Achiziții de lux la BEM și Banca Socială, în preajma acordării garanțiilor de stat. Darul de milioane al lui Ilan Șor pentru FC Milsami

Mariana Rață
09/06/2017
Ilan Șor. Foto: Ziarul Național

La două săptămâni după ce Guvernul Leancă a adoptat, pe 13 noiembrie 2014, hotărârea secretă de acordare a garanțiilor de stat Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, Consiliul de administrare al BEM, condus de Ilan Șor, a hotărât să procure un automobil de lux, Mercedes, la prețul de 120.500 de euro. Peste doar două zile de la această decizie, Banca Națională a numit administrare specială la BEM.

Cu câteva luni mai devreme, Banca Socială, controlată tot de Ilan Șor, a semnat un contract de leasing pentru procurarea mai multor automobile, printre care și un autobuz de peste trei milioane de lei, pe care Șor l-a dăruit imediat, din numele său, clubului de fotbal Milsami Orhei, la zece ani de aniversare a echipei.

În perioada octombrie 2013 – iunie 2014, Banca Socială a procurat de la compania BS-Leasing Grup cinci automobile, în valoare de 4,3 milioane de lei. Cel mai scump mijloc de transport cumpărat era un autobuz Neoplan Cityliner N1216 HD, anul fabricării 2010, cu numărul de înmatriculare K KL 144, în valoare de 3,2 milioane de lei. Contractele de leasing au fost semnate pentru un termen de 36 de luni, timp în care banca urma să achite întreaga valoare a mașinilor.

Autobuzul primit în dar de FC Milsami de la Ilan Șor este cel cumpărat cu câteva zile mai devreme de Banca Socială. Foto: moldfootball.com

Potrivit documentelor, autobuzul a fost procurat pe 23 iunie 2014. Câteva zile mai târziu, prezent la evenimentul de aniversare a zece ani de la fondarea Clubului de fotbal Milsami-Orhei, patronul acestuia, Ilan Șor a înmânat echipei cheile de la autoturismul de lux. Presa a scris la acel moment, că autobuzul a fost dăruit din numele businessmanului.

În martie 2016, BS-Leasing Grup s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Băncii Sociale invocând că aceasta nu și-a onorat obligațiile de leasing și a cerut revendicarea din posesie şi transmiterea autoturismelor procurate de instituția financiară: un Chevrolet Niva, anul fabricării 2013, la preţul 190.080 lei; o Skoda Superb, anul fabricării 2014, preţul 469.712 lei; un Opel Corsa, anul fabricării 2012, preţul 208.450 lei; un Chevrolet Aveo, anul fabricării 2014, preţul 189.500 lei și autobuzul Neoplan Cityliner N1216 HD, anul fabricării 2010, preţul 3.258.755,85 lei.

Prin hotărârea Judecătorii Râşcani mun. Chişinău din 10 mai 2016, acţiunea înaintată de BS-Leasing Grup a fost admisă integral. Decizia primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție, cu o singură precizare – autobuzul dăruit de Șor echipei de fotbal a fost scos din lista automobilelor care urmau să fie restituite de bancă firmei BS-Leasing Grup. Decizia instanței pare să fi fost acceptată de firma de leasing.

Aceeași companie mai are pe rol, în instanțele de judecată, un alt proces cu Banca de Economii. La 25 noiembrie 2014, BS-Leasing Grup a încheiat cu Banca de Economii un antecontract privind procurarea unui Mercedes-Benz S350, la prețul total de 120.500 de euro. Banca a plătit în avans 600.000 de lei, după care s-a răzgândit.

La 27 noiembrie 2014, Banca Națională a introdus administrare specială la BEM și a instituit un moratoriu asupra tuturor creanțelor creditorilor față de Banca de Economii, pe termen de două luni, începând cu 27 noiembrie 2014. La 22 decembrie 2014, când compania BS-Leasing Grupa a anunțat instituția bancară că a cumpărat deja mașina, BEM a decis să nu o mai procure și a solicitat restituirea avansului achitat în sumă de 600.000 lei. Pentru a-și recupera banii, la 29 august 2015 Banca de Economii a mers în judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei sectorului Râșcani din municipiul Chișinău, de la 23 octombrie 2015, cererea de chemare în judecată depusă de BEM, a fost respinsă. O hotărâre similară a luat și Curtea de Apel. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 12 aprilie 2017 s-a admis apelul declarat de societatea pe acțiuni Banca de Economii, fiind obligată compania BS-Leasing Grup să restituie avansul de 600.000 de lei.

Potrivit deciziei instanței supreme, „nerestituirea sumei de 600.000 lei de către societatea pe acțiuni BS Leasing Grup în beneficiul societății pe acțiuni Banca de Economii în proces de lichidare reprezintă o veritabilă îmbogățire fără justă cauză a revizuentului”.

„Asemenea constatări ale instanței de judecată denotă aprecierea eronată a raporturilor juridice instituite între părți. Autoturismul procurat pentru BEM la prețul de 120.500 de euro, a fost vândut abia la 4 ianuarie 2017, la prețul de 1.614.750 de lei, ceea ce constituie 75.000 de euro, cauzându-i companiei de leasing un prejudiciu de 45.500 euro. De asemenea, pentru a procura automobilul, firma a contractat un credit de la Banca Socială. Conform calculului administrat, dobânda aferentă creditului pentru suma de 120.500 euro destinate executării antecontractului, conform situației din 30 aprilie 2015 era de 678.151 lei”, a explicat compania de leasing în instanța de judecată.

Argumentele firmei au fost însă respinse de CSJ care, examinând repetat recursul BS-Leasing Grup, la 3 mai 2017 a obligat compania să îi restituie avansul băncii.

Portalul Anticoruptie.md a încercat să obțină o reacție de din partea BS-Leasing Grup, secretara companiei ne-a anunțat că directorul este ieșit, dar va reveni curând la noi cu un apel telefonic. Până la publicarea articolului, acesta nu ne-a contactat. Nici reprezentanții lui Ilan Șor nu ne-au oferit deocamdată un comentariu referitor la aceste achiziții, avocații omului de afaceri urmează să obțină un răspuns de la clientul lor.

Mariana Rață
09/06/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii