AGENDA ZILEI//05.12.2023

Meroslava Parii
04/12/2023
Grafică CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

 

Pria E-Coomerce Conference Moldova

UNDE: Toro Center, str. Patelimon Halippa, 6

CÂND: 09:30

CONTEXT: Evenimentul este un subiect extrem de important, mai ales în această perioadă pe care o traversăm, deoarece tot mai multe companii se îndreaptă spre online. Vom face un bilanț după 2 ani în care online-ul beneficiat de o creștere tot mai mare. Deasemenea, este de interes toate sectoarele economiei direct interesate din Republica Moldova – IT, industrie, sănătate și farmaceutic, financiar – bancar, asigurări, retail, energie, telecom, transport, mediu, juridic, agricultură, construcții și real estate, servicii și nu numai. Mediul de business din Republica Moldova va afla detalii despre cum folosim documetele electronice și semnăturile electronice, dar și despre plățile electronice și prestatorii serviciilor de plăți electronice.
 

Ședința Comisiei mediu, climă și tranziție verde

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 915, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Masă rotundă organizată de Consiliul Europei, în cooperare cu Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova, cu tema: „Lecții, învățare: monitorizarea discursului de ură în media în campania electorală”

UNDE: Radisson Blu Leogrand Hotel, str. Mitropolit Varlaam, 77

CÂND: 10:00

 

Conferința națională „Bună guvernare, transparență și anticorupție la nivel local”

UNDE: Jolly Alon, str. Maria Cebotari, 37

CÂND: 10:00

CONTEXT: În cadrul conferinței naționale „Bună guvernare, transparență și anticorupție la nivel local” vor fi înmânate certificatele ISO pentru certificarea sistemelor integrate de management al calității și management anti-mită conform standardelor ISO 9001 și ISO 37001 implementate în cadrul Primăriilor municipiilor Ungheni și Cahul, acestea fiind primele două autorități publice locale din Republica Moldova care au obținut o asemenea certificare internațională. Vor participa Secretarul general al Guvernului, Artur Mija; Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru; Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova; managerii de programe din cadrul Delegației Uniuni Europene, Irina Cruceru și Jan Demidovits-Mekelainen; Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș; Viceprimara municipiului Ungheni, Maria Ciolacu; experți naționali și reprezentanți ai autorităților publice locale.
 

Târgul Ofertelor de Stagii de Practică/Angajare

UNDE: Universitatea de Stat a Moldovei, Corp Central, str. Mihail Kogălniceanu, 65

CÂND: 10:00


Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități: „Istorii de curaj și abilități: Dialog cu femeile cu dizabilități, societatea civilă și autorități”

UNDE: Digital Park, str. Mihai Viteazul, 15

CÂND: 10:30

 

Evenimentul „Parteneriatul între Ministerul Muncii și Protecției Sociale și UNICEF pentru consolidarea sistemelor de asistență socială și protecție a copilului”

UNDE: Muzeul Național de Istorie, Sala Albastră, str. 31 August 1989, 121A

CÂND: 10:30

 

Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 5 decembrie 2023

UNDE: Online

CÂND: 11:00

 

Eveniment: Donație a 365 de calculatoare pentru instituțiile medico-sanitare publice din țară, procurate de OMS, cu suportul USAID Moldova

UNDE: Centrul de Sănătate Trușeni, str. 27 August, 2

CÂND: 11:00

CONTEXT: Ministerul Sănătății vă invită la evenimentul de donație a 365 de calculatoare pentru instituțiile medico-sanitare publice din țară, procurate de OMS, cu suportul USAID Moldova.
La eveniment vor participa: Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Ion Prisăcaru, șefa Biroului OMS în Republica Moldova, Miljana Grbic, coordonatoarea sectorului de sănătate, misiunea USAID Kathryn Hoeflich, directoarea Centrului de Sănătate Trușeni, Elena Moisei.
 

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, va prezenta, într-o conferință de presă, raportul privind rezultatele obținute de Republica Moldova în cadrul Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor PISA 2022

UNDE: Casa Guvernului Republicii Moldova (intrarea din str. Pușkin), str. Piața Marii Adunări Naționale

CÂND: 12:00

CONTEXT: Raportul include performanțele obținute de elevii noștri în trei domenii: matematică, științe și citire/lectură. Testarea internațională PISA 2022 s-a desfășurat în 81 de țări. Testele au fost elaborate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) pentru a evalua în ce măsură elevii care absolvesc învățământul obligatoriu, pot pune în aplicare cunoștințele obținute în anii de școală și sunt pregătiți să participe pe deplin la viața comunității. Republica Moldova este la 4-a participare în testarea PISA, cea din 2022 desfășurându-se, pentru prima dată, la calculator.
 

Seminar: „Politica Fiscală 2024: Instrumente de optimizare fiscală. Facilități pentru atragerea și menținerea angajaților”

UNDE: Maib, str. 31 August 1989, 127

CÂND: 11:00

CONTEXT: Maib invită mediul de afaceri la seminarul „Politica Fiscală 2024: Instrumente de optimizare fiscală. Facilități pentru atragerea și menținerea angajaților”. Adorăm provocările și subiectele economice de primă importanță. Tocmai de asta, invităm antreprenorii la un nou seminar în stilul maib business, la care să discutăm despre noile măsuri fiscale care intră în vigoare din 1 ianuarie 2024. În cadrul acestui eveniment ne propunem să navigăm prin cele mai importante modificări în materie de „Impozit pe venit” și să analizăm impactul acestora asupra diverselor modele de business. La fel, vom vorbi despre cum ar trebui companiile să aplice noile instrumente de atragere și menținere a angajaților.

 

Ședința de lucru privind bugetul pentru 2024 al Ministerului Educației și Cercetării, organizată de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 915, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 13:00

 

Ședința de lucru privind bugetul pentru 2024 al Ministerului Culturii, organizat de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 114, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 15:00

 

Expoziție de ilustrații și gravuri. Alexei Colîbneac la 80 de ani de la naștere

UNDE: Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, str. 31 August 1989, 78A

CÂND: 15:00

CONTEXT: Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită doritorii la o nouă întâlnire în cadrul Salonului de Artă, sărbătoare a spiritului și a culorilor, vernisarea expoziției personale aniversare de ilustrații și gravuri a Maestrului Alexei Colîbneac, pictor, grafician, profesor universitar. Expoziția cuprinde 33 de lucrări, dintre care 15 sunt ilustrații ale copertelor revistelor „ALUNELUL” și „NOI”, dar și a unor opere ale scriitorilor și poeților din literatura română și universală, elaborate în diferiți ani de activitate.

 

Ședința Extraordinară a Consiliului municipal Ungheni

UNDE: Primăria municipiului Ungheni, Sala Centrului de Informare pentru Cetățeni

CÂND: 15:00

 

Conferință de presă organizată de Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova cu tema „Barometrul în afaceri din Reprublica Moldova, ediția a III-a”

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 15:30

 

Audieri publice privind bugetul pentru 2024 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, organizate de Comisia economie, buget și finanțe

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 114, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 16:00

 

Ședința Comisiei Electorale Centrale din 5 decembrie 2023

UNDE: Comisia Elctorală Centrală, str. Vasile Alecsandri, 119

CÂND: 16:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Curs de desen academic

UNDE: Atelierul de artă "Șapte culori ale fericirii", str. Puskin, 12

CÂND: 18:00
CONTEXT: Acest curs este potrivit pentru tine dacă vrei să înveți de la zero bazele desenului academic, să-ți stabilești mâna și să înveți cum să transmiți lumina, volumul și forma pe hârtie cu ajutorul creionului. Vei fi învățat pas cu pas cu un artist profesionist, iar la prima lecție vei putea să creezi prima ta lucrare chiar dacă nu ai experiență în desen. Veți trece de la elementele de bază la tehnici mai complexe și mai interesante, iar la sfârșitul cursului veți putea desena singur o figură umană proporțională. Cursul va fi util pentru oricine dorește să încerce să se descurce în domeniul graficii și să deprindă abilitatea de a desena pentru sine sau pentru a lucra în domeniul designului de modă, de interior și peisagistic.

 

Rock Sympho Show 2023

UNDE: Palatul Național „Nicolae Sulac”, str. Pușkin, 21

CÂND: 19:00

CONTEXT: Vă invităm  la un val de emoții vibrante, impresionante, o explozie de forță și energie debordantă. Noul spectacol muzical Rock Sympho Show 2023 - hiturile iconice rock din secolele 20 și 21 reinterpretate prin inovația orchestrei crossover – Prime Orchestra.

 

Webinar: Elevul talentat în școlaă

UNDE: Psihologie.MD, bd. Dacia, 67/1

CÂND: 19:00

CONTEXT: Orice elev talentat are nevoie de un mediu special, la fel ca orice copil cu nevoi speciale și este important ca orice cadru didactic să înțeleagă acest lucru. Cel care vine în ajutor atât elevului talentat, cât și cadrelor didactice care lucrează cu un elev talentat, este psihologul școlar. Abilităti dobândite: Specificul consilierii psihologice pentru elevii talentați; Identificarea elevilor talentați prin diverse instrumente psihologice; Explorarea strategiilor de lucru cu elevii talentați.
 

Anunț cu privire la desfășurarea examenului de evaluare a cunoștințelor pentru nivelul avansat, precum și sesiunii de susținere repetată a examenului pentru nivelul avansat și de bază al Programului de instruire în domeniul auditului intern în sectorul public
CONTEXT: Ministerul Finanțelor anunță despre organizarea examenului de evaluare a cunoștințelor pentru nivelul avansat, precum și sesiunii de susținere repetată a examenului pentru nivelul avansat și de bază al Programului de instruire în domeniul auditului intern în sectorul public, care va avea loc în perioada 06-08 decembrie 2023, în Sala Ministerului Finanțelor de pe strada Pușkin nr. 44, după cum urmează:
Grupul nr.1 – pe data de 06 decembrie 2023, cu începere de la ora 13:00
Grupul nr.2 – pe data de 07 decembrie 2023, cu începere de la ora 09:00
Grupul nr.3 – pe data de 07 decembrie 2023, cu începere de la ora 13:00
Grupul nr.4 – pe data de 08 decembrie 2023, cu începere de la ora 09

 

Lansarea acțiunii „Dăruiește o carte și promovează bucuria citirii”

UNDE: Universitatea Liberă Internațională din Moldova, etaj 3, aula 324, str. Vlaicu Pârcălab, 52

CÂND: Până la data de 22 decembrie, curent, nr. de tel: 068131013

CONTEXT: Vin sărbătorile de iarnă la ULIM - Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Facultatea Științe Sociale și ale Educației – ULIM. Lansăm acțiunea „Dăruiește o carte și promovează bucuria citirii”. Acțiunea are ca beneficiar, copii de la centrul ADOR - Asociația Dorințelor și Obiectivelor Realizate, dar și părinții acestora. Să le facem sărbătorile mai luminoase prin descoperirea istoriilor și aventurilor pe care doar cartea le-o oferă.Vă așteptăm cu donațiile de cărți.

 

Spectacol: „3 + Cristina pe frecvența iubirii”

UNDE: Teatrul Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1

CÂND: 19:00

CONTEXT: Spectacolul „3 + Cristina pe frecvența iubirii” este o istorie a 3 bărbați, foști colegi de școală care au rămas prieteni în viață și care au format o tradiție de-a lungul anilor de a se aduna regulat la un pahar de vorbă. De această dată întâlnirea are loc în apartament la Iura – de profesie fizician dar care nu a reușit să se bucure de o mare recunoaștere a meritelor sale, cu excepția faptului că a rămas fidel pasiunii pentru tranzistoare. Ceilalți doi sunt Nicu – om de afaceri care își înșală regulat soția și Relu – dealer de mașini, care nu-și înșală regulat soția. Totul ar fi fost bine, ca de obicei, dacă Iura nu ar fi tăinuit de ei faptul că a invitat la cină vechea lor iubire din anii de studenție, Cristina. Așadar, după aproape 20 de ani de la absolvire cei trei o vor revedea pe cea de care au fost îndrăgostiți. Cu excepția faptului că despre invitata surpriză știe doar Iura. Cum vor reacționa Nicu și Relu și cum va fi împărțit mărul discordiei, urmează să aflați, cunoscându-le secretele tăinuite după cortina anilor.

 

APELURI DE ÎNSCRIERE

 

Ministerul Justiției aduce la cunoștință despre prelungirea termenului de selectare a candidaților pentru poziția de arbitru din partea Republicii Moldova, în sensul Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 decembrie, curent
CONTEXT: Conform art. 404 alin. (2) al Acordului de Asociere RM-UE „Arbitrii trebuie să dețină cunoștințe de specialitate și experiență în drept și comerț internațional. Aceștia trebuie să fie independenți, să își exercite atribuțiile în nume propriu, să nu accepte instrucțiuni din partea niciunei organizații și a niciunui guvern, să nu fie afiliați guvernului vreunei părți și să respecte codul de conduită prevăzut în anexa XXXIV a Acordului de Asociere RM-UE”. Persoanele interesate, care întrunesc criteriile de eligibilitate menționate și posedă limba engleză, urmează să depună CV-ul, în limbile română și engleză, la sediul Ministerului Justiției din str. 31 August 1989, nr. 82 sau să-l remită electronic la adresa: http://[email protected].

 

Ministerul Educației și Cercetării, cu sediul Casa Guvernului, Piața Marii Adunări Naționale nr.1, MD-2033, anunță concurs pentru ocuparea următoarelor funcții vacante: Director al Școlii Profesionale din Cupcini, Edineț; Director al Centrului de Excelență în Transporturi din Chișinău; Director al Centrului de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga” din Chișinău
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 13 decembrie, curent, 16:00

CONTEXT: Dosarul de concurs poate fi depus prin e-mail http://[email protected] prin

poștă sau personal la Ministerul Educaţiei și Cercetării, bir. 330
Telefoane de contact: 022 233 560; 022 233 320; 022 233 564.


Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova anunță concurs de participare la procedura de achiziție prin metoda cererii ofertelor de prețuri pentru procurarea panourilor sandwich
TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 15 decembrie, curent, 17:00

CONTEXT: Achiziția se realizează în cadrul proiectului „Răspunsul Multidimensional la Provocările Emergente în Materie de Securitate Umană”, finanțat de Guvernul Japoniei și implementat de PNUD Moldova. Prin acest apel invităm toate companiile specializate în comercializarea articolelor menționate să expedieze oferta de preț. Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la adresa http://[email protected], sau direct la sediul CCI a RM (MD – 2004, Republica Moldova mun. Chișinău, bl. Ștefan cel Mare și Sfânt, 151). Vă rugăm să introduceți la subiectul mesajului textul „Achiziționare – panouri sandwich”. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: Angela Tălămbuță, Asistent de Procurări, Secția Juridică. Contacte: (+22) 23 – 52 – 68; mob.: 0685 – 77 – 116.
 

Guvernul Republicii Moldova a inițiat campania „Hai acasă de Crăciun”, care va promova tradițiile, obiceiurile și cultura noastră

CONTEXT: Îndemnăm cetățenii de acasă și din diasporă să povestească prin poze și video, cum se sărbătorește Crăciunul, ce amintiri au despre această sărbătoare și despre lucrurile care ne unesc și ne strâng la aceeași masă de sărbători, acasă. Toate acestea pot fi expediate pe adresa de e-mail:http://[email protected]

 

Asociația Obștească „Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova” invită companiile specializate să participe la concursul de oferte pentru furnizarea de servicii de instruire în cadrul programului „LEADER din Republica Moldova în tranziție – de la pilotare la instrument de coeziune economică, socială și teritorială”

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 12 decembrie, curent

CONTEXT: Obiectivul concursului: Achiziționarea serviciilor de instruire pentru implementarea eficientă a programului menționat. Cursuri solicitate: Contabilitatea în Asociațiile GAL: resurse umane și relații contractuale în cadrul GAL. Conflictele de interese. Managementul riscurilor. Pentru mai multe detalii: https://rb.gy/nbtz9y

 

Program de Granturi pentru sporirea eficienței energetice a întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 8 decembrie, curent

CONTEXT: USAID, prin inermediul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA), invită furnizorii de echipamente să participe la Programul de granturi pentru sporirea Eficienței Energetice a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova.

Pentru mai multe detalii la numerele de telefon: 022 200 090, 060796777 sau e-mail: http://[email protected]

 

Concurs pentru selectarea unui expert local în științe ale solului în cadrul proiectului Agricultura Competitivă în Moldova

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 11 decembrie, curent, 17:00

CONTEXT: Pentru mai multe detalii adresa de e-mail: http://[email protected]

Sau pe suport de hârtie la următoarea adresă: ASEM, Bloc C, str. Căpriana 50, birou 215, Chișinău.

 

Instruiri Gratuite online la Cursul de Ecologizare IMM

UNDE: Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului

CÂND: 11-13 decembrie, curent

CONTEXT: Doritorii se pot înscrie completând formularul https://shorturl.at/sDGO0
Mai multe detalii despre Programul de Educație Antreprenorială https://shorturl.at/eOVX8

 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță concurs pentru angajarea unei echipe de audit, pentru perioada 11.12.2023-29. 12.2023

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 7 decembrie, curentPentru mai multe detalii AICI 

 

Lansarea apelului pentru bursele doctorale și postdoctorale din cadrul Programului „Eugen Ionescu”, anul academic 2023-2024

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 23 decembrie, până la ora 23.59 (ora Bucureștiului)

CONTEXT: Acest program, finanțat de Guvernul României și gestionat de Agenția Universitară a Francofoniei, le permite cercetătorilor din universitățile membre ale AUF să beneficieze de o mobilitate pentru cercetare în cadrul uneia dintre instituțiile de învățământ superior din România. Contacte: e-mail: http://[email protected] Telefon: +373 22 23 75 35

 

Apel de Proiect Standard

TERMEN LIMITĂ DE APLICARE: 8 decembrie, curent

CONTEXT: Unul din cele mai importante programe de cooperare transfrontalier ale Uniunii Europene lansează primul apel de proiecte – Apel de Proiect Standard, cu un fond disponibil de 40 milioane euro așteaptă inițativele transfrontaliere. Pot fi depuse proiecte care aduc beneficii în următoarele domenii: prevenirea și combaterea dezastrelor naturale, educație, sănătate, turism și managementul frontierei. Județele de frontieră Botoșani, Iași, Vaslui, Galați (România) și întreg teritoriul Republicii Moldova sunt eligibile pentru finanțare. Pentru mai multe detalii  AICI

 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

 

Ministrul Victor Parlicov participă la Conferința ONU pentru schimbările climatice, COP28, alături de lideri politici, de business, finanțe și societate civilă din aproape 200 de țări

UNDE: Dubai, Emiratele Arabe Unite

CÂND: 5-7 decembrie, curent

CONTEXT: Ministrul Energiei, Victor Parlicov, participă  la conferința anuală ONU privind schimbările climatice, care se desfășoară în acest an în Dubai, Emiratele Arabe Unite. La conferință participă delegați aproape 200 de țări, lideri politici, din business, finanțe și societatea civilă, pentru a avansa în angajamentul comun pentru acțiuni climatice mai ambițioase și urgente, ca răspuns la primul bilanț global al Acordului de la Paris.

 

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, participă la întâlnirea membrilor Comitetului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)

UNDE: Doha, Qatar

CÂND: 4-5 decembrie, curent

CONTEXT: Reuniunea are loc în contextul elaborării celui de-al 14-lea Program General de Lucru al OMS, spre o strategie pentru sănătatea globală 2025-2028. Obiectivul general al programului reflectă promovarea și protejarea sănătății și bunăstării tuturor oamenilor și este conceput ca un cadru pentru gestionarea provocărilor actuale de sănătate, precum și răspunsul la viitoarele amenințări.

 

Marea finală a concursului regional „Transformarea ideilor bune în start-up-uri”

UNDE: România, București

CÂND: 4-6 decembrie, curent

CONTEXT: Echipa de studenți de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, a fost selectată pentru a participa în marea finală a concursului regional „Transformarea ideilor bune în start-up-uri”, ediția a II-a. Concursul este organizat de Agenția Universitară a Francofoniei – Europa Centrală și de Est (AUF ECO) și Universitatea Politehnica din București și se adresează studenților francofoni la nivel de licență și master pentru a-i încuraja să prezinte ideea unui start-up tehnologic în cadrul proiectului regional privind dezvoltarea abilităților de antreprenoriat.

Meroslava Parii
04/12/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii