Editorial de Mădălin Necșuțu, jurnalist TVR Moldova, pentru Buletinul de politică externă al FES/APE

La masa rotundă organizată pe 26 mai de Fundația „Friedrich Ebert” în parteneriat cu Școala de Administrare Publică a Universității de Stat din Moldova, au fost prezentate patru concepte diferite de reformă a administrației publice locale. Patru viziuni, patru abordări, patru răspunsuri la aceeași întrebare: cum construim o administrație locală capabilă să răspundă provocărilor următoarelor decenii?

Deși soluțiile propuse au diferit, un mesaj a fost comun aproape tuturor participanților: fără un consens politic și instituțional larg, orice reformă riscă să devină încă un experiment abandonat la schimbarea puterii. Iar Republica Moldova nu și mai poate permite luxul reformelor începute și neterminate atât pentru sine, cât și pentru Bruxelles.

În realitate, discuția despre administrația publică locală este mult mai profundă decât pare la prima vedere. Nu este o dezbatere despre hărți administrative, despre numărul primăriilor sau despre limitele unor unități teritoriale. Este o dezbatere despre capacitatea statului de a funcționa și despre șansele Republicii Moldova de a valorifica oportunitatea istorică a integrării europene.

Avem reprezentare, dar nu avem suficientă capacitate

Timp de ani de zile, discuțiile despre reforma administrativ-teritorială au fost privite cu suspiciune. În spațiul public s-a creat impresia că orice tentativă de reorganizare urmărește desființarea unor localități sau diminuarea identității comunităților.

În realitate, problema este alta. Republica Moldova are astăzi sute de primării care funcționează cu resurse financiare limitate, cu personal insuficient și cu dificultăți evidente în gestionarea proiectelor de dezvoltare. În multe cazuri, administrațiile locale depind aproape integral de transferurile de la bugetul de stat. O asemenea situație nu poate fi numită autonomie locală, chiar dacă legea o definește astfel.

Paradoxul este evident: avem reprezentare democratică în aproape fiecare localitate, însă capacitatea administrativă necesară pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor rămâne redusă.

Iar cetățenii nu mai judecă administrația după existența unei primării la câteva sute de metri de casă. Ei judecă după drumuri, apă, canalizare, iluminat public, servicii sociale și oportunități economice. Cu alte cuvinte, după rezultate.

Europa nu va aștepta după noi

Integrarea europeană schimbă radical datele problemei. Până acum, localitățile din Republica Moldova concurau, într-un fel sau altul, între ele.

În următorii ani însă, competiția va fi mult mai amplă. Comunitățile din Republica Moldova vor trebui să demonstreze că pot atrage investiții, gestiona proiecte complexe și utiliza eficient fondurile europene.

Aici apare marea provocare. Fondurile de preaderare și, ulterior, fondurile europene nu vor ajunge automat în sate și orașe. Pentru a beneficia de ele sunt necesare administrații competente, funcționari bine pregătiți, capacitate de planificare și management al proiectelor.

Experiența statelor care au aderat anterior la Uniunea Europeană este cât se poate de clară: comunitățile care au avut administrații puternice au prosperat. Cele care nu au fost pregătite au privit de pe margine cum alte regiuni se dezvoltă.

Din această perspectivă, reforma administrației publice locale nu este doar o reformă administrativă. Ea este, în fond, o reformă de pregătire pentru aderare.

Între identitate și eficiență

Una dintre cele mai sensibile întrebări rămâne raportul dintre eficiența administrativă și reprezentarea democratică. Este o preocupare legitimă. Oamenii se tem că prin consolidarea administrativă își vor pierde identitatea locală, tradițiile sau influența asupra procesului decizional.

Dar experiența europeană demonstrează că identitatea unei comunități nu este dată de existența unei primării separate. Identitatea este dată de oameni, de cultură, de tradiții și de sentimentul apartenenței.

Provocarea reală este găsirea unei formule prin care comunitățile să își păstreze specificul local, beneficiind în același timp de administrații mai eficiente și servicii mai bune.

De aceea, instrumente precum amalgamarea voluntară, cooperarea intercomunitară, reprezentanții locali ai primarului sau centrele unificate de prestare a serviciilor publice trebuie privite nu ca amenințări, ci ca soluții de adaptare la o realitate nouă. În secolul XXI, cetățeanul are nevoie atât de reprezentare, cât și de servicii de calitate. Una fără cealaltă nu mai este suficientă.

Fără autonomie financiară, autonomia locală rămâne o iluzie

O altă temă esențială este autonomia financiară. Adevărul este că nu poți cere performanță de la o administrație locală care nu dispune de resursele necesare pentru a-și exercita atribuțiile. Nu poți vorbi despre descentralizare autentică atunci când majoritatea deciziilor financiare depind de centru.

Autonomia locală nu înseamnă doar dreptul de a lua decizii. Înseamnă și capacitatea de a le finanța. De aceea, orice reformă serioasă trebuie să abordeze simultan dimensiunea administrativă și cea financiară. Consolidarea bazei fiscale locale, creșterea veniturilor proprii și corelarea competențelor cu resursele disponibile sunt condiții obligatorii pentru succesul schimbărilor propuse. Altfel, riscăm să schimbăm formele fără a schimba fondul.

Reforma care trebuie să supraviețuiască alegerilor

Poate cea mai importantă concluzie a dezbaterii din 26 mai este că reforma administrației publice locale nu poate aparține unei singure guvernări și nici unui singur partid. Dacă va fi percepută ca un proiect politic de etapă, ea va avea aceeași soartă ca multe alte reforme din trecut: va fi contestată, suspendată sau abandonată după următoarele alegeri.

În schimb, dacă va fi construită prin dialog, consultare și compromis rezonabil, ea are șansa să devină una dintre transformările structurale care schimbă cu adevărat Republica Moldova. De aceea, consensul nu este un lux și nici un slogan. Este condiția de bază pentru ca reforma să devină ireversibilă.

În cele din urmă, cetățenii nu vor evalua succesul reformei după numărul de primării comasate sau după modificările legislative adoptate. Ei o vor judeca după lucruri simple: dacă au apă la robinet, drumuri mai bune, servicii publice accesibile și oportunități pentru copiii lor.

Iar dacă reforma va reuși să ofere aceste rezultate, atunci dezbaterea despre hărți administrative va deveni irelevantă. Pentru că miza reală nu este soarta unei instituții sau a unei structuri teritoriale. Miza este capacitatea Republicii Moldova de a deveni un stat european funcțional, modern și competitiv. Iar această miză este mult prea importantă pentru a fi sacrificată în bătălii politice de moment.