nu se grăbește să execute acest act.

Spun răzbunare din considerentul că eu mă aflu în litigii de judecată cu acest teren pe care se urmăreşte amplasarea răstignirii date, pentru a-l elibera de sub ocuparea ilegală şi pentru a-mi apăra proprietatea privată iar Gîrlea Serghei, cu susţinerea consilierilor locali, face tot posibilul pentru a-mi împiedica buna desfăşurare a activităţii şi a se pricopsi cu acest teren.

Şi eu mă consider un bun creştin cu frică şi dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de cele Sfinte. Totuşi consider că amplasarea unui astfel de simbol al creştinătăţii trebuie să fie făcută cu respectarea anumitor criterii, norme sau condiţii şi nu oricum şi oriunde.

Menţionez că locul unde se urmăreşte şi unde deja a început săparea temeliei ei, nu este cel mai potrivit pentru o atare lucrare Dumnezeiască.

Nu este nici răscruce/răspântie de drumuri, nu este nici intrare în sat sau ieşire, nu este nici piaţă sau loc unde se adună de obicei lumea sau unde s-ar afla calea spre alte obiective ale satului, nu este în preajma bisericii.

Este de fapt o râpă care a fost oarecum astupată relativ cu pământ,  sub pereţii pensiunii mele, sub umbra copacilor de nuc, înţeleg că nici măcar cu faţa spre răsărit ci fix în faţa gospodăriei celui care cândva, a abandonat seminarul teologic.

În cele din urmă, consider pe bună dreptate că amplasarea unei atare răstigniri nemijlocit în faţa curţii unui local de odihnă, distracţie şi agrement, nu este deloc potrivită şi nu doresc să mă aflu în situaţia de a mă judeca cu autorităţile sau cu oamenii din comunitate, întru năzuinţa mea de a-mi apăra proprietatea şi interesul public de care lui Gîrlea Serghei şi autorităţilor publice locale le este totuna.

Nu cunosc dacă preotul paroh al satului, Ştefan Ciugui sau alţi clerici din Blagocinia de Rezina, au fost consultaţi în prealabil în această privinţă, dacă s-a dat binecuvântare la amplasarea acestei Cruci sub coastele casei mele şi în loc nepotrivit pentru închinăciune sau dacă o să se accepte sfinţirea acestei Cruci, în locul şi în circumstanţele descrise de către mine.

Reiterez, în opinia mea, un astfel de simbol, nu poate fi amplasat în acest loc doar din motive de răzbunare iar din dragoste faţă de oameni, acesta de asemenea nu poate fi amplasat decât la un loc potrivit şi nu în faţa casei lui Gîrlea Serghei sau sub pereţii pensiunii agroturistice, unde, trebuie să recunosc – se mai şi fumează, se mai şi serveşte alcool sau se mai veseleşte lumea.

Consider că această nouă provocare nu constituie decât rezultatul lipsei de reacţie adecvată din partea Procuraturii r-lui Rezina care examinează tendenţios sesizările mele privitor la acţiunile locuitorului s.Lalova r-ul Rezina Serghei Gîrlea precum şi ale conducerii Administraţiei Publice Locale (Primăriei).

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Sergiu Hanganu
21/10/2020

Comentarii