AGENDA ZILEI//02.11.2023

Meroslava Parii
01/11/2023

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

 

 

Stadiul implementării proiectului Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova (SAASM) este evaluat de un grup de experți ai Băncii Mondiale (BM), care efectuează, în perioada 30 octombrie - 10 noiembrie curent, o vizită în țara noastră. Secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Ana Mardare, s-a întâlnit cu echipa de experți ai BM, condusă de Smita Misra. Vizita experților de la Banca Mondială reprezintă o ocazie de a discuta despre progresul, provocările și oportunitățile proiectului SAASM și de a consolida colaborarea noastră și mai mult. Asigurarea tuturor cetățenilor cu apă de calitate este o prioritate în Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+, obiectiv pe care vom reuși să-l realizăm doar cu suportul Băncii Mondiale și a altor parteneri strategici care împărtășesc cu noi cele mai bune practici în domeniu, a subliniat Ana Mardare.

 

 

Militari moldoveni și români participă, în perioada 23 octombrie - 3 noiembrie curent, la exerciţiul internaţional „Joint Combined Exchange Training-2023” (JCET), desfășurat la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale. Militarii vor executa trageri din diferite tipuri de armament de infanterie și artilerie, vor desfășura acțiuni care antrenează rezistenţa fizică şi aptitudinile de comandă. De asemenea, ofițerii, soldații și sergenții vor efectua patrulări, lucrări de distrugere (EOD), pregătire medico-militară și alte ședințe specifice de instruire. JCET se desfășoară în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023, iar militarii moldoveni participă la acest exercițiu începând cu anul 2009.

 

 

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor din 2 noiembrie 2023

UNDE: Procuratura Generală, bd. Ștefan cel Mare, 73

CÂND: 09:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

https://csp.md/sites/default/files/2023-10/Agenda%2002.11.2023.pdf

 

 

Conferință științifică națională „Împreună mai puternici pentru pacienții cu boala celiacă și maladiile gluten sensibile non-celiace”

UNDE: Hotel Bristol, Sala Congress Hall, str. Pușkin, 32

CÂND: 09:00

 

 

Ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 2 noiembrie 2023

UNDE: Consiliul Superior al Magistraturii, str. Mihai Eminescu, 5

CÂND: 09:30

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

https://www.csm.md/files/Ordinea_de_zi_CSM/2023/31/AgendaCSM.pdf

 

 

Conferință de presă Eleonora Țurcanu-Herghelegiu cu genericul „Reforma ministrului Alaiba deja dă roade. SFS a demarat o campanie de verificări operative. S-a pornit MULSUL foștilor patentari”

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 10:00

 

 

Briefing de presă susținut de președintele PAS, Igor Grosu, de totalizare a campaniei PAS pentru alegerile locale generale

UNDE: Partidul Acțiune și Solidarietate, str. Maria Cebotari, 9/1

CÂND: 10:00

 

 

Program: „Factory Product Innovation”

UNDE: Moldexpo. Str. Mihai Viteazul, 15

CÂND: 10:00

CONTEXT: ZIPHOUSE anuță finalitatea Programului „Factoru Product Innovation” din cadrul ZIP Acceleration. După o perioadă de 9 luni în care participanții au dezvoltat produse inedite, au realizat concepte, au gândit dezvoltarea lor tehnică, și poziționarea, urmează să luăm parte la mult așteptata lansare. 8 proiecte finaliste, 8 participanți unici și 4 zile în care puteți vizualiza creațiile care au luat naștere prin multă muncă și dedicație. Așadar, vă așteptăm pe 2 noiembrie în cadrul expoziției DAS INTERIOR & IMOBIL SALON 2023 la marea deschidere, iar în intervalul 2-5 noiembrie, expoziția de la Moldexpo are ușile deschise pentru publicul larg și doritorii care vor să admire inovațiile finaliștilor.
 

 

DAS Interior & Imobil Expo 2023

UNDE: Moldexpo, str. Ghioceilor, 1

CÂND: 10:00, 2-5 noiembrie, curent

CONTEXT: DAS EXPO 2023 include două expoziții tematice din domeniul imobiliarelor, construcțiilor, arhitecturii și designului, desfășurate concomitent. Expozițiile tematice IMOBIL și DAS INTERIOR SALON reprezintă o platformă eficientă de promovare și dezvoltare a pieței imobiliare și a designului de interior din Republica Moldova. Formatul evenimentului este conceput pentru a prezenta cât mai multe oportunități și oferte pentru consumatori, care vor găsi soluții optime atât privind procurarea locuințelor, cât și privind amenajarea acestora. De asemenea, veți putea beneficia de consultări gratuite de la arhitecți și designeri de interior profesioniști chiar în cadrul expozițiilor.
 

 

Curs de formare „Facilitare profesională de învățare cu instrumente interactive în construirea unei medii academice diverse, inclusiv și echitabil pentru elevi / cursanți / studenți"

UNDE: Centrul American SPU, bloc 1, sala 302, str. Ion Creangă, 1

CÂND: 10:00, 1-2 noiembrie, curent

CONTEXT: Dragi profesori de limbă engleză, vă invităm să participați la un curs de formare de 2 zile despre „Facilitare profesională de învățare cu instrumente interactive în construirea unei medii academice diverse, inclusiv și echitabil pentru elevi / cursanți / studenți". Acest curs de formare de 2 zile este conceput pentru a-i oferi profesorilor de engleză să creeze un mediu în care fiecare cursant prosperă și se simte prețuit. Din program: Înțelege principiile diversității, echității și incluziunii în educație;  Explorează strategii eficiente de predare a limbii engleze unui grup divers de cursanți;
Împărtășește experiențe și bune practici cu colegii educatori; Învață să îți adaptezi metodele de predare la nevoile individuale ale studenților; Cultivați un mediu de clasă care celebrează diferențele.

 

 

Conferință de presă organizată de Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT” cu tema „Alegeri.md: sursa de informare pentru un vot conștient la alegerile locale din 2023 în municipiul Chișinău”

UNDE: Agenția IPN, etj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 10:00

 

 

Conferința de lansare a „Lunii Filmului European 2023”

UNDE: Europe Cafe, str. Alexei Sciusev, 97

CÂND: 11:00

CONTEXT: „Luna Filmului European” este o inițiativă a Academiei Europene de Film (EFA), organizată simultan în peste 45 de orașe din toată Europa. Începând cu acest an, Republica Moldova se alătură acestei inițiative, iar Chișinăul devine unul dintre orașele europene în care publicul va putea viziona filme premiate la festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin, Locarno, Sarajevo și Sundance. Proiecțiile vor avea loc în fiecare săptămână, în zilele de vineri și duminică, începând cu ziua de 3 noiembrie 2023, la cinematograful Cineplex Loteanu din Chișinău. Ediția din acest an a „Lunii Filmului European” va fi deschisă de fimul câștigător al premiului Palme d’Or 2023 la Festivalul de Film de la Cannes, „Anatomy of the Fall” (Franța). Intrarea la toate proiecțiile de film va fi liberă. La eveniment vor lua cuvântul Sergiu Prodan, ministru, Ministerul Culturii al Republicii Moldova; Valentina Iusuphodjaev, directoare, Centrul Naţional al Cinematografiei;
Raluca Costache, lider de echipă, Proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media din Republica Moldova”.

 

 

Ceremomia oficială de lansare a Rețelei Naționale de Colposcopie din Republica Moldova

UNDE: Sediul Institutului Mamei și a Copilului, str. Burebista, 93

CÂND: 11:00

 

 

Conferință de presă susținută de către candidatul PSDE pentru funcția de primar general al Capitalei, Vadim Brînzaniuc, cu privire la reforma administrației municipale

UNDE: Partidul Social Democrat European, str. Maria Cebotari, 4

CÂND: 11:00

 

 

Eveniment: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D.Logston,  la  - Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

UNDE: Orașul Bălți, Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK, sala de conferințe, etaj 4

CÂND: 11:30

CONTEXT: Excelența Sa, Kent D. Logsdon , Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, va face o vizită la  la USARB - Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și va ține o prelegere publică pentru studenții Universității, cu genericul  „Relațiile  între Statele Unite ale Americii și Republica Moldova: Cooperând întru edificarea unui viitor democratic, prosper și sigur”.

 

 

Conferință de presă organizată de Date Inteligente SRL cu tema „Barometrul iData-octombrie 2023

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 12:00

 

 

Conferință de presă susținută de Vladislav Belinschi, maestru al sportului, multiplu campion la kickboxing, candidat PDCM la funcția de consilier în CMC cu tema „Sportivii nu trebuie să tacă/Vrem susținere și ne implicăm pentru că ne pasă”

UNDE: Liceul „Antioh Cantemir”, str. Toma Ciorbă, 5

CÂND: 12:00

 

 

Interviuri publice în contextul evaluării reluate: Trei candidați la CSP vor fi audiați de Comisia Pre-Vetting 
UNDE: Online, Platforma ZOOM

CÂND: 14:00, 16:00
CONTEXT: Comisia Pre-Vetting anunță începerea audierilor publice în contextul procedurii evaluării reluate, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis contestațiile unor candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Joi , 2 noiembrie vor fi audiați candidații pentru poziția de membru în CSP – Cristina Gladcov, 14:00 și Vitalie Codreanu, 16:00.

 

Conferință științifică internațională: Latinitate, Romanitate, Românitate – Ediția a VII-a

UNDE: Universitatea de Stat din Molodva, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 09:00, 3-4 noiembrie, curent

CONTEXT: Sunteți invitați la Conferința științifică internațională: Latinitate, Romanitate, Românitate. Domeniul: Istorie și arheologie, Studiul artelor și culturologie. Evenimentul va reuni specialiști din patru țări și vor fi prezentate peste 70 de comunicări științifice. Conferința științifică internațională „Latinitate, Romanitate, Românitate” este organizată de Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filosofie, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău – Oradea, cu susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

 

 

Întâlnire cu scriitorul Val Butnaru

UNDE: Biblioteca „Târgoviște”, str. Ion Creangă, 82/1

CÂND: 15:00

CONTEXT: Invităm toți iubitorii de carte la o întâlnire de suflet cu scriitorul Val Butnaru în cadrul

Clubului „ECOLECTURA”. Coordonator Carolina Dodu-Savca, dr. în filologie, cnf.universitar, decana Facultății de Litere la Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

 

 

Ședința Clubului de Presă al Școlii de Jurnalism din Moldova

UNDE: Mediacor, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 16:00

CONTEXT: Vă invităm la ședința Clubului de Presă al Școlii de Jurnalism din Moldova (ȘJM), cu participarea ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Discutăm despre un subiect de interes pentru populație: compensațiile pentru energie în sezonul rece 2023-2024. De asemenea, aveți posibilitate să-i adresați ministrului și alte întrebări pe care le aveți. Alexei Buzu va fi însoțit de o echipă de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, astfel încât răspunsurile să fie cât mai complexe. Clubul de Presă al ȘJM se desfășoară în parteneriat cu Mediacor, cu susținerea financiară a Ambasadei SUA în Moldova.

 

 

Club teoretic - Psihologia minciunii: Detectarea Comportamentului simulat și distorsiunea  adevărului

UNDE: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă, 1

CÂND: 16:00

CONTEXT: Vă invităm la atelierul teoretic: Psihologia minciunii: Detectarea Comportamentului simulat și distorsiunea  adevărului. În cadrul atelierului 2, vom discuta despre: Cadrul practic – Metode și tehnici de identificare a comportamentelor simulate. Cadrul aplicativ – Instrument psihologic de dezvăluire a neadevărului.

 

 

Webinar: Antrenament al geniilor români

UNDE: Platforma Zoom, Online

CÂND: 18:30

CONTEXT: În luna  noiembrie va începe o nouă grupă de antrenament al geniilor români. Până acum 150 de români și-au schimbat viața aplicând metodele și strategiile pe care știința ni le oferă acum și pe care dr. Gina Chiriac le predă în cursul Neuropsy Genius Training, un curs de dezvoltare și evoluție personală. Vino la webinarul gratuit să descoperi ce învață online, românii geniali care-și fac mintea să conteze. Dacă vrei să înțelegi știința din spatele meditației  și să descoperi cum această practică străveche îți oferă posibilitatea de a manifesta în viața ta tot ceea ce îți dorești, te așteptăm.

 

 

Conferință Științifică Internațională „Cercetarea și valorificarea patrimoniului arheologic medieval”

UNDE: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă, 1

CÂND: 2-3 noiembrie, curent

CONTEXT: Facultatea  de Filologie și Istorie de la Universitatea de Stat „Ion Creangă” desfășoară Conferința Științifică Internațională „Cercetarea și valorificarea patrimoniului arheologic medieval”. La conferință sunt invitați arheologi, istorici și antropologi preocupați de cercetarea perioadei medievale. Conferința se va realiza în 3 secțiuni: Patrimoniul arheologic medieval, secolele VI-XIII; Patrimoniul arheologic medieval, secolele VII-XIX; Cercetarea interdisciplinară a patrimoniului arheologic medieval.

 

 

Eveniment: „Cupa Deștepților”

UNDE: Academia de Studii Economice din Moldova, Student Hub, str. Bănulescu Bodoni, 61

CÂND: 15:00

CONTEXT: În incinta Student Hub al  Academiei de Studii Economice din Moldova se va desfășura „Cupa Deștepților’’ ASEM - un concurs de erudiție pentru participanți de toate vârstele.
Înscrierea la  concurs se face gratuit, individual sau în echipă, iar cele mai bune rezultate vor fi premiate de partenerii evenimentului - iTicket, Cărturești și Teatrul Fără Nume.

 

 

Seminar dedicat viitorilor părinți

UNDE: Spitalul Repromed, str. Valea Crucii, 19

CÂND: 16:00

CONTEXT: În cadrul evenimentului, vei afla totul despre: Conduita sarcinii; Naștere; Perioada postpartum. Participanţii la seminar vor primi informaţii importante şi sfaturi utile de la Dr. Vadim Scarlat, medic obstetrician-ginecolog în cadrul Spitalului Repromed+. Te îndemnăm să pregătești din timp întrebările la care dorești să obții un răspuns.
 

 

Serviciul Vamal organizează în perioada 24 octombrie – 16 noiembrie, curent, sesiuni tematice cu mediul de afaceri din zonele de nord, sud și centru, privitor la prevederile noului Cod vamal, ce urmează să intre in vigoare din 01 ianuarie 2024. Ședințele vor fi desfășurate în următoarele localități: 02 noiembrie – Cahul; 07 noiembrie Comrat; 09 noiembrie – Ungheni: 14 noiembrie – Căușeni; 16 noiembrie – Chișinău. Toate persoanele interesate sunt invitate să participe la sesiunile respective. Date de contact pentru detalii: 022 574 211.

 

 

Expoziție: „Râul-Frontieră” de Elena Tomilova

UNDE: Casa Zemstvei, str. Alexei Sciusev, 103

CÂND: 16:00

CONTEXT: Zpatiu are onoarea de a găzdui noua expoziție a Elenei Tomilova „Râul-Frontieră”, cu o serie de lucrări realizate exclusiv pentru spațiul nostru. Expoziția a fost concepută în cadrul proiectului „Taxi cultural” – o rezidență de artă care s-a desfășurat în 2023 în Dubăsari, în regiunea transnistreană. În esența sa, este o expoziție despre orașul de pe râu, dar și despre propriul nostru intern „Oraș pe râu”, care se află în fiecare dintre noi. Autoarea combină mai multe stiluri de pictură și exprimă mai multe gânduri foarte diferite, într-un mod multidimensional. Expoziția reunește, de asemenea, lucrări create în cadrul rezidenței de artă – peisaje din Dubăsari. Seria de lucrări include lucrarea simbolică „Râul” alcătuită din 5 părți, mai multe lucrări realizate în tehnica acril pe pânză, câteva lucrări mai vechi dintr-o serie anterioară, precum și instalația „Râul-Frontieră” creată exclusiv pentru expoziția de la Casa Zemstvei.

 

 

Training: Product Photography Meetup

UNDE: Artcor, str. 31 August 1989, 137

CÂND: 18:00

CONTEXT: Fotografia de produs joacă un rol crucial în procesul de achiziție. Din acest motiv, în realizarea acesteia, se pune accent pe capturarea detaliată și atractivă a produselor: culori, detalii, funcționalități, texturi etc. Vă dăm întâlnire în cadrul unui meetup cultural. Veți avea răspuns la toate întrebările de la oaspeții noștri care vă vor oferi idei clare despre aspectul  și calitatea produsului.

 

 

Expoziție: „Patrimoniu Cultural al Republicii Moldova”

UNDE: Muzeul Parlamentului, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: Până la data de 6 noiembrie, curent

CONTEXT: Vă invităm să vizitați expoziția tematică „Patrimoniul cultural al Republicii Moldova”, găzduită de Muzeul Parlamentului, care cuprinde 90 de cărți de preț pentru istoria și tradițiile neamului nostru. Lucrările expuse prezintă elemente ale autenticității neamului nostru: Costumul tradițional; covorul moldovenesc; meșteșugurile tradiționale; muzica populară; locurile pitorești;
vechile obiceiuri și tradiții ale neamului, printre care: rețete culinare vechi, obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă și pascale, tradiții autentice adunate din toate colțurile țării; monumente arhitecturale inedite, mănăstiri, cetăți de pe întreg teritoriul țării; icoane vechi basarabene.
 

 

Training: Importanța vorbirii în public

UNDE: Biblioteca Publică de Drept, str. Armenească, 42

CÂND: 19:00
CONTEXT: De ce este important vorbitul în public? Motivul este că toată lumea se întâlnește cu o situație în care sunt necesare abilitățile de a vorbi în public. Poate fi la serviciu, la școală sau în viața personală. Despre eveniment:  Stimulează încrederea în sine;  Satisfacție personală;  Învață să argumentezi. Alăturați-vă nouă la următoarea întâlnire, pentru a vă îmbunătăți abilitățile de vorbire în public și pentru a deveni un comunicator mai bun.
 

 

Expoziția: Ion Dumitriu. Lucrul diafan.

UNDE:  Muzeul Național de Artă al Moldovei, str. 31 August 1989, 115

CÂND: Până la data de 8 noiembrie, curent
CONTEXT: Expoziția include segmente din câteva cicluri reprezentative, picturi în care Ion Dumitriu revine la motive peisagistice, unelte agricole, roade ale pământului, precum și la elementele de arhitectură rurală pentru care e mult cunoscut. Mai toate aceste cicluri de lucrări își au originea în lucrul la Poiana Mărului, unde Ion Dumitriu a pictat în fiecare vară între 1971 și 1991, avându-i alături pe Horia Bernea, Teodor Moraru, Teodor Rusu, Șerban Epure și alți artiști.
Expoziția propune o noțiune filosofică și estetică ca echivalent mental al dinamicii care poate fi percepută în și între picturile lui Ion Dumitriu. Aceste intervaluri animate și alunecări ale punctului de vedere ar putea fi înțelese ca locuri în care se manifestă diafanul. Expoziția va fi deschisă pentru public până pe data de 8 noiembrie, curent.

 

 

Spectacol: „3 + Cristina pe frecvența iubirii”

UNDE: Teatrul Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1

CÂND: 19:00

CONTEXT: Spectacolul „3 + Cristina pe frecvența iubirii” este o istorie a 3 bărbați, foști colegi de școală care au rămas prieteni în viață și care au format o tradiție de-a lungul anilor de a se aduna regulat la un pahar de vorbă. De această dată întâlnirea are loc în apartament la Iura – de profesie fizician dar care nu a reușit să se bucure de o mare recunoaștere a meritelor sale, cu excepția faptului că a rămas fidel pasiunii pentru tranzistoare. Ceilalți doi sunt Nicu – om de afaceri care își înșală regulat soția și Relu – dealer de mașini, care nu-și înșală regulat soția. Totul ar fi fost bine, ca de obicei, dacă Iura nu ar fi tăinuit de ei faptul că a invitat la cină vechea lor iubire din anii de studenție, Cristina. Așadar, după aproape 20 de ani de la absolvire cei trei o vor revedea pe cea de care au fost îndrăgostiți. Cu excepția faptului că despre invitata surpriză știe doar Iura. Cum vor reacționa Nicu și Relu și cum va fi împărțit mărul discordiei, urmează să aflați, cunoscându-le secretele tăinuite după cortina anilor.

 

 

 

 APELURI DE ÎNSCRIERE

 

 

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, anunță că sunt disponibile următoarele oferte privind participarea la mobilitățile academice din cadrul programului ERASMUS+ pentru simestrul II, anul de studii 2023-2024: Powislanski University, Polonia. Domenii propuse: Economie, Finanțe, Management, Business și administrare, Contabilitate. Perioada de aplicare: până la data de 5 noiembrie, 2023. Toate documentele trebuie să fie perfectate în limba engleză și prezentate la Serviciul Relații externe și Mobilitate Academică, birou 224. Pentru mai multe detalii

https://www.usch.md/

 

 

ODA anunță Concurs de angajare pentru postul vacant de Șef, Secția evaluare conformitate din cadrul FACEM. Cerințe specifice funției: Studii: Superioare universitare sau echivalente în domeniul economie, finanțe și bănci, managementul afacerilor. Experiență profesională: Minim 3 ani experiență generală; Minim 1 an experiență demonstrată în domeniul financiar, și/sau consultanță financiară, consultanţă în afaceri; Experiență aferentă implementării proiectelor sau activităților: operațiuni financiare, monitorizare și evaluare, aspecte legale.
Termen de aplicare - 03 noiembrie 2023, ora 17:00.
Mai multe detalii, https://shorturl.at/hlrO2

 

 

 

Se lansează selecția cadrelor didactice  în vederea participării la mobilitate academică în cadrul proiectului ERASMUS+ la Universitatea „Ioan Cuza” din Iași. Dosarul de selecție a cadrelor didactice trebuie să conțină următoarele documente:
Cerere de înscriere la concursul de selecție: https://docs.google.com/document/d/1DrDDReS_fP72gKDC_RQMUKgPavHhtBJo/edit  sau poate fi ridicată de la Serviciul Relații Internaționale, Blocul B, of. 706; CV model Europas (română/engleză);  Scrisoare de motivație (română/engleză); Programul de formare propus se va derula la universitatea gazdă. Dosarul trebuie expediat la adresa Serviciului Relații Internaționale: [email protected], în format PDF sau depus personal. Termenul limită de depunere a dosarelor este 3 noiembrie 2023. Informații suplimentare: Serviciul Relaţii Internaționale, ASEM, Str. Banulescu-Bodoni 59, Blocul B, of. 706. Tel. 022402743. Email: [email protected]

 

 

Ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost integrat în Programul guvernamental „Ajutor la contor”, care se axează pe oferirea de compensații pentru costurile energetice. Anul acesta va fi pus în aplicare un mecanism unificat de compensare, care va include compensații aplicate direct în facturile pentru energie termică, gaze naturale sau energie electrică, precum și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi. Pentru a beneficia de aceste compensații, toți cetățenii se vor înregistra pe platforma online compensatii.gov.md, începând cu 1 noiembrie 2023. Persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la APRA până la intrarea în vigoare a modificărilor legislative vor primi prestația echivalentă APRA, adică 700 lei/lunar, în lunile pentru care acest drept a fost stabilit.  Detalii vedeți aici: https://shorturl.at/gAPT5

 

 

Ministerul Culturii din Republica Moldova, Ambasada Republicii Polonia la Chișinău, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Zen Club Moldova, Sala cu Orgă – Centrul Național al Muzicii de Cameră din Chișinău, Vă invită să participați la Expoziția-Concurs de Arte Vizuale „Jan Alojzy Matejko”. Sunt invitați să participe elevii și studenții de la instituțiile cu profil. Lucrările pot fi executate în diferite tehnici plastice cu dimensiuni maxime 80x80. Livrarea și preselecția lucrărilor va avea loc până la data de 3 noiembrie, curent. Pentru mai multe detali Site-ul oficial al Ambasadei Poloniei în Republica Moldova:  www,gov./web/republikamoldavii

Tel: 022.23.42.23, 069.180.179, 069.049.867.

 

 

Asociația Presei Independente (API) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) lansează concursul național „Investigațiile lurnalistice ale anului 2023”. La concurs pot depune dosare jurnaliștii sau grupuri de jurnaliști care au realizat sau publicat investigații jurnalistice bine documentate, conform standardelor profesionale în domeniu. Juriul va desemna câte trei cele mai bune investigații jurnalistice la fiecare categorie a concursului. Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul Forumului Mass-Media 2023. Scopul concursului este stimularea meritelor jurnaliștilor de investigație din Republica Moldova în lupta împotriva corupției, a delapidării fondurilor publice și a altor fărădelegi. Concursul se fa desfășura în  două categorii: Investigația anului 2023 în mass-media națională;  Investigația anului 2023 în mass-media locală/regională.

Dosarele pot fi transmise în format electronic la adresa electronică: [email protected]  cu mențiunea Investigații jurnalistice 2023, până la data de 5 noiembrie inclusiv. Pentru mai multe informații: 022/220996.

 

Dragi jurnaliști și jurnaliste, Sunteți pasionați/te de jurnalismul de investigație și lupta împotriva dezinformării? Suntem încântați să anunțăm lansarea apelului privind selecția unui grup de jurnaliști/ste anti-dezinformare cu acordarea de granturi mici de cercetare în valoare de 1500 EUR și cursuri de formare. Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în colaborare cu Centrul de Studii Est-Europene din Vilnius, cu sprijin financiar din partea Ministerului Afacerilor Externe al Lituaniei, are plăcerea de a anunța despre lansarea concursului de selecție a 5 jurnaliști moldoveni pentru a produce două investigații jurnalistice legate de dezinformarea privind integrarea europeană în Moldova, activitățile fac parte din cadrul unui program specializat de sprijinire a jurnalismului de calitate în Republica Moldova. Toate detaliile le găsiți pe următorul link: https://bit.ly/3SbsCrT
Termenul limită de aplicare: 11 noiembrie, ora 18:00.

 

 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

 

 

Cea de-a treia ediție a Săptămânii mondiale a Francofoniei științifice (SMFS-2023) , care are loc  până la 3 noiembrie 2023, în Quebec, este marcată de evenimente majore, după cele din 2022 (Cairo, Egipt) și 2021 (București, România). Studenți, profesori-cercetători, rectori și miniștri sunt așteptați să participe la ateliere, conferințe și mese rotunde. Această a 3-a ediție este organizată de AUF în colaborare cu guvernul din Quebec. Domnul Alexandru Stratan, doctor habilitat, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, rector al ASEM, va participa la Semaine mondiale de la Francophonie scientifique de la Quebec City, Canada, în calitate de reprezentant al rectorilor din regiunea Europei Centrale și de Est.

 

 

Ambasada Republicii Moldova la Lisabona, Muzeul Național de Etnologie și Centrul Cultural Moldav are onoarea de a vă invita la un eveniment cultural organizat datorită dlui Nicu Țărnă,  Directorul Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină”, în contextul celebrării anul acesta a 30 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-portugheze. Evenimentul cultural este organizat în contextul promovării conceptului diplomației culturale și a dezvoltării relațiilor bilaterale culturale și va avea loc la data de 12 noiembrie 2023, începând cu ora 15.00, la Muzeul Național de Etnologie (Av. Ilha de Madeira, 1400-203 Lisboa). Programul prevede următoarele:
15.00 -  Vizitarea Expoziției Muzeului de Etnologie (Gratis); 16.00 – Concertul de Muzică și Recital Poetic „Gînduri între Muzică și Vers” de Nicu Țărnă și Mihaela Popescu. 18.00 – Difuzarea a 2 filme de Mihai Țărnă, „Reziliența” și „Ogma”. Intrarea la eveniment, precum și parcarea pentru mașini din curtea Muzeul sunt gratuite. Dat fiind că numărul de locuri în sală este limitat, rugăm invitații a face rezervările/anularea rezervărilor, la numărul de telefon +351 969881079 (dna Mariana).

 

 

Ambasada Republicii Moldova în Ungaria anunță că la 12 noiembrie, ora 19:30, va avea loc ecranizarea filmului „Carbon”, în  premieră la Budapesta, la cinematograful Urania. Filmul „Carbon”  în regia lui Ion Borș, a fost lansat în 2022 și a avut un succes impresionant atât în cinematografele din Republica Moldova, cât și în mai multe țări din spațiul Occidental.
Difuzarea filmului  are loc în cadrul Săptămânii Filmului Românesc, organizată de Institutul Cultural Român în Ungaria, în perioada 7-12 noiembrie 2023, la cinematograful de stat Urania. Evenimentul va fi deschis cu proiecția filmului  „Libertate” în regia lui Tudor Giurgiu, pe data de 7 noiembrie. După film publicul prezent va avea frumoasa ocazie să participe la o discuție cu regizorul, moderată de teoreticianul de film, Gyenge Zsolt.
 

 

Un pluton de militari din Brigada de Infanterie Motorizată „Moldova” participă până la data de 4 noiembrie, curent, la exercițiul multinațional ”Combined Resolve XIX”, desfășurat ăn Germania. Militarii moldoveni execută, în comun cu colegii din armatele partenere, misiuni de planificare, pază, patrulare, cercetare, sprijin și evacuare medicală. Scopul exercițiului este pregătirea în comun a militarilor pentru operații internaționale și creșterea nivelului de interoperabilitate a militarilor Armatei Naționale cu cei ale țărilor partenere.  La exercițiul din acest an, care are loc la centrul multinațional întrunit de instruire Hohenfels, sunt antrenați circa 4200 de militari din Italia, Grecia, Georgia, România, Spania, Lituania, Republica Moldova.

Meroslava Parii
01/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii