AGENDA ZILEI//11.10.2023

Meroslava Parii
10/10/2023
Grafică: CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

 

Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall, se află în viziă în Republica Molodva.  În timpul vizitei de o săptămână, doamna Marshall va avea întâlniri cu oficiali de nivel înalt, parteneri cheie și reprezentanți din randul beneficiarilor numeroși ai asistenței oferite de instituții și persoane fizice din Carolina de Nord.

 

Serviciul Fiscal de Stat găzduiește, până la data de 12 octombrie 2023, misiuna expertului din cadrul Biroului de Asistență Tehnică a Departamentului Trezoreriei SUA, dl Randall Vaughn. Scopul misiunii dlui Randall este de a acorda suport în consolidarea capacităților Serviciului Fiscal de Stat în domeniul urmăririi penale a infracțiunilor fiscale.

 

Conferință științifică: Arheologia urbană – cercetare, protejare și promovare

UNDE: Primăria municipiului Chișinău, Sala consiliului, bd. Ștefan cel Mare, 83

CÂND: 09:00

CONTEXT: Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” organizează Conferința științifică „Arheologia urbană – cercetare, protejare și promovare”. Subiectele discutate vor fi structurate în 3 sesiuni distincte: Prima sesiune va fi dedicată prezentării rezultatelor cercetărilor arheologice recente, inclusiv descoperirile din perioada 2021-2023, cu teme precum arheologia urbană a Chișinăului și cercetările arheologice în siturile Chișinăului, precum Biserica Constantin și Elena și Piața Veche. A doua sesiune se va concentra pe cercetările de salvare efectuate în nucleul istoric al orașului Chișinău și va explora subiecte precum descoperirile de pe strada 31 august 1989 și zona turnului de apă din Chișinău. A treia sesiune va examina aspecte legate de conservarea și restaurarea patrimoniului arheologic urban.
 

Campania: Donează sânge, arată că îți pasă!

UNDE: Kaufland, str. Nicolae Testemițanu, 3

CÂND: 09:00-15:00, 11-13 octombrie, curent

CONTEXT: IMSP, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie vă invită să aceptați invitația, pentru o ocazie bună,  în cadrul Campaniei: „Donează sânge, arată că îți pasă”. Donează alături de noi și salvează o viață.

 

Ministerul Finanțelor anunță despre organizarea examenului de evaluare a cunoștințelor pentru nivelul de bază și sesiunii de susținere repetată a examenului pentru nivelul de bază și intermediar al Programului de instruire în domeniul auditului intern în sectorul public

UNDE: Ministerul Finanțelor din Republica Moldova, Sala Ministerului, str. Pușkin, 44

CÂND: 11-13 octombrie, curent

CONTEXT: Program:  Grupul nr. 1 – pe data de 11 octombrie, cu începere de la ora 09:00; Grupul nr. 2 – pe data de 12 octombrie, cu începere de la ora 09:00; Grupul nr. 3 – pe data de 12 octombrie, cu începere de la ora 13:00; Grupul nr. 4 – pe data de 13 octombrie, cu începere de la ora 09:00; Grupul nr. 5 – pe data de 13 octombrie, cu începere de la ora 13:00; Examenul de evaluare, cu o durată de 3 ore, se desfășoară în limba de stat în baza unui test-grilă, format din 100 de itemi (subiecte) de evaluare selectate aleatoriu din lista aprobată de Comisia de certificare. Examenul de evaluare se consideră promovat în cazul acumulării de către candidat a unui număr de cel puţin 80 de puncte din totalul de 100 de puncte stabilite pentru testul-grilă.

 

Ședința Guvernului Republicii Moldova din 11 octombrie 2023

UNDE: Guvernul Republciii Moldova, str. Piața Marii Adunări Naționale, 1

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 11 octombrie 2023

UNDE: Consiliul Superior al Magistraturii, str. Mihai Eminescu, 5

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Masă rotundă „Dosta! O viață socială fără filtre etnice”

UNDE: Summit Events, Sala Barcelona, str. Tighina, 49/3

CÂND: 10:30

 

Dezbatere publică

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 11:00

CONTEXT: Dezbaterea publică organizată de Agenția IPN are ca temă: „Discursuri de ură – intrezis și sancționat”, o premieră la alegerile din 5 noiembrie”.

 

Conferință de presă după Ședința Guvernului Republicii Moldova din 11 octombrie 2023

UNDE: Guvernul Republicii Moldova (intrarea din str. Pușkin), str. Piața Marii Adunări Naționale, 1

CÂND: 12:00

 

Dezbateri publice cu  tema: „Alegeri locale generale – promisiuni sau realitate?!”

UNDE: Pretura Centru Chișinău, str. Bulgară. 43

CÂND: 14:00

CONTEXT: Vă invităm la dezbaterile publice cu tema. „Alegeri locale generale – promisiuni sau realitate!?”, la care vor participa candidați la Alegerile locale din Republica Molodova pe data de 5 noiembrie 2023. Invităm toți tinerii doritori de a se implica, de a fi parte a evenimentului și de a facilita transparența procesului decizional ce urmează la acest evenimnet promițător. Chiar tu poți schimba viitorul orașului în unul mai prosper.

 

Festivalul Mamelor

UNDE: V-Continental Business Center, bd. Dimitrie Cantemir, 5/4

CÂND: 15:00

CONTEXT: Odoraș te invită la Festivalul Mamelor unde vei afla multă informație prețioasă despre cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei. Revista Odoraș vă pune la dispoziție cei mai buni medici, râvniți de toți, companii farmaceutice de top și produse de îngrijire de cea mai înaltă calitate.
 

Eveniment în cadrul Proiectului  Soft Skills Courses

UNDE: Universitatea Tehnică din Molodva, bloc 3, aula 310, Str. Studenților, 9/7

CÂND: 15:15

CONTEXT: Soft skills contează în cariera  IT mai mult decât crezi. Abilitatea de a comunica, de a analiza și de a rămâne organizat, printre alte abilități cheie, ta va diferenția în sfera IT. Ai abilitățile necesare pentru a reuși în IT? Vă invităm la evenimnetul nostru  pentru a descoperi de la Thomas Boyle, Agile Coach la maib, ”De ce soft skills în IT?”, primul eveniment din cadrul proiectului pe segmentul Soft Skills Courses, organizat de maib în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Cu o experiență de peste 13 ani în sectorul IT, Fintech, guvernamental și educațional, Thomas deține cunoștințe și expertiză care îl diferențiază în lumea transformării agile, a managementului de proiecte/produs, a dezvoltării soft skills și a leadershipului operațional.
 

Training: „Trauma – focissed Cognitive Behaviour Therapy”

UNDE: Universitatea Liberă Internațională din Molodva, Sala Mare a Senatului, str. Vlaicu Pârcălab, 52

CÂND: Până la data de 15 octombrie, curent

CONTEXT: În această perioadă, domnul PhD Bert Biliet, este în calitate de speaker în cadrul trainingului „Trauma – focissed Cognitive Behaviour Therapy”. De acest training beneficiază 3 grupuri de masteranzi și prefisioniști, precum 25 masteranzi și cadre didactoce de l Universitatea Liberă Internațională din Moldova, 21 masteranzi de la Universitatea de Studii Eusopene din Molodva și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, 23 cadre didactice de la South Ukrainian Mational Pedagogical University named after K.D.Ushynsky, Odessa.

 

Masterclass: Influența factorului geopolitic asupra pieței de mărfuri

UNDE: DoubleCase, str. Vasile Alecsandri, 82

CÂND: 18:00

CONTEXT: Piața de mărfuri mereu a fost un segment al pieței financiare interesant și atractiv pentru traderi din punctul de vedere a mai mulți factori. Iar pe cât de captivantă este piața de mărfuri, pe atât de multe aspecte posedă de care trebuie să ții cont atunci când tranzacționezi pe activele acesteia. De această dată, în cadrul Masterclass-ului nostru tradițional, vom discuta despre factorul geopolitic și despre cum acesta influențează piața de mărfuri. Despre la ce mișcări să ne așteptăm în funcție de noutățile care apar în acest sens și cum să reacționăm, noi traderii, la acestea pentru a ne valorifica potențialul.
 

Eveniment: Studio Metrafilms Moldova

UNDE: Artcor, str. 31 August 1989, 137

CÂND: 18:00

CONTEXT: Vă invităm la Artcor ca să cunoști unul dintre studiourile care chiar produc filme și animații la noi – Metrafilms Studio. Timp de 1 oră vei afla cine sunt oamenii care produc, desenează și distribuie filmele. Care este procesul? Și cine plătește pentru rezultat?
Studio Metrafilms Moldova dezvoltă și produce filme de lung metraj, colaborând cu companii de producție bine-cunoscute din întreaga lume, producători, distribuitori și studiouri, consolidând și extinzând în mod constant rețeaua sa creativă. Studio Metrafilms Moldova dezvoltă proiecte de animație destinate unei audiențe largi la nivel mondial. Prima animație lansată este serialul The Sheep’s Hotel, produs de Karina Kabanova, producătoarea și altor proiecte de animație de succes precum "Kid-E-Cats", care a fost lansat în peste 170 de țări.

 

Toamna la Fălești

UNDE: Municipiul Fălești, str. Pietonală Alexandru cel Bun

CÂND: 11-13 octombrie 2023

CONTEXT: Vă invităm la Expo-târgul universal „Toamna la Fălești”, ediția a IV-a.

 

Iarmarocul de Toamnă

UNDE: Municpiul Florești, Piața Independenței

CÂND: Până la data de 16 octombrie, curent

CONTEXT: Invităm locuitorii și oaspeții municipiului Florești la Iarmarocul de Toamnă. La Iarmaroc pot participa agenţii economici locali, cât şi din alte localităţi, cu respectarea prevederilor Legii privind comerţul interior nr. 231/2010, precum şi respectarea regulilor şi normelor sanitare, menţinerea curăţeniei pe teritoriul amenajat. Vă aşteptăm cu drag.

 

Spectacol: „Podul de Piatră” de Iurie Cojocaru

UNDE: Teatrul „Alexei Mateevici”, str. Alexei Sciusev, 93

CÂND: 18:00

CONTEXT: „Podul de Piatră” este un spectacol de teatru documentar bazat pe Istorii din străinătate, volum semnat de Iurie Cojocaru, originar din satul Lozova, Republica Moldova, care într-o zi de vară pleacă la Londra pentru o scurtă vacanță, iar de-atunci au trecut mai mult de zece ani. Spectacolul este construit din amintirile, lacrimile, durerile, regretele, jalea, dar și visele, bucuriile, fericirea sau Dorul celor care au ales să plece în străinătate ca să-și construiască viața, dar și emoțiile, privirile, cuvintele, scrisorile celor care au așteptat nerăbdători Acasă.

 

Spectacol: „Mafia Femeilor”

UNDE: Orașul Bălți, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"

CÂND: 18:00
CONTEXT: Piesa „Mafia Femeilor„ (adaptare și reluare cu distribuție nouă) este o comedie, dacă o privești dinspre partea meridională a Europei (autorul fiind din Catania) și o tragi-comedie, dacă te postezi mai la nord și privești spre sud... e vorba despre percepția morții din prea multă dragoste... în cazul nostru fizică. Patru femei total diferite sunt convocate urgent, printr-o telegramă, la întâlnirea cu bărbatul iubit, Marco Anselmi. Însă ceea ce ar fi trebuit să fie o revedere romantică se transformă într-o farsă cu accente dramatice, devenind o glumă tragică, dar cu valente comice. Autorul Aldo Lo Castro, reușește cu succes să realizeze o comedie cinică...în care prea multă iubire ucide. Îmbinarea comicului de limbaj cu cel de situație, la care se adaugă farmecul actorilor, reprezintă premiza unei producții de succes pentru teatrul nostru. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani.

 

AI Chișinău Meetup

UNDE: Fintech HUB, str. Bănulescu Bodoni, 59

CÂND: 19:00

CONTEXT: Acest eveniment este o oportunitate unică de a explora lumea inteligenței artificiale și de a înțelege cum poți integra soluții similare cu ChatGPT în produsul sau afacerea ta. Invitati speciali: Nicolae Gudumac - Fondator & CTO la Planable. Nicolae va împărtăși cum au reusit sa integreze OpenAI API în produsul lor, Planable si despre care a fost experienta utilizatorilor. Ion Mosnoi - Expert în Aplicații AI/ML cu 5 ani de experiență. Ion va dezvălui cum poți integra soluții asemănătoare cu GPT în produsul tău pentru a crește eficiența și inovația. Pe lângă discuțiile inspiraționale, evenimentul oferă o platformă excelentă pentru a cunoaște alți pasionați de AI, pentru a dezvolta conexiuni și pentru a contribui la creșterea comunității noastre AI. În plus, vei avea oportunitatea de a pune întrebări vorbitorilor și de a lua parte la discuții interactive.

 

Gala Excelenței Muzicale 2023 – Ediție Aniversară

UNDE: Sala cu Orgă. bd. Ștefan cel Mare, 81

CÂND: 19:00

 

Pub Quiz – Sezonul 23
UNDE: Lake House Brewery, bd. Ștefan cel Mare, 182

CÂND: 19:30
CONTEXT: Quizul este un joc intelectual distractiv în care echipe de cel mult 7 persoane încearcă să acumuleze cât mai multe puncte. Îți garantăm întrebări bune, concurență acerbă și multe emoții pozitive. Jocul e compus din câteva runde tematice și o întrebare finală. Cu un pic de logică, atenție și cunoștințe generale, fiecare poate pleca acasă cu impresii excelente. Iar cu puțin noroc – chiar și cu un premiu. Quizul este gata să primească jucători de toate vârstele. Pentru a vă simți pregătiți de joc, răsfoiți cele mai recente titluri de știri, ascultați cele mai noi piese, luați-vă dispoziția bună și adunați-vă echipa luni, la Lake House Brewery.

 

APELURI DE ÎNSCRIERE

Ministerul Energiei din Republica Moldova, anunță deschiderea concursului pentru selectarea a 7 tineri cercetători talentați care vor avea oportunitatea unică de a lucra la Ministerul Energiei al Republicii Moldova  în cadrul Programului de Cercetare de Politici Publice susținut de Fundația Soros Moldova. Programul are ca scop principal susținerea dezvoltării și implementării politicilor publice în domeniul energetic și se va desfășura în perioada noiembrie 2023 - mai 2024, timp de 6 luni. Tinerii cercetători selectați vor desfășura activități precum elaborarea cercetărilor de politici publice, propuneri de politici, note informative, și vor acorda asistență tehnică echipei Ministerului Energiei. Cine poate aplica: Tineri cu vârsta între 22 și 35 de ani; Studii superioare de licență sau masterat în domenii relevante; Cel puțin 1 an de experiență în domenii precum energetică, administrație publică, drept sau economie;  Cunoștințe de limba română, iar cunoașterea limbii engleze sau a altor limbi internaționale reprezintă un avantaj. Termen-limită de depunere a dosarelor: 20 octombrie 2023, 18.00. Pentru detalii consultați Cererea de Ofertă și Termenii de Referință disponibili pe pagina web a Green City Lab : https://greencity.md/anunt-privind-selectarea-a-7-tineri.../ Pentru detalii suplimentare privind depunerea dosarelor vă rugăm să contactați coordonatorul de proiect, Maxim Moroga, la adresa de e-mail: [email protected] sau la numărul de telefon: +373768010085.

 

Centrul Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului invită profesorii să se înregistreze la programul de formare continuă: Utilizarea echipamentelor digitale în activitatea de cercetare. Perioada de instruire: 1 – 13.11.2023. Forma de instruire: online/offline. Acest program se adresează profesorilor pasionați de inovația în educație și utilizarea echipamentelor digitale, cum ar fi Ozobot, Pocket Lab, microscopul electronic, Adafruit sau Arduino. Formularul de înregistrare: https://docs.google.com/.../1FAIpQLSdbBxY4y4dIhV.../viewform. USAID Moldova. Embassy of Sweden in Chisinau. UK in Moldova - British Embassy Chisinau

 

Biroul de cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că, prin intermediul Comisiei federale pentru burse destinate studenților străini, Guvernul Elveției acordă cercetătorilor din Republica Moldova pentru anul academic 2024-2025, următoarele tipuri de burse: Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni. Vârsta limită a candidaților – născuți după 31 decembrie 1988; Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni. Certificatul de doctorat trebuie să fie obținut după data de 31 decembrie 2020 și înainte de 31 iulie 2024. O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine – franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia. Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților. Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare a se contacta Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova la adresa electronică: [email protected]. Formularele și ghidul sunt disponibile doar în limba engleză, dar pot fi completate în limba selectată pentru studii. Aplicarea la bursele Guvernului Elvețian este gratuită. Dosarele vor fi depuse până la data de 10 noiembrie 2023 la sediul Biroului de cooperare al Elveției, str. A. Mateevici 23, bloc B, mun. Chișinău. Programarea prealabilă pentru depunerea dosarului este obligatorie şi se va face la numărul de telefon 060002725 sau 022-79-69-38.

 

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova anunță concurs pentru ocuparea funcțiilor publice vacante în cadrul aparatului central, după cum urmează: Direcția cooperare bilaterală; Secţia Europa Occidentală, Centrală și de Sud-Est - Ataşat / Atașată – 02 posturi; (accesați anunțul în hyperlink); Secţia America - Ataşat / Atașată – 01 post; (accesați anunțul în hyperlink); Direcția drept internațional; Secţia tratate multilaterale - Ataşat / Atașată – 01 post; (accesați anunțul în hyperlink); Secţia tratate bilaterale - Ataşat / Atașată – 01 post (accesați anunțul în hyperlink);  Dosarul de concurs poate fi depus la sediul MAEIE  prin e-mail ([email protected])/ prin poștă / personal (str. 31 August 1989, nr. 80, MD – 2012, mun. Chişinău), până la data de 23 octombrie 2023 (inclusiv), ora 16:30. Pentru informații suplimentare nu ezitați să contactați Secția resurse umane și contencios: Nr. Telefon: 022 578 281; e-mail: [email protected].

 

Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale, anunță concurs de admitere la studii superioare de doctorat (ciclul III) pentru anul de studii 2023-2024. Concursul se organizează simultan pentru locurile cu finanțare de la bugetul de stat și pentru cele cu taxă de studii. În total sunt alocate 67 de locuri finanțate de stat. Perioada de depunere a actelor este până la data de 20 octombrie, curent. Pentru mau multe detalii. https://usmf.md/.../2-20-octombrie-2023-admiterea-la...

 

Ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost integrat în Programul guvernamental „Ajutor la contor”, care se axează pe oferirea de compensații pentru costurile energetice. Anul acesta va fi pus în aplicare un mecanism unificat de compensare, care va include compensații aplicate direct în facturile pentru energie termică, gaze naturale sau energie electrică, precum și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi. Pentru a beneficia de aceste compensații, toți cetățenii se vor înregistra pe platforma online compensatii.gov.md, începând cu 1 noiembrie 2023. Persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la APRA până la intrarea în vigoare a modificărilor legislative vor primi prestația echivalentă APRA, adică 700 lei/lunar, în lunile pentru care acest drept a fost stabilit.  Detalii vedeți aici: https://shorturl.at/gAPT5

 

Primăria orașului Drochia anunță concurs pentru acordarea a 4 categorii de burse orășenești pentru anul 2023- 2024 după cum urmează: învățământ, sport, pictură și muzică. Bursa orășenească este instituită şi acordată din ramura ”Cultură, sport ,tineret, culte și odihnă”,compartimentul ”Servicii pentru tineret” al primăriei orașului Drochia. Scopul şi obiectivele acordării bursei sunt aprecierea meritelor şi succeselor realizate, stimularea şi încurajarea tinerilor în procesul de obţinere a cunoştinţelor temeinice pentru atingerea unui înalt nivel profesionist, susţinerea materială a tinerilor dotaţi din orașul Drochia. Setul de acte necesare, trebuie prezentat până la data de 14 octombrie ,în anticameră , (etajul 2) și  trebuie să reflecte activitatea candidatului pentru perioada din 01 septembrie al anului precedent şi 01 septembrie anul curent. Atenție: bursa poate fi acordată doar elevilor domiciliați în orașul Drochia! Pentru detalii , accesați linkul!https://primariadrochia.md/.../Regulamentul-de-acordare-a...

 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vă invită să participați la licitația privind prestarea serviciilor de call center/asistență informațională hot-line cetățenilor, pentru înscrierea în Sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică”. Termenul limită de depunere a ofertelor: 13 octombrie 2023. Detalii despre înscrierea la licitație găsiți aici: https://shorturl.at/lHOY2

 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, efectuează o vizită de lucru în perioada 10-11 octombrie la Bruxelles, Regatul Belgiei. Ministrul de externe Nicu Popescu va avea întrevederi cu Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, cu Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE dar și cu oficiali europeni.

 

Ministrul muncii și protecției sociale Alexei Buzu, participă la cea de-a 74-a sesiune a Comitetului Executiv al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), desfășurată în perioada 9-13 octombrie, la Geneva, Elveția.  În discursul susținut în cadrul sesiunii, ministrul a mulțumit echipei UNHCR și altor agenții ONU pentru intervenția promptă și sprijinul substanțial, acordat în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.

 

În perioada 9-15 octombrie, ministrul finanțelor Petru Rotaru, efectuează o vizită de lucru la Marrakech, Maroc, în cadrul căreia participă la ședințele anuale ale grupului Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI), împreună cu secretarul de stat al Ministerului, dl Ion Gumene și delegația Băncii Naționale a Moldovei. Delegația moldovenească va avea mai multe întrevederi cu oficiali ai FMI, Băncii Mondiale, Comisiei Europene, JICA (Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională), IFC (Corporația Financiar Internațională), Trezoreriei SUA, Ministerelor de finanțe și România și Lituania, și altor instituții internaționale. Şedinţele FMI şi Băncii Mondiale, desfăşurate anual, întrunesc miniştri de finanţe, reprezentanţi ai băncilor centrale și manageri de nivel înalt din mediul academic şi sectorul privat pentru a discuta probleme de interes mondial, tendinţele economiei mondiale și perspectivele de dezvoltare, evoluția sistemului financiar mondial, eficientizarea asistenţei externe ș.a.

 

Centrul American "Ion Creangă" din Bacău, invită profesorii, studenții, educatori  și oricine este pasionat de a face învățarea distractivă și captivantă, la o lecție demonstrativă  „O vizită în SUA”, care va avea loc la Centrul American „Ion Creangă”, sala 302, pe data de 11 octombrie la 0ra 15:00. Prezentator: Prof: Erhan Tamara, profesor de limba engleză, gradul didactic I, Liceul ,,Grigore Vieru", Băcioi. Prezentare generală a atelierului:"O vizită în SUA" este un atelier practic și interactiv conceput pentru a vă ajuta să stăpâniți arta de a crea lecții captivante cu elemente interactive. Fie că sunteți un viitor educator sau sunteți la început de drum în predare, acest atelier este conceput pentru a vă oferi instrumente și strategii practice pentru ca lecțiile dumneavoastră să prindă viață.
 

În perioada 09-14 octombrie 2023, o echipă a Universității de Stat din Moldova întreprinde o vizită de studiu la Universitatea din Palermo, Italia, în cadrul proiectului ERASMUS+ AC2 DEFEP - Distance education for future: best EU practices in response to the requests of modern higher education seekers and labour market. Reuniunea este dedicată noilor abordări pedagogice și didactice în contextul învățământului la distanță, precum și metodologiei învățământului la distanță.  Prima zi a stagiului a început cu prezentarea Centrului de Inovare si Îmbunătățire a Predării Universitare a Universității din Palermo, care a atras atenția prin abordarea inovativă și prin diversitatea cursurilor pentru diferiți actori ai vieții universitare: profesori noi, profesori cu experiență, cercetători, staff administrativ. Totodată, au fost punctate și un șir de provocări în activitatea Centrului: lipsa motivației universitarilor pentru frecventarea cursurilor, numărul în scădere a celor care se înscriu la cursurile ș.a.

 

Ambasada Republicii Moldova din Israel informează că funcționează în regim alert, fiind prestate doar servicii consulare de urgență, cum ar fi emiterea documentelor de călătorie. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova care doresc să părăsească Israelul să utilizeze rutele comerciale disponibile în zilele următoare, fie că se îndreaptă spre Chișinău, București sau alte orașe din care pot călători mai ușor spre Republica Molodova. Reiterăm că următoarele zboruri pe cursa Tel-Aviv-Chișinău sunt programate pentru: 11.10.2023, 12.10.2023, 15.10.2023. Totodată, Ambasada Republicii Moldova în Israel a emis un comunicat prin care informează că vizele străinilor care se află legal în Israel și care expiră luna viitoare vor fi prelungite. Reamintim importanța respectării cu strictețe a instrucțiunilor de securitate emise de autoritățile israeliene.

 

Împreună cu Clubul Carte, vă invităm la serata literară a scriitoarei Anda Vahnovan, autoarea cărților „Sârme” și „Underground”. Veți afla despre parcursul, motivațiilor și inspirația scriitoarei Anda Vahnovan. Evenimentul va avea loc în data de 19 octombrie, ora 18:00, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Franța, 19 rue Henri Rochefort, 75017, Paris. Rugăm doritorii să se înregistreze la adresa electronică. [email protected]

 

Companiile moldovenești  participă la cel mai important târg de produse alimentare și băuturi din lume "ANUGA" din orașul Köln, în perioada 7-11 octombrie 2023. Douăsprezece companii moldovenești din industria alimentară vor participa la târgul "Anuga" din Köln, iar în acest an au prezentat o gamă largă de produse destinate exportului pe piața europeană: Miere, fructe uscate, fructe și legume conservate/congelate, produse de patiserie, sucuri, gemuri și o noutate - înghețată.  În cadrul evenimentului, producătorii autohtoni vor purta discuții cu importatori germani și străini pentru a construi parteneriate comerciale și a crește numărul de exporturi. Este important de remarcat faptul că produsele expuse sunt certificate UE și, în consecință, corespund cerințelor de export pe piața UE, ceea ce demonstrează în mod repetat calitatea înaltă și sigură a produselor moldovenești.

Meroslava Parii
10/10/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii