Agenda zilei//11.07.2022

Anticoruptie.md
11/07/2022
Grafică: CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Laura Codruța Kö​vesi, șefa Parchetului European, întreprinde o vizită la Chișinău, în perioada 11-14 iulie. Anunțul a fost făcut de Delegația Uniunii Europene în R. Moldova, care a organizat vizita. 

CONTEXT: Kövesi ar urma să aibă mai multe întrevederi cu reprezentanți ai guvernării, dar și cu presedinta Maia Sandu. În ianuarie 2021, șefa statului s-a întâlnit la Bruxelles cu procurora-șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kövesi. Sandu a declarat atunci că își dorește o colaborare cu instituția europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul justiției în Republica Moldova.

_____________________________________________________________________________________

Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS) organizează evenimentul public de prezentare a numărului populației cu reședință obișnuită în profil teritorial pentru perioada 2014-2021. Calculul numărului populației a inclus în premieră datele despre fluxurile migraționale internaționale ale populației la nivel de raion.

UNDE: Biroul Național de Statistică (str. Grenoble, 106), Sala de Conferințe, et. 8
CÂND: ora 10.00

CONTEXT: Evenimentul este organizat în contextul Zilei Mondiale a Populației, celebrată anual pe 11 iulie. BNS, cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație și a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), a realizat calculul numărului populației la nivel de raion, aliniindu-se recomandărilor internaționale în acest domeniu, utilizând o metodologie îmbunătățită, conform standardelor și recomandărilor ONU.

_______________________________________________________________________________________

Şedinţă de judecată în dosarul miliardului. Pe banca acuzaţilor: Nadejda Andronachi, Carolina Andriuţă şi Sergiu Guşan.

 

UNDE: Oficiul Buiucani al Judecătoriei Chişinău, bd.Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.200
CÂND: ora 14.00

CONTEXT: Instanţa urmează să decidă asupra prelungirii controlului judiciar în privinţa inculpaţilor

_______________________________________________________________________________________

Ceremonia oficială de semnare a contractelor de grant în sumă totală de 218,595 dolari SUA, finanțate de către Guvernul Japoniei în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”


UNDE: Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 73/1, Ambasada Japoniei în Republica Moldova

CÂND: ora 14.00

CONTEXT: Prin intermediul Programului „Kusanone”, Guvernul Japoniei oferă asistență financiară nerambursabilă organizațiilor necomerciale precum instituțiile medicale, autoritățile locale, instituțiile de învățământ sau ONG-uri pentru a susține implementarea proiectelor de dezvoltare la scară mică. La începutul lunii iunie, Guvernul Japoniei, prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”, finanțează alte două proiecte de modernizare a instituțiilor medicale din Republica Moldova. De această dată, vor fi fortificate capacitățile de diagnostic și tratament ale Centrului de Sănătate Leova și Centrului de Sănătate Bardar.

___________________________________________________________________________________

Centrul Cercetări Demografice al Institutului Național de Cercetări Economice (INCE), invită la masa rotundă, organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Populației.

UNDE: INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE (biroul 309, etajul 3, str. Ion Creangă, 45)

CÂND: ora 15:00.

CONTEXT: Masa rotundă este organizată în cadrul Proiectului din Programul de Stat  “Migrația, schimbări demografice și politici de stabilizare a situației”. În cadrul evenimentului va fi lansat Profilul Demografic al Republicii Moldova 2022 – harta de date pentru a facilita vizualizarea, diseminarea și sensibilizarea societății privind schimbările demografice din țară.

___________________________________________________________________________________
 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

Eurogrup-ul se reunește la Bruxelles. Proiectul de ordine de zi a reuniunii cuprinde mai multe subiecte actuale.

CONTEXT: La Bruxelles se va discuta despre evoluțiile macroeconomice și provocările în materie de politici în zona euro în contextul global actual, inclusiv o discuție a principalelor constatări ale misiunii personalului interimar al FMI; situația bugetară în zona euro în ansamblu și orientările în materie de politică fiscală pentru 2023; Moneda euro digitală: impactul potențial asupra sistemului financiar și utilizarea numerarului: extinderea zonei euro: aderarea Croației.

____________________________________________________________________________________

O delegație a Ministerului Afacerilor Interne, în frunte cu ministra Ana Revenco, va participa la Consiliul miniștrilor de Interne al Uniunii Europene (JAI), care va avea loc la Praga. Este pentru prima dată când un ministru dintr-un stat non UE este invitat să participe la întrunirea JAI.

CONTEXT Consiliul Justiție și Afaceri Interne dezvoltă cooperarea și politici comune, cu privire la diferite probleme transfrontaliere, cu scopul de a construi un spațiu de libertate, securitate și justiție la nivelul UE. Membri JAI discută pentru prima dată remodelarea arhitecturii de securitate europeană, prin extinderea spațiului de securitate european, care va cuprinde și Republica Moldova. Acum, Republica Moldova va închide centura de securitate a spațiului european și devine furnizor de securitate regional și european.

_______________________________________________________________________________

La Praga, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE va fi dat startul unui HUB de securitate al UE la Chișinău, pentru o mai bună protecție și reziliență a riscurilor și amenințărilor provocate de războiul din Ucraina. Ceremonia de start a HUB-ului poate fi privită accesând acest link, începând cu ora 12:45 (ora Moldovei): https://audiovisual.ec.europa.eu/en/

CONTEXT Toți miniștri de interne ai statelor UE vor pune în dezbatere o abordare novatoare, cu aspecte concrete de dezvoltare a ecosistemului de securitate european, prin înființarea unui HUB al JAI, la Chișinău. Republica Moldova a propus, în urmă cu două luni, comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, înființarea HUB-ului de securitate al UE la Chișinău, pentru o mai bună protecție și reziliență a riscurilor și amenințărilor provocate de războiul din Ucraina, propunere acceptată de statele UE. Odață cu înființarea acestei structuri la Chișinău, Republica Moldova devine producător de securitate pentru spațiul european, formând împreună cu țările membre UE o centură de securitate fortificată la frontiera cu războiul.

 

Anticoruptie.md
11/07/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii