EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
SÂMBĂTĂ 13 IANUARIE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită la Timișoara, România, în perioada 12-13 ianuarie, la invitația primarului Dominic Fritz. În cadrul vizitei, șefa statului va participa la Gala de decernare a premiului „Timișoara Pentru Valori Europene”. Președinta Maia Sandu este prima laureată a acestui premiu, instituit de Municipiul Timișoara în 2023. Premiul onorează personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Tot pe 13 ianuarie, șefa statului va fi găzduită de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu la Castelul regal de la Săvârșin.
Curs complet de Contabilitate și 1C vs8.3:(impozitarea 2024)
UNDE: Online, platforma ZOOM
CÂND: 09:00
CONTEXT: Cursul este axat pe studiul teoretico-practic al organizării și ținerii evidenței contabile, punându-se accent pe actele legislative și normative în vigoare cu privire la contabilitate, fiscalitate; studierea în profunzime a soft-ului 1C-Contabilitate, a platformelor e-factura, e-declarația; cunoașterea cu principalele amenzi și sancțiuni potrivit legislației, promovând astfel o contabilitate corectă. Ce obții la finisarea cursului: Abilități și competențe pentru a activa în calitate de Contabil cursului; Certificat de absolvire (în limba română și engleză); Recomandare de angajare; Acces încă 2 luni la toate lecțiile video și soft-urile contabile; Consultanță gratuită în domeniul organizării contabilității și fiscalității; Dări de seamă prezentate la timp; Colaborare cu echipa Expert Contabil.
Competiția de robotică FIRST Tech Challenge
UNDE: Centrul Clasa Viitorului, str. Ion Creangă, 1
CONTEXT: FIRST Tech Challenge încurajează echipele să proiecteze, construiască, programeze și să participe în competiții captivante de robotică. Ghidați de antrenori și mentori adulți, elevii dezvoltă abilități STEM și pun în practică principii de inginerie, în timp ce înțeleg valoarea inovației și a lucrului în echipă. Kitul reutilizabil pentru roboți poate fi programat folosind o varietate de limbaje de programare. Sâmbătă, 13 ianuarie, se va desfășura o instruire de inițiere despre această competiție, facilitată de antrenori, mentori și membri ai echipei ByteForce de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, România.
Troleibuzul Turistic – Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun – Edița a III-a
UNDE: Arcul de Triumf
CÂND: 10:00, 13-14 ianuarie, curent
CONTEXT: Programul călătoriilor este stabilit pentru zilele de 13, 14 ianuarie 2024. Orar: 10:00, 12:00, 14:00, 16:00. Traseul începe și se încheie lângă Arcul de Triumf.
Hackathonul instrumentelor de inteligență artificială în educație
UNDE: America House, str. Bănulescu Bodoni, 27
CÂND: 10:00
CONTEXT: America House Chișinău invită cadrele didactice din învățământul general să participe la Hackathonul instrumentelor de inteligență artificială în educație. În cadrul evenimentului care se va desfășura cu prezență fizică la Centrul cultural „America House Chișinău”. Din program: Participanții vor lucra în echipe pentru a face cunoștință cu instrumente de inteligență artificială care pot fi utilizate în educație; vor exersa utilizarea acestora în cadrul unor sarcini practice; vor elabora propriile scenarii didactice care vor valorifica aceste instrumente, având la bază Curriculumurile la diverse discipline predate la toate cele 3 trepte: primar, gimnaziu și liceu.
Training: Am emoții și sunt stăpân pe ele
UNDE: Psihologie. MD, bd. Dacia, 65
CÂND: 11:00
CONTEXT: În ultima perioadă tot mai des ne punem întrebarea: Ce e de făcut? Copiii nu-și pot manifesta emoțiile, nu-și pot exprima simțurile, sunt agresivi, violenți sau retrași, întâlnesc dificultăți de comunicare și relaționare cu semenii. Invităm să participați la un training, în cadrul căruia veți exersa practic tehnici și exerciții de dezvoltare a sferei emoționale și de gestionare a emoțiilor. Abilităti dobândite: Extinderea spectrului de cunoştinţe despre sfera emoțională; Achiziţionarea strategiilor de rezolvare adecvată a unor situaţii problemă; Crearea condiţiilor pentru exersarea abilităților de gestionare a emoțiilor; Stimularea formării deprinderilor de relaţionare eficientă cu cei din jur.
Spectacol „Tricolorul rutier”
UNDE: Bălți, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Piața Vasile Alecsandri, 1
CÂND: 12:00
CONTEXT: În perioada ianuarie-noiembrie 2023, accidentele rutiere au luat viața a 17 copii, iar alți peste 300 au fost răniți. Această statistică îngrozitoare a pus în gardă nu numai autoritățile, dar și oamenii de cultură. La inițiativa dnei Ina Ilașciuc-Ungureanu, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, pe care îl conduce, a fost montată piesa „Tricolorul rutier”, semnată de Leonid Cibotaru și Gheorghe Calamanciuc. Regizorul Leonid Cibotaru a reușit cu brio să creeze un spectacol interactiv. Chiar în timpul spectacolului, copiii își testează cunoștințele despre regulile de circulație, devin ei înșiși participanți activi în tot ceea ce se întâmplă pe scenă. Actorii îi distrează pe copii și, în același timp, îi învață cum și când este corect să traverseze strada pe trecerea de pietoni, le demonstrează cum să se comporte în traficul rutier.
O Zi Librar cu Nara Abrahamyan
UNDE: Cortego, str. Vlaicu Pârcălab, 2
CÂND: 14:00
CONTEXT: Revenim cu tradiționala O Zi Librar. Sâmbăta aceasta, librar la Cartego va fi Nara Abrahamyan – CEO SBC-HR. Te așteptăm să discutăm despre preferințele în materie de cărți ale unui specialist în resurse umane și recurtări, dar și secrete din culisele acestui domeniu.
Concert: Iarna pe Planeta Clounela
UNDE: Cinematograful Odeon, str. Mihai Eminescu, 55
CÂND: 16:00
CONTEXT: Planeta Clounella – Trupa de Animație prezintă un spectacol pentru copii în care personajele Clounella, Gogonell, Zambarella, Gustosella si Colorella îți vor face cunoștință cu lumea lor, te vor invita să cânți, să dansezi, alături de ei și îți vor oferi prietenie. O să cântăm, dansăm cu ultimele cântece marca Planeta Clounella. Spectacolul "Iarna pe Planeta Clounella" se desfășoară în limba română. Este un spectacol plin de jocuri colorate unde culoarea reprezintă nu doar decorul dar și dispoziția care o crează eroii noștri. Acțiunea din scenă periodic trece în sală implicând fiecare spectator direct în programul evenimentului.
Spectacol „Chirița în Provincie”
UNDE: Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”, bd. Grigore Vieru, 11
CÂND: 18:30
CONTEXT: Mereu actual, cu umor debordant și cu o abundență de situații și aluzii la realitățile social-politice ale vremii, cel mai longeviv spectacol din Republica Moldova se joacă și astăzi cu sălile pline, chiar și după 30 de ani.
Spectacol „Titanic Vals”
UNDE: Teatrul Național „Satiricus”, str. Mihai Eminescu, 55
CÂND: 18:30
CONTEXT: Teatrul Național Satiricus”, vă propune comedia celebră a lui Tudor Mușatescu „Titanic Vals” în montarea cunoscutului regizor și actor bucureștean Cristian Șofron. „Titanic vals” este o comedie în trei acte. Un om bun, Spirache, și fiica lui, Gena, de la altă soție, care se sacrifică pentru sora sa vitregă, luându-și asupra sarcina nelegitimă a surorii. Spirache este funcționar la prefectură, om cu familie grea. El moștenește deodată 50 de milioane de lei, și nu se sperie de acest lucru. El încearcă sa împace lumea din jurul său. Odată, își cumpără o pălărie de 400 de lei, și fiindcă i se pare că a fost păcălit cu 100 de lei, minte acasă că a luat-o cu mai puțin. Dar oricât de mică e suma mărturisită, familia îi spune că s-a păcălit.
Spectacol „Prenumele”
UNDE: Teatrul Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1
CÂND: 19:00
CONTEXT: Spectacolul „Prenumele” a avut ca punct de pornire comedia franceză „Le Prenom”, scrisă de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, pusă pentru prima dată în scenă la Paris, în anul 2010. Piesa de teatru a fost nominalizată la mai multe Premii „Molière”, fiind ulterior adaptată și pentru marile ecrane, primind 5 nominalizări la Premiile „César” în 2013. Regizoarea Daniela Burlaca montează o comedie de situații, recognoscibilă stilului Teatrului Geneza Art, cu mici accente de dramă, care merită văzută din plin. Subiectul piesei startează de la o glumă nevinovată, care declanșează situații comice și dezvăluiri flagrante.
Spectacol „Tata” de Dumitru Matcovschi
UNDE: Teatrul Republican „Luceafărul”, str. Veronica Micle, 7
CÂND: 19:00
CONTEXT: Considerată la început ca fiind o reflecție a problemelor morale și sociale din societate după încheierea celui de-al doilea război mondial, piesa ”Tata” nu este dominată de descrierea unor momente din trecut, deși pune accent pe înțelegerea și interpretarea acelor momente de către contemporani. Omul și faptele lui fac legătura dintre trecut și prezent și de felul cum înclină balanța omenescului, depinde firul narațiunii și, implicit, al acțiunii. În viziunea regizorală a lui Slava Sambriș, acest spectacol developează în mod subtil lumea interioară a personajelor, punând în evidență oameni și mai puțin personaje.
DUMINICĂ 14 IANUARIE
Seminar - Școala Duminicală de Matematică
UNDE: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Matematică și Informatică, bloc IV, sala 213, str. Alexei Mateevici, 60
CÂND: 10:00
CONTEXT: Tema seminarului este „Principiul Dirihlet și alte principii matematice”, prezintă dr.con.univ. Valeriu Guțu.
United Event Chișinău
UNDE: Jolly Alon Hotel, str. Maria Cebotari, 37
CÂND: 11:00
CONTEXT: United Event - este un eveniment cu vorbitori și invitați internaționali, din România, Bulgaria și Republica Moldova. Veți întâlni o comunitate formată din oameni cu scopuri similare. Ce vă oferim: Explorați o oportunitate de a călători mai inteligent și avantajos (intrare liberă), un Training exclusiv pentru creșterea personală și profesională.
Spectacol-matineu „ Licurici în lumea basmelor”
UNDE: Teatrul Republican de Păpuşi "Licurici", str. 31 August 1989, 121
CÂND: 11:00
CONTEXT: Dragi prieteni! vă așteptăm de Ziua Culturii Naționale, la spectacolul matineu «Licurici în lumea basmelor”.
Clubul Conversațional de limba engleză
UNDE: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creanga”, str. Alexei Sciusev, 65
CÂND: 12:00
CONTEXT: Programul "Clubul Conversațional de limba engleză" este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani și reprezintă o oportunitate minunată de a dezvolta dragostea pentru lectură și literatura engleză, și de a explora lumea cărților scrise în această limbă. În cadrul Clubului, vom organiza: Discuții despre autori și cărți din literatura scrisă în limba engleză; Ateliere de creație, în care copiii vor avea posibilitatea să deseneze, să scrie povești sau să creeze propriile cărți; Vom aduce invitați speciali, autori sau vorbitori nativi, care vor împărtăși povești și experiențe de lectură cu copiii; Vom desfășura jocuri distractive și concursuri legate de lumea cărților, pentru a face lectura și învățarea amuzante.
Clubul „Bookuriile Copilăriei”
UNDE: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, str. 31 August 1989, 121
CÂND: 13:00
CONTEXT: Clubul „Book-uriile Copilăriei” este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Vă așteptăm în fiecare Duminică. În cadrul clubului se desfășoară: Ateliere de lectură; Ateliere de inițiere în limba engleză; Ateliere de desen; Eco-ateliere; Lecții de dans. Atelierele sunt organizate de adolescenți voluntari, utilizatori ai bibliotecii, cu sprijinul bibliotecarilor. Sunt bineveniți să participe și părinții.
”Fetiţa cu surprize” la Soroca
UNDE: Soroca, Palatul de Cultură
CÂND: 14:00
CONTEXT: ”Fetiţa cu surprize” vine la Soroca cu un spectacol muzical pentru copii ”Mulțumesc Moș Crăciun”.
Easy-Bac – Discuții
UNDE: Online
CÂND: 15:00
CONTEXT: Easy-Bac va organiza o serie de discuții cu foștii absolvenți care au fost admiși în universitățile din Europa. Primul eveniment va fi dedicat Elveției. Invitata celor de la Easy Bac va fi Ariana Balaban, studentă la Geneva, care vă va oferi detalii despre: modul de aplicare la universitățile din Elveția; avantajele și minusurile studiilor; specificul fiecărui canton elvețian; ce limbi trebuie să cunoști; care dintre stereotipurile despre viața scumpă din Elveția sunt reale și care sunt exagerate.
O poveste de Crăciun: Boierul care nu credea în Magia Crăciunului
UNDE: Odeon, str. Mihai Eminescu, 55
CÂND: 15:00
CONTEXT: Îndrăgitele personaje – Păcală și Tândală, încearcă să-l convingă pe Boierul - care nici în ruptul capului nu permitea Magiei Sărbătorilor să intre în casa lui, că bunătatea și generozitatea sunt calitățile cele mai de preț, pentru a cunoaște adevăratele bucurii ale vieții. În această perioadă Moș Crăciun cu vestitul său sac plin cu daruri este de nelipsit. Micii spectatori vor avea ocazia de
a-l întâlni pe Moș și chiar de a se îndulci din sacul său fermecat.
Premieră – Poveste de Crăciun
UNDE: Teatrul Național „Eugene Ionesco”, bd. Grigore Vieru, 11
CÂND: 17:30
CONTEXT: În pragul sărbătorilor de Crăciun, Ebenezer Scrooge, un bătrân zgârcit și obsedat de profit, este vizitat de trei Spirite, care îi invocă trecutul, prezentul și viitorul înspăimântător, care îl așteaptă dacă va continua să fie lacom, insensibil și lipsit de compasiune. Spiritele îl ajută pe Scroodge să înțeleagă deșertăciunea agonisirii fără sfârșit a bunurilor și să devină conștient de povara păcatelor sale.Transformarea interioară a lui Scrooge îl apropie de oameni, iar iertarea și generozitatea îl eliberează de cătușele sufocante ale avuției – iată un adevărat miracol care se petrece în noaptea de Crăciun. Spectacolul „Poveste de Crăciun” este dedicat tuturor celor care cred în povești.
Concert de Gală „Revelion pe stil vechi 2024”
UNDE: Teatrul Național de Operă și Balet, bd. Ștefan cel Mare, 152
CÂND: 18:00
CONTEXT: La concertul de Gală participă soliștii de operă, Orchestra Simfonică și Corul Teatrului. Dirijori Nicolae Dohotaru și Prim Maestru de Cor Veaceslav Cernuho Volici. În program Creații din repertoriul universal liric.
Spectacol „Ecuații amoroase” de Aldo Lo Castro
UNDE: Teatrul National „Satiricus”, str. Mihai Eminescu, 55
CÂND: 18:30
CONTEXT: Scriitorul Aldo Lo Castro construiește în Ecuații amoroase o comedie cinică despre relații, căsnicie şi despre cum prea multă iubire poate, într-adevăr, ucide. Totul pe fondul unor schimburi de replici pline de haz, al unor qui-pro-quo-uri irezistibile şi al unor situații comice istețe, în care umorul este învăluit în ironie.
Spectacol „Prenumele”
UNDE: Teatrul Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1
CÂND: 19:00
CONTEXT: Spectacolul „Prenumele” a avut ca punct de pornire comedia franceză „Le Prenom”, scrisă de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Patelliere, pusă pentru prima dată în scenă la Paris, în anul 2010. Piesa de teatru a fost nominalizată la mai multe Premii „Molière”, fiind ulterior adaptată și pentru marile ecrane, primind 5 nominalizări la Premiile „César” în 2013. Regizoarea Daniela Burlaca montează o comedie de situații, recognoscibilă stilului Teatrului Geneza Art, cu mici accente de dramă, care merită văzută din plin. Subiectul piesei startează de la o glumă nevinovată, care declanșează situații comice și dezvăluiri flagrante.
APELURI DE ÎNSCRIERE
Artiștii și profesioniștii din domeniul cultural din Republica Moldova pot beneficia de un grant din partea proiectului „EU4Culture”, finanțat de UE
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 16 februarie 2024, ora 23:59
CONTEXT: Grantul de mobilitate sprijină o gamă variată de activități, inclusiv stagii, vizite de studiu, conferințe (atât online, cât și offline) și alte inițiative ce facilitează schimbul de cunoștințe și dialogul intercultural. Apelul oferă patru tipuri de mobilități: pe termen scurt, mediu, lung sau virtuale. Pentru detalii, accesați https://bit.ly/48xpxYm
Căutăm tineri antreprenori din domeniul afacerilor sau social (25-35 de ani) interesați să participe la un program de schimb de dezvoltare profesională finanțat integral de Departamentul de Stat al SUA în toamna anului 2024
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 30 ianuarie, 2024
CONTEXT: Programul de burse Young Transatlantic Innovation Leaders Initiative (YTILI) va implica o cohortă de tineri antreprenori europeni în activități de program pentru a îmbunătăți dialogul transatlantic între liderii de afaceri din Europa și Statele Unite și pentru a crea o colaborare interculturală susținută. Vizitați https://bit.ly/3uTjzlV pentru a afla mai multe detalii și pentru a aplica AICI
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova dorește să recruteze o persoană cu experiență și foarte motivată pentru a lucra în cadrul Secției de cooperare în calitate de secretar
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 21 ianuarie, curent, ora 18:00
CONTEXT: O descriere a postului și informații privind modalitatea de aplicare sunt disponibile pe site-ul nostru http://https://bit.ly/3SlfVdT
Program de stagii plătite în sectorul energetic finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul proiectului "Securitatea Energetică a Moldovei" (MESA)
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 11 februarie, curent
CONTEXT: Programul de stagii „Tinerii de azi – viitorul energiei de mâine" își propune să fortifice capacitatea umană a Moldovei în sectorul energetic prin consolidarea instituțiilor locale și crearea unei forțe de muncă durabile, capabile să promoveze tranziția la energie curată și să sporească securitatea energetică a țării. Pentru mai multe detalii AICI
Asociaţia Presei Independente (API) anunță un concurs deschis de angajare a unei persoane calificate pentru poziția vacantă de reporter(ă) al/a portalului Stopfals.md
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 23 ianuarie, curent
CONTEXT: Asociația Presei Independente (API) din Republica Moldova este o organizație necomercială care promovează și oferă asistență pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor media și a jurnaliștilor independenți la nivel național și regional, prin consolidarea capacităților profesionale, creșterea rezilienței și îmbunătățirea politicilor publice în domeniul mass-media. Adresa electronică http://stopfals@stopfals.md Pentru informații suplimentare 022 22 09 96, 022 22 09 95.
Fundația SOROS Moldova angajează manager sau manageră de comunicare, part-time pentru proiectul Servicii sociale mai bune (Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale)
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 22 ianuarie, 2024
CONTEXT: Pentru mai multe detalii AICI
GIZ caută un specialist (ă) financiar junior în cadrul biroului său de țară din Republica Moldova
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, ora 15:00
CONTEXT: Candidaturile, inclusiv CV-ul detaliat, referințele și scrisoarea de motivare vor fi expediate la adresa http://hr-giz-moldova@giz.de
Comisia Electorală Centrală reamintește difuzorilor de publicitate, deținătorii sau gestionarii dispozitivelor de publicitate fixă sau mobilă, care intenționează să difuzeze publicitate politică pe parcursul anului 2024, despre obligativitatea prezentării a declarațiilor corespunzătoare de intenție și a informațiilor privind condițiile în care oferă spațiu publicitar și alte servicii conexe, inclusiv prețurile medii ale spațiilor de publicitate aplicate în ultimele 6 luni
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Difuzorii de publicitate care nu vor prezenta declarațiile de intenție și informația solicitată nu au dreptul să difuzeze publicitate politică pe parcursul anului 2024. Menționăm că, până la moment, 2 difuzori de publicitate au depus declarații de intenție la CEC. Pentru mai multe detalii AICI
Filiala Chișinău a Crucii Roșii invită tinerii activiști care împărtășesc și-i susțin activitatea să devină parte a echipei de voluntari
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Filiala Chișinău a Crucii Roșii are drept una dintre activități de bază promovarea și respectarea Dreptului Umanitar Internațional. Pentru a deveni voluntar(ă) a(l) Societății Naționale de Cruce Roșie din Moldova, filiala Chișinău, fiecare candidat trebuie să: corespundă cerinței de vârstă indicată (14+); respecte perioada de aplicare. Pentru mai multe detalii AICI
Dacă sunteți în căutarea unui spațiu prietenos în care să creați cu echipa, să faceți repetiții, să socializați cu colegii de breaslă sau cu artiști din alte domenii, vă invităm să aplicați la programul Music Residency
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 29 ianuarie, curent
CONTEXT: Depuneți-vă candidatura acum http:// https://bit.ly/48zgfdW Această activitate este organizată de Artcor cu sprijinul financiar oferit de Fundația Moldcell și Proiectul Tehnologiile Viitorului Innovate Moldova, finanțat de USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau și UK in Moldova - British Embassy.
Comisia Națională a Pieței Financiare lansează un program de stagii plătite pentru studenți, tineri absolvenți, dar și profesioniști care își doresc o schimbare în carieră
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Stagiul constituie o oportunitate de dezvoltare profesională și are ca scop facilitarea cunoașterii specificului activității în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare, al pieței de capital, al educației și incluziunii financiare, prin acumularea unor experiențe practice, menite să dezvolte abilitățile și deprinderile profesionale. Persoanele interesate sunt invitate să aleagă una din subdiviziunile din cadrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare menționate mai jos, în funcție de interes și să depună dosarul de concurs: departamentul piața de capital; departamentul juridic; direcția supravegherea protecției consumatorilor; direcția generală comunicare și educație financiară. Pentru mai multe detalii site-ul http://CNPF/Resurse umane/Stagii
USAID Moldova vă invită la cea de-a VII-a ediție a Școlii de Iarnă a producătorilor de bacifere, Winter Berry School, 2024. Evenimentul este organizat de Asociația Pomuşoarele Moldovei, cu sprijinul Proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova
UNDE: Online
CÂND: 15-27 ianuarie, 2024
CONTEXT: Winter Berry School reprezintă o platformă vitală pentru transferul de cunoștințe și tehnici agricole inovatoare, esențiale pentru dezvoltarea acestui sector în continuă evoluție. Instruirile vor avea loc online și vor aduce împreună experți internaționali și locali alături de producători, comercianți și alți actori ai lanțului valoric al pomușoarelor din întreaga țară. Sesiunile de instruire vor acoperi subiecte precum: Tehnici intensive de cultivare; Fertilizarea și irigarea inteligentă; Protecția biologică a culturilor; Utilizarea solarelor și serelor; Cultivarea fructelor moi în sistem ecologic; Certificări și export. Pentru mai multe detali AICI
Dacă te interesează să înveți Relații Internaționale și Diplomație, Politică și Guvernare Europeană, Drept European, Studii Economice Europene sau altele din programele existente, poți aplica la unul dintre programele master de la Colegiul Europei
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 16 ianuarie, 2024, ora 23:59
CONTEXT: Poți aplica să studiezi un program de master la prestigioasa instituție de învățământ Colegiul Europei. Această universitate, având campusuri în Bruges (Belgia), Natolin (Polonia) și Tirana (Albania) găzduiește anual circa 400 de studenți ambițioși, care își văd cariera asociată cu construirea unei societăți europene mai puternice. Dacă te interesează să înveți Relații Internaționale și Diplomație, Politică și Guvernare Europeană, Drept European, Studii Economice Europene sau altele din programele existente, nu ezita să aplici pe următorul link https://www.coleurope.eu/admission
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că, și în acest an este accesbilă platforma digitală https://elearning.ansa.gov.md/ și cursul de instruire „Utilizarea durabilă a pesticidelor”
CONTEXT: Acum, când lucrările din câmp nu ocupă atât de mult timp, agricultorii și distibuitorii de pesticide au posbilitatea să-și îmbunătățească cunoștințelele urmând cursurile specializate la distanță, prevăzute de legislația națională. În rezultat, aceștia vor avea parte de mai multe facilități, adaptate cerințelor agenților economici pe platforma de studiu, și anume: certificat de studii digitalizat – cursanții vor obține certificate de studii în format electronic, personalizate prin QR-cod; evaluarea cunoștințelor de la limita minimă de 80% și limita maximă de 100%, după fiecare modul;
comunicarea pe platforma http://https://elearning.ansa.gov.md prin intermediul unui chat live. Cursul include 13 tematici de formare profesională, prezentări video, materiale pentru lectură obligatorie (secțiuni din legi și regulamente, ghiduri și publicații oficiale, studii de caz) și materiale opționale (materiale video instructive cu subtitre în limba română etc.) La cursurile de instruire se pot înregistra reprezentanții întreprinderilor care utilizează sau comercializează pesticide, numai ca persoane fizice.
Stimați reprezentanți ai antreprenoriatelor și ai comunității de afaceri din Republica Moldova, avem deosebita plăcere să vă anunțăm că cea de-a XXI-a ediție a Expoziției Naționale "Fabricat în Moldova" se va desfășura în perioada 31 ianuarie - 4 februarie 2024 la Centrul Internațional de Expoziții "MOLDEXPO", strada Ghioceilor, 1
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Expoziția Națională "Fabricat în Moldova" este cea mai importantă expoziție din Republica Moldova, care reunește anual peste 450 de companii din toate sectoarele economiei naționale, cu aproximativ 70 de mii de vizitatori din țară și de peste hotare. În cadrul expoziției, vizitatorii vor avea ocazia să descopere o gamă largă de produse și servicii fabricate în Republica Moldova, de la produse alimentare și băuturi, îmbrăcăminte și încălțăminte, produse industriale și tehnologice, până la servicii financiare și de consultanță. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova https://chamber.md/cci-a-rm-invita-antreprenorii-la-cea.../
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului lansează cea de a treia ediție a concursului național „Profesorul – Ambasador Digital”, unde vor fi premiați 10 profesori, care au realizări deosebite și își doresc să devină promotori ai inovațiilor digitale în educație
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 26 februarie, 2024
CONTEXT: Concursul are ca scop încurajarea integrării tehnologiilor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare. Se urmărește identificarea și promovarea cadrelor didactice care implementează eficient tehnologii digitale, cu o atenție specială asupra abordării STE(A)M. Pentru a participa la Concursul “Profesorul – Ambasador Digital” profesorii au nevoie de două proiecte didactice, bazate pe abordarea STEM/STEAM, la oricare disciplină școlară pentru clasa a 9-a. Pentru mai multe detalii AICI
Continuă înscrierea la programele de perfecționare la UPSC CFCL
UNDE: Centrul de Formare Leadership, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă, 1
CÂND: 15 ianuarie-10 februarie, 2024
CONTEXT: Centrul de Formare Continuă și Leadership al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” desfășoară, programe de formare continuă pentru cadrele didactice și manageriale din învățământul general, acreditate de ANACEC și aprobate de Ministerul Educației și Cercetării (10 și 20 credite): Arte Plastice, Biologie, Educație pentru societate, Educație tehnologică, Fizica, Geografie, Informatica și tehnologii WEB, Învățământ extrașcolar, Învățământ special și integrat, cadre didactice de sprijin, Logopedie, Serviciul de Asistență Psihopedagogică, Management educațional (directori adjuncți educație din instituțiile de învăţământ general / profesional tehnic), Matematica, Pedagogie preșcolară. Pentru mai multe detalii AICI
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) lansează în cadrul campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, concursul Organizațiilor Sindicale Primare.
Concursul se va desfășura în perioada decembrie 2023 – martie 2024 și are drept obiectiv evidențierea și diseminarea bunelor practici, sporirea potențialului organizațiilor sindicale primare
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Dosarul organizației participante poate fi depus de președintele organizației sau vicepreședinte. Activitățile se consideră eligibile dacă sunt însoțite de documente confirmative, inclusiv imagini, link-uri către site/rețele de socializare în care sunt prezentate activitățile, alte materiale relevante. Un candidat poate depune la cel mult două categorii. Candidatul poate fi desemnat câștigător doar la o singură categorie. Dosarul va fi expediat secretarului Comisiei de concurs adresa de email: http://elena.anton@cnsm.md Rezultatele concursului vor fi anunțate la Gala de premiere a organizațiilor sindicale primare pe data de 28 martie 2024.
Ambasada Ungariei în Republica Moldova informează despre Programul de burse a Universității de Servicii Publice Ludovika, Ungaria pentru profesori
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 22 ianuarie, 2024
CONTEXT: Programul oferă oportunitatea schimbului de idei cu membrii comunității academice, cercetători și experți din Europa Centrală și de Est și permite lectorilor vizitatori să susțină prelegeri publice, să participe la ateliere și la discuții profesionale organizate de facultățile gazdă sau institutele de cercetare. Informații cu privire la condițiile de participare la programul de burse al Universtății de Servicii Publice Ludovika puteți găsiți AICI
Universitatea de Vest din Timișoara anunță organizarea celei de-a 6-a ediții a Școlii de Vară, un eveniment multi- și interdisciplinar, care are ca scop să ofere studenților de la licență și masterat oportunitatea de a participa la programe de studii de scurtă durată de o săptămână, programate să aibă loc în Timișoara în iunie sau iulie 2024
TERMEN LIMITÂ DE APLICARE: 20 martie, 2024
CONTEXT: Evenimentul oferă studenților posibilitatea de a urma un curs după interes: Introduction to digital sculpting, digital painting, concept art and game engines; Digital Technologies for Language Research and Applications Summer School (DILARASS); Sport and Health at UVT; Responsible and sustainable finance; International Summer School in Social Anthropology: the polycentric city of the ECC2024 Timișoara (ISSSA2024) Taxa de participare: 80 EURO. Mai multe informații http:// https://ri.uvt.ro/6th-edition-wut-summer-school/
Ambasada Japoniei în Republica Moldova este în căutarea unei persoane calificate pentru postul de asistent economic
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 14 ianuarie, 2024
CONTEXT: Postul oferit - Asistent local pentru afaceri economice și cooperare economică. Principalele responsabilități - culegerea de informații economice din diverse surse, analizarea și raportarea privind problemele economice și cooperarea economică; stabilirea și menținerea contactelor cu părțile interesate din sectorul public și privat; organizarea de reuniuni și evenimente în domeniul cooperării economice; sprijinirea implementării proiectelor și programelor de dezvoltare; traducerea documentelor relevante și asigurarea interpretării pentru diplomații japonezi în limbile engleză/ română/ rusă. Candidații sunt rugați să descarce formularul de candidatură, să îl completeze în limba engleză și să îl trimită la adresa e-mail http://japan.chisinau@ci.mofa.go.jp Orice document transmis Ambasadei în cursul acestei proceduri de candidatură nu va fi returnat.
Ambasada SUA la Chișinău anunță deschiderea sezonului de recrutare pentru instituțiile gazdă din Republica Moldova interesate să găzduiască un asistent de predare a limbii engleze (ETA) Fulbright ETA în anul universitar 2024-2025
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Acest program invită colegiile și universitățile situate în afara Chișinăului să aplice pentru a găzdui un asistent de predare a limbii engleze native pentru un an universitar, din septembrie 2024 până în mai 2025. Pentru mai multe informații despre programul Fulbright ETA și responsabilitățile instituției de primire, vă rugăm să consultați anunțul https://bit.ly/4a444HH Pentru informații suplimentare, contactați http://fulbright_moldova@state.gov .
Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale anunţă prelungirea concursului pentru angajarea unui consultant în comunicare și relații media în cadrul proiectului de implementare a Planului de acțiuni al MMPS și UNICEF
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Pentru mai multe detalii AICI
Camera de Comerț ți Industrie a Republicii Moldova invită companiile de referință să participe la concursul privind achiziționarea serviciilor de proiectare a instalației de alimentare cu energie electrică pentru oficiul central al CCI a RM, situat pe adresa bd. Ștefan cel Mare, 151
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 ianuarie, 2024
CONTEXT: Persoana de contact Ion Borta, șef Secția Administrativă. Tel: 022 22 75 86, adresa email http://ion.borta@chamber.md.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță lansarea Apelului II pentru depunerea cererilor în cadrul Programului LEADER, având drept obiectiv selectarea grupurilor de acțiune locală (GAL) și aprobarea strategiilor de dezvoltare locală pentru finanțare din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 23 februarie 2024, ora 17:00
CONTEXT: Lansarea acestui apel se conformează ordinului nr. 191 din 19 decembrie 2023, elaborat în concordanță cu Hotărârea Guvernului nr. 277/2022, cu modificările ulterioare, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea subvențiilor în avans pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER. Detalii suplimentare și informații legate de apel pot fi găsite pe pagina oficială a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare http://maia.gov.md Apelul de propuneri este destinat Grupurilor de Acțiune Locală din Republica Moldova, care funcționează în conformitate cu principiile abordării LEADER și dispun de o strategie de dezvoltare locală aprobată de adunarea generală a GAL-ului.
EVENIMENTE PE PLAN EXTERN
Ministrul muncii și protecției sociale Alexei Buzu efectuează o vizită de lucru în Belgia, pentru a participa la Reuniunea informală a miniștrilor ocupării forței de muncă și afacerilor sociale, organizată de Consiliul Uniunii Europene
UNDE: Bruxelles, Belgia
CÂND: 10-13 ianuarie, curent
CONTEXT: Scopul reuniunii este de a pune în discuție aspecte privind domeniul muncii și protecției sociale, ediția curentă fiind axată pe integrarea Pilonului european al drepturilor sociale în viitoarea agendă strategică a Uniunii Europene și pe convergența și justiția socială din statele din afara UE. Ministrul Alexei Buzu va avea o intervenție în a doua sesiune plenară a evenimentului: „Convergența și justiția socială dincolo de granițele Uniunii Europene”, care va avea loc pe 12 ianuarie curent. Suplimentar, demnitarul va avea întrevederi cu omologii săi din Lituania, Belgia și Ucraina.
Ministra sănătății, Ala Nemerenco, participă la o întâlnire de nivel înalt în cadrul căreia vor fi definite prioritățile pentru sănătate și bunăstare, până în anul 2030, în Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății
UNDE: Bruxelles, Belgia
CONTEXT: Evenimentul reunește experți din țări precum Slovenia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Franța, Islanda, Georgia, Serbia, Turcia, Norvegia, Kazahstan, Germania, cu scopul de a determina prioritățile pentru următorii cinci ani ale Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa. Experții, reuniți la Bruxelles, vor contribui esențial cu recomandări în acest sens. Întrunirea are loc în contextul Programului European de Lucru „Acțiune unită pentru o sănătate mai bună în Europa”, adoptat în anul 2020, care a stabilit prioritățile pentru sănătate și bunăstare, pornind de la așteptările cetățenilor privind acțiunile autorităților din sănătate.
În perioada 18-21 ianuarie 2024, Moldova va fi prezentă la târgul internațional de turism Matka Travel Fair 2024 din cu un stand de țară
UNDE: Helsinki, Finlanda
CÂND: 18-21 ianuarie, 2024
CONTEXT: Anul acesta, delegația Republicii Moldova va fi compusă din reprezentanți al Oficiului Național al Turismului al Republicii Moldova. În cadrul expoziției, participanții vor promova Agenda de Evenimente 2024 care conține 40 de evenimente culturale și ofertele turistice precum: tururi vinicole, gastronomice, culturale, kayaking.Vă așteptăm cu drag la standul nostru de țară - stand 6K90.
Începem anul cu un eveniment dedicat Parcursului european al Moldovei, organizat cu suportul Maison de L-Europe de Paris CED
UNDE: Paris, 29 Avenue de Villiers, 75017
CÂND: 18:30, 18 ianuarie, curent
CONTEXT: Michel Derdevet, președintele Maison de L-Europe de Paris CED, îi va avea în calitate de invitați pe: ES Corina Călugăru, Ambasadorul Republicii Moldova în Franța, Josette Durrieu, senator de onoare al Hautes-Pyrénées, expert în Moldova, Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franța, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Florent Parmentier, secretar general al Centrului de Cercetări Politice de la Sciences Po Paris. Pentru doritori înscrierea este obligatorie – http://https://shorturl.at/lrFKO Mai multe detalii găsăți AICI
Vizita de lucru la Berlin a Viceprim-ministrului, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea
UNDE: Ambasada Republicii Moldova la Berlin, Gotlandstrasse 16, 10439
CÂND: 19:30, 20 ianuarie, 2024
CONTEXT: Vă aducem la cunoştinţă că, în incinta Ambasadei Republicii Moldova, va avea loc întâlnirea Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, cu reprezentanții comunității moldovenești din Germania. Persoanele interesate de a participa la eveniment sunt rugate să se înregistreze până la data de 18 ianuarie, la adresa electronic http://berlin@mfa.gov.md, cu indicarea numelui, prenumelui şi a unui număr de contact. Din cauza spațiului redus, accesul la eveniment va fi asigurat în ordinea primirii solicitărilor de înregistrare. Intrarea în incinta Ambasadei se va efectua în baza unui act de identitate.
Republica Moldova va participa la expoziția FITUR din Madrid cu stand de țară. În context, vă invităm să vizitați standul amplasat în Hall 4 nr. 4E44
UNDE: Madrid, Spania
CÂND: 24-28 ianuarie, 2024
CONTEXT: Participanții înregistrați din Moldova sunt: Asociația pentru Turism Medical – ATMM , Asociația pentru Turism Receptor ANTRIM, Asociația Patronală a Industriei Turismului – APITOperatorul turistic Ways Travel, Operatorul turistic GoAdventure, Operatorul turistic Tatrabis, Castel MIMI, Compania aeriană Fly One. Vom fi bucuroși să aflăm sugestiile Dvs. care să ne aducă o vizibilitate mai mare, contacte cu agenții de turism și, într-un final, turiști străini care să ne viziteze țara. Pentru mai multe detali AICI
Ambasada Republicii Moldova în Lituania informează despre sistarea temporară a prestării serviciilor consulare
CÂND: Până la data de 29 ianuarie, 2024
CONTEXT: În situații de urgență (deces, accident, arest, calamități naturale ) vă rugăm să apelați la numărul de contact +370 613 18707 (la acest număr de telefon NU se fac programări și NU se furnizează informații consulare de ordin general) sau să expediați un mesaj electronic la adresa misiunii diplomatice http://vilnius@mfa.gov.md, sau să vă adresați la cea mai apropiată misiune diplomatică a Republicii Moldova.
În cadrul programului ”Ambasada vine mai aproape de tine”, funcționarul consular al Ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie, va primi în audiență cetățenii Republicii Moldova în orașul Manchester
UNDE: Manchester, Holy Angels Church, 18 Moorfield Rd, Salford M6 7QD.
CÂND: 27 ianuarie, 2024
CONTEXT: Serviciile consulare disponibile în cadrul acestei vizite, vor cuprinde următorul spectru de acțiuni: procuri, declarații, acte de stare civilă, cazier judiciar, preluarea dosarelor de transcriere a certificatelor de naștere şi căsătorie, consultații pe teme consulare etc. Persoanele interesate de a beneficia de servicii consulare în ziua menționată, sunt rugate să se programeze obligatoriu în prealabil la numărul de telefon: 0044 (0) 208 996 0546 sau să ne remită un email la adresa http://consul.london@mfa.gov.md.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii