AGENDA ZILEI//16.10.2023

Meroslava Parii
15/10/2023
Grafică: CIJM

 EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În următoarele zile, Președinta Maia Sandu vizitează Cehia și Elveția și va participa la reuniunea Platformei de Sprijin pentru Moldova, la Chișinău. Luni, 16 octombrie, Președinta Maia Sandu își începe vizita oficială în Republica Cehă, unde va avea întrevederi cu Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, cu Prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale legislativului ceh. Împreună cu Președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică. Iar în perioada, 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Confederația Elvețiană, în vizită de stat, la invitația Președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora.

 

La Ministerul Afacerilor Interne a fost instituită celula de criză în legătură cu situația de securitate din Israel. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Ambasada sunt în legătură permanentă cu cetățenii care se mai află in Israel și coordonează măsurile de evacuare a acestora în cazul în care sunt solicitări.
Informații de contact:
pagina web: https://israel.mfa.gov.md/
email: [email protected]
telefon de urgență, inclusiv WhatsApp: +972527789772 și +972527998396 (în regim 24/7)
Centru de Apel MAEIE:
0 80 090 990 - gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.
+373 22 188 000 - pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare.
+37379818081 (inclusiv WhatsApp)
mail: [email protected]

 

Ședința operativă a serviciilor municipale din 16 octombrie 2023

UNDE: Online

CÂND: 08:30

 

Conferință de presă susținută de Otilia Pintelei și Nicolae Pintelei, victime ale justiției din Republica Moldova, cu tema: „Reformatoarea justiției mioritice Nina Cernat – între mit și realitate”

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 10:00

 

Programul Antreprenorial de la Zero

UNDE: Orange Digital Center Moldova, str. Ion Creangă, 1

CÂND: 10:00, până la data de 20 noiembrie, curent

CONTEXT: Indiferent de vârstă sau experiență profesională, cu sprijinul Orange Digital Center, visul tău de a avea propria afacere poate deveni realitate. Dacă vrei să ai un business, dar nu știi de unde să începi, vino în programul Antreprenoriat de la Zero și învață pas cu pas cum să lansezi prima ta afacere.

 

Consultări publice organizate de Moldelectrica

UNDE: Municipiul Bălți

CÂND: 10:00

CONTEXT: Moldelectrica organizează în perioada 16-19 octombrie, curent, consultări publice în mai multe raioane ale Republicii Molodova, pe traseul viitoarei Linii Electrice Aeriene 400kv Bălți-Suceava. Oamenii din această zonă vor fi informați despre importanța unei noi interconexiuni cu România pentru sistemul electroenergetic, avantajele și beneficiile acestei construcții. Linia electrică de înaltă tensiune LEA 400 kv Bălți-Suceava, va asigura interconectarea sincronă între sistemul electroenergetic al Republicii Molodva și sistemul electroenergetic al României. Programul Consultărilor: 16 octombrie: s.Corlăteni, r-nul Rîșcani – 11:00; s. Pârlița, r-nul Fălești – 13:30; 17 octombrie: s. Obreja Veche, s. Hiliuți, r-nul Fălești – 10:00,  s. Limbenii Noi, s. Limbenii Vechi, s. Fundurii Vechi, r-nul Glodeni – 13:30; 18 octombrie: s. Dușmani, r-nul Glodeni – 11:00, s. Cuhnești, s. Ciuciulea, r-nul Glodeni – 14:00; 19 octombrie: s. Balatina, r-nul Glodeni – 11:00.

 

Structurile de management ale Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova organizează sesiuni de instruire dedicate celor care pregătesc proiecte în vederea accesării fondurilor disponibile prin acest program

UNDE: Orașul Bălți

CÂND: 10:00-15:00
CONTEXT: În cadrul celor opt sesiuni organizate în România și în Republica Moldova, Autoritatea de Management, Secretariatul Comun de la Iași și Oficiul Antenă de la Chișinău vor prezenta principalele cerințe din Ghidul solicitantului, modul de funcționare al sistemului electronic prin intermediul căruia vor fi depuse cererile de finanțare și vor răspunde solicitărilor de clarificare primite din partea celor prezenți.
 

Conferință de presă organizată de Asociațiile Veteranilor de Război cu tema: „Despre deciziile CEDO din 5 octombrie în privința veteranilor de război și refugiaților din Transnistria”

UNDE: Agenția INFOTAG, str. Mihail Kogălniceanu, 76

CÂND: 11:00

 

Conferință de presă organizată de Ministerul Sănătății privind organizarea serviciului național de asistență medicală în cazul accidentelor vasculare cerebrale

UNDE: Ministerul Sănătății din Republica Moldova, str. Vasile Alecsandri, 2

CÂND: 13:00

 

Ziua Națională a Alimentației Sănătoase

UNDE: Universitatea Tehnică din Moldova, bloc 5, str. Studenților, 9/9

CÂND: 13:00

CONTEXT: Evenimentele organizate în această zi au rolul de a sensibiliza consumatorii în contextul micșorării barierelor în calea adoptării unei alimentații sănătoase și durabile ce ţine de nivelul psihologiei și fiziologiei individuale, de mediului fizic și al sferei politicii, al mediului social etc. La momentul actulal, este nevoie urgentă de o tranziție alimentară, în care majoritatea consumatorilor trec de la diete care contribuie la supraponderalitate, obezitate la diete sănătoase, durabile și acceptabile, care favorizează sănătatea individuală și planetară. Pe lista activităților pregătite se include: Teatrul gastronomic, organizat de studenţii specialităţii Servicii Publice de Nutriţie şi Tehnologia şi Managementul în Alimentaţia Publică ce v-a elucida tehnici moderne de pregătire  a deliciilor  magice „Divine Sweets”; Atelier interactiv  Montează-ţi farfuria ta echilibrată, organizat de studenţii specialităţii Servicii Publice de Nutriţie.
 

Curs: Student Leadership Development

UNDE: Academia de Studii Economice din Moldova, bloc A, auditoriu 704, str. Bănulescu Bodoni, 61

CÂND: 15:00, 18, 19, 23, 25, 26. 30, octombrie, curent

CONTEXT: Vă invităm să participați la cursul „Student Leadership Develpopment”.  Programul este susținut în limba engleză și coordonat de Dr. Alec Zama, profesor în business și administrare la Grand View University, SUA. Dr. Alec Zama este un practician certificat în MBTI și un facilitator al Modelului de Leadership Student Leadership Challenge, fiind și bursier al Programului de Schimb Academic FULBRIGHT. Participarea la acest curs este gratuită.

 

Eveniment: Navigarea printre problemele globale: Sustenabilitatea Alimentară în UE

UNDE: Europe Cafe, str. Alexei Sciusev, 97

CÂND: 15:00

CONTEXT: Educația și tehnologia se intersectează într-o discuție fascinantă. Vă așteptăm cu entuziasm să vă alăturați unui eveniment deosebit organizat de Tinerii Ambasadori Europeni, în care vom analiza influența sustenabilității alimentare în Uniunea Europeană, cu ocazia Zilei Internaționale a Mâncării.

 

Cursuri gratuite de limbă franceză

UNDE: Universitatea de Stat din Molodva,  Sala 103/3, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 17:00-18:30

CONTEXT: Centrul universitar francofon al Universității de Stat din Moldova (CUF USM) invită cadrele didactice de la USM  la cursuri gratuite de limbă franceză. Aceste cursuri includ activități practice cu participare fizică și au ca obiectiv dezvoltarea abilităților de comunicare orală și scrisă în limba franceză.

 

Curs de Formare inițială a mediatorilor

UNDE: Camera de Comerț și Industrie a Republicii Molodva, bd. Ștefan cel Mare, 151

CÂND: 17:30, 16-28 octombrie, curent

CONTEXT: Centrul de Mediere al CCI a RM vă invită la cursul de Formare inițială a mediatorilor.
Cursul de Formare inițială a mediatorilor oferă oportunitate unică de a dezvolta abilități esențiale în domeniul medierii și de a vă deschide drumul către o carieră în această profesie valoroasă. La finalizarea cu succes a cursului, veți primi un certificat oficial recunoscut, care vă va permite să depuneți actele necesare pentru a susține examenul de mediere în profesie la Consiliul de Mediere al Ministerului Justiției. Nu ratați această oportunitate de a vă dezvolta cariera în domeniul medierii și de a deveni un mediator calificat - recunoscut oficial.

 

Eveniment: Bernardazzi – Poezie în Piatră

UNDE: Teatrul „Ginta Latină”, str. Sfatul Țării, 18

CÂND: 18:00

CONTEXT: Ambasada Italiei în Republica Moldova și Biroul de Cooperare  al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova au plăcerea de a vă invita să sărbătorim împreună inaugurarea Săptămânii Mondiale a Limbii Italiene 2023. Evenimentul public este axat pe personalitatea arhitectului elvețiano-italian Alexander Bernardazzi. Programul include un recital de poezie, susținut de poetul de limbă italiană Fabiano Alborghetti din Elveția (traducere simultană în limbile română și engleză asigurată); o expoziție de pictură și grafică a artiștilor Antonina și Vitalie Grișciuc, inspirată de operele marelui arhitect; și un concert de muzică de cameră a compozitorilor italieni contemporani  interpretat de Orchestra Națională de Tineret/ National Youth Orchestra.

 

Program de formare: Echipament, utilaj și accesorii pentru producere în teren protejat

UNDE: Centrul de excelență în horticultură și tehnologii agricole din Țaul, Dondușeni

CÂND: 16-27 octombrie, curent

CONTEXT: Din program: Măsura 1.4 Stimularea producerii în teren protejat; Măsura 2.1 Investiții în producere pe teren protejat. Mod de instruire online/prezența fizică.

 

Programul de consiliere și formare în agricultură

UNDE: Colegiul Agroindustrial din orașul Râșcani, str. Trandafirilor, 37

CÂND: 16 octombrie, curent

CONTEXT: Fermierii din Republica Moldova, pot  participa la programul de consiliere și formare în  agricultură. Din program: Administrarea Afacerii în Turism. Domeniul de instruire: Măsura SP 2.12, stimularea dezvoltării turismului în mediul rural.

 

Lansare de Carte: „Legată cu funia de pământ” de Lorina Bălteanu

UNDE: Online Editura Cartier, Înregistrare va fi disponibilă ulterior și pe canalul de YouTube al editurii Cartier
CÂND: 19:00

CONTEXT: Editura Cartier, în colaborare cu librăriile Cărtureși vă invită la lansarea online a romanului „Legată cu funia de pământ”, de Lorina Bălteanu. În cadrul lansării vor participa Simona Popescu, Bogdan Crețu și Paula Erizanu. „O mare surpriză acest roman al poetei Lorina Bălteanu. O lume întreagă încape în el, după cum o lume întreagă într-un sătuc. Zeci de personaje, de povești, de întâmplări. Totul văzut prin ochii unei fetițe care crește cu gândul că vrea să plece departe de locul în care s-a născut, simțindu-se legată de el cum i se pare că e prinsă și luna, cu o funie de pământ. Ceea ce o deosebește pe Lorina Bălteanu de mulți alți autori este scriitura – densă, intensă, senzorială, poetică. Ca și în poezie, ea lucrează cu detaliile, cu emoția și cuvintele ca un bijutier”, menționează scriitoarea Simona Popescu.

 

Pub Quiz – Sezonul 42
UNDE: Lake House Brewery, bd. Ștefan cel Mare, 182

CÂND: 19:30
CONTEXT: Quizul este un joc intelectual distractiv în care echipe de cel mult 7 persoane încearcă să acumuleze cât mai multe puncte. Îți garantăm întrebări bune, concurență acerbă și multe emoții pozitive. Jocul e compus din câteva runde tematice și o întrebare finală. Cu un pic de logică, atenție și cunoștințe generale, fiecare poate pleca acasă cu impresii excelente. Iar cu puțin noroc – chiar și cu un premiu. Quizul este gata să primească jucători de toate vârstele. Pentru a vă simți pregătiți de joc, răsfoiți cele mai recente titluri de știri, ascultați cele mai noi piese, luați-vă dispoziția bună și adunați-vă echipa luni, la Lake House Brewery.

 

Expoziția de pictură: „Uniți prin artă”

UNDE: Centrul de Informare a Uniunii Europene”, str. Alexei Sciusev, 97

CÂND: Până la data de 31 octombrue, curent

CONTEXT: Vă invităm la expoziția de pictură „Uniți prin artă ” care este expusă la Europe Café – Centrul de informare al Uniunii Europene din Chișinău.
Expoziția de pictură marchează trei ani de activitate a Europe Café în Republica Moldova și evidențiază rolul pe care îl joacă arta în conectarea comunităților. Aceasta celebrează valorile comune și crează legături culturale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Cu această ocazie, Europe Café, împreună cu Cartego Bookstore & Art Gallery, vă prezintă o selecție de picturi ale tinerilor artiști moldoveni și ucraineni, drept omagiu adus diversității culturale și bogăției locale. În calitate de oaspeți, veți putea trăi o experiență culturală unică, explorând o combinație dintre picturile reale și cele digitale.

 

APELURI DE ÎNSCRIERE

 

Mobilitate Academic + Erasmus + La Universitatea din Nis, Serbia Secția Relații Internaționale și Managementul Proiectelor a Universității Pedagogice de Stat din Chișinău  anunță depunerea dosarelor de candidatură pentru 1 Bursă de studii (5 luni), pentru studenții din ciclurile Licență (studenții anului I nu sunt eligibili), Masterat și Doctorat, la Universitatea din Nis, Serbia. Dosarele vor fi depuse fizic, la Secția Relații Internaționale și Managementul Proiectelor, str. Ion Creangă 1, bl. 2, of. 25 și online, în format PDF la [email protected] , până la  data de 10 noiembrie, curent, ora 16:00. Pentru mai multe detalii aici: https://upsc.md/.../pentru-studenti-mobilitate-academica.../

 

Agenția pentru Eficiență Energetică anunță apelul de propuneri de proiecte care vor fi susținute prin intermediului Mecanismului de Finanțare ,,Clean Tech Seed Fund”, implementat de Agenția pentru Eficiență Energetică în cadrul Programului ,,Clean Technology Innovation Programme in the Republic of Moldova” (GCIP Moldova) în parteneriat cu UNIDO. Proiectele care vor corespunde cerințelor de aplicare vor fi acceptate pentru evaluare. Companiile care vor fi finanțate în cadrul mecanismului dat, vor folosi finanțarea pentru a implementa proiecte pilot și pentru a demonstra fezabilitatea tehnică a noilor tehnologii. Adresa de e-mail: [email protected] până la data de 30 octombrie 2023, ora 16:00. Pentru orice întrebări suplimentare sau clarificări, vă rugăm să ne contactați: Nicolae Soloviov, Coordonator național, Tel: +373 60767572, email: [email protected]. Diana Grozav, Asistent administrativ, Tel: +373 68984541, email: [email protected]. Detalii pe link-ul de mai jos: https://aee.gov.md/.../apel-de-propuneri-de-proiecte-al...

 

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova MAC- P  au lansat cel de-al III-ea apel de depunere a dosarelor în cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor (MDT). Apelul este valabil  până la data de 20 octombrie 2023. Granturile post-investiționale sunt destinate compensării cheltuielilor pentru procurarea de echipamente şi utilaje agricole și aplicarea măsurilor care asigură conservarea și ameliorarea solurilor. Sunt invitați să solicite finanțare producătorii agricoli individuali, care sunt înregistrați în conformitate cu legislația Republicii Moldova, ce  activează și  au efectuat investiții eligibile în sectorul agricol  și vor prezenta dovada co-finanțării din surse proprii. Granturile nu vor depăși  30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon maxim de până la 10.000 dolari SUA per beneficiar și vor fi acordate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Un beneficiar poate  fi eligibil pentru un singur grant post-investițional. Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără: semănători, tocătoare, stropitoare, combine de recoltare No-Till, combinatoare pentru formarea benzilor (tehnologii Strip-Till), echipamente și sisteme de irigare. Totodată, se va acorda finanțare pentru implementarea măsurilor agrotehnice, fitoameliorative și hidrotehnice care conduc la ameliorarea solului
Detalii: https://www.capmu.md/.../programul-de-granturi-post.../ .

 

Ministerul Energiei din Republica Moldova, anunță deschiderea concursului pentru selectarea a 7 tineri cercetători talentați care vor avea oportunitatea unică de a lucra la Ministerul Energiei al Republicii Moldova  în cadrul Programului de Cercetare de Politici Publice susținut de Fundația Soros Moldova. Programul are ca scop principal susținerea dezvoltării și implementării politicilor publice în domeniul energetic și se va desfășura în perioada noiembrie 2023 - mai 2024, timp de 6 luni. Cine poate aplica: Tineri cu vârsta între 22 și 35 de ani; Studii superioare de licență sau masterat în domenii relevante; Cel puțin 1 an de experiență în domenii precum energetică, administrație publică, drept sau economie;  Cunoștințe de limba română, iar cunoașterea limbii engleze sau a altor limbi internaționale reprezintă un avantaj. Termen-limită de depunere a dosarelor: 20 octombrie 2023, 18.00. Pentru detalii suplimentare privind depunerea dosarelor vă rugăm să contactați coordonatorul de proiect, Maxim Moroga, la adresa de e-mail: [email protected] sau la numărul de telefon: +373768010085.

 

Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale, anunță concurs de admitere la studii superioare de doctorat (ciclul III) pentru anul de studii 2023-2024. Concursul se organizează simultan pentru locurile cu finanțare de la bugetul de stat și pentru cele cu taxă de studii. În total sunt alocate 67 de locuri finanțate de stat. Perioada de depunere a actelor este până la data de 20 octombrie, curent. Pentru mau multe detalii. https://usmf.md/.../2-20-octombrie-2023-admiterea-la...

 

Ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost integrat în Programul guvernamental „Ajutor la contor”, care se axează pe oferirea de compensații pentru costurile energetice. Anul acesta va fi pus în aplicare un mecanism unificat de compensare, care va include compensații aplicate direct în facturile pentru energie termică, gaze naturale sau energie electrică, precum și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi. Pentru a beneficia de aceste compensații, toți cetățenii se vor înregistra pe platforma online compensatii.gov.md, începând cu 1 noiembrie 2023. Persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la APRA până la intrarea în vigoare a modificărilor legislative vor primi prestația echivalentă APRA, adică 700 lei/lunar, în lunile pentru care acest drept a fost stabilit.  Detalii vedeți aici: https://shorturl.at/gAPT5

 

În perioada 25-29 octombrie 2023, în incinta Centrului expozițional ROMEXPO, Pavilionul B2 (București, România), companiile naționale îți vor putea promova produsele la Expoziția „INDAGRA FOOD”. Expoziția prezintă noutățile  industriei alimentare, adresându-se companiilor de profil din România și din străinătate, cum ar fi: distribuitorilori și importatorilori de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, producătorilor domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui. Antreprenorii interesați de participarea la expoziții, sunt rugați să ia legătura cu Secția Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții, e-mail: [email protected][email protected], [email protected]; telefon: 022 21 07 25/ 23 84 10/ 21 14 42.

 

Asociația Presei Independente (API) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) lansează concursul național „Investigațiile lurnalistice ale anului 2023”. La concurs pot depune dosare jurnaliștii sau grupuri de jurnaliști care au realizat sau publicat investigații jurnalistice bine documentate, conform standardelor profesionale în domeniu. Juriul va desemna câte trei cele mai bune investigații jurnalistice la fiecare categorie a concursului. Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul Forumului Mass-Media 2023. Scopul concursului este stimularea meritelor jurnaliștilor de investigație din Republica Moldova în lupta împotriva corupției, a delapidării fondurilor publice și a altor fărădelegi. Concursul se fa desfășura în  două categorii: Investigația anului 2023 în mass-media națională;  Investigația anului 2023 în mass-media locală/regională. Dosarele pot fi transmise în format electronic la adresa electronică: [email protected]  cu mențiunea Investigații jurnalistice 2023, până la data de 5 noiembrie inclusiv. Pentru mai multe informații: 022/220996.

 

Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul  anunță ca sunt disponibile următoarele oferte privind participarea la mobilitățile academice din cadrul programului ERASMUS+ pentru semestrul II, anul de studii 2023-2024: Powiślański University, Polonia.  Domenii propuse:  Economie, Finante, Management, Business si administrare, Contabilitate.  Perioada de aplicare este:  4  octombrie  – 5 noiembrie 2023.Toate documentele trebuie sa fie perfectate în limba engleză și prezentate la Serviciul Relații Externe si Mobilitate Academica, biroul 224. Learn more about us: https://www.usch.md/
#USC #Erasmus #travel #experience #students @urmăritori

 

Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, a inițiat  consultarea publică a proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului sistemului informațional geografic de stat la nivel local pentru autoritățile administrației publice locale și a Regulamentului privind modul de ținere a sistemului informațional geografic de stat la nivel local pentru autoritățile administrației publice locale ,,gislocal.md”. Prezentul proiect de hotărâre a Guvernului are ca scop aprobarea Conceptului sistemului informațional geografic de stat la nivel local pentru autoritățile administrației publice locale și a Regulamentului privind modul de ținere a sistemului informațional geografic de stat la nivel local pentru autoritățile administrației publice locale ,,gislocal.md” (în continuare – SIGSNL), creat și dezvoltat în cadrul Programul USAID Comunitatea Mea (implementat de IREX), care va permite  stocarea și accesul la totalitatea seturilor de date spațiale prin servicii de rețea aflate în responsabilitatea autorităților administrației publice locale. Propunerile și obiecțiile pe marginea proiectului Hotărârii Guvernului, supus consultării publice, pot fi expediate  până la data de 20.10.2023, pe adresa electronică a Agenţiei [email protected] sau [email protected] şi/sau pe adresa mun. Chişinău, str. Serghei Lazo 48, numărul de telefon 022-881-266.

 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

 

Pe 16-20 octombrie companiile din Moldova participă la expoziția GITEX GLOBAL, care în acest an are loc în Dubai. GITEX este o platformă globală apolitică, care reunește cei mai importanți stakeholderi din industria tech din lume. Evenimentul creează o legătură între trecut și prezent, tradiție și modernitate, nord și sud, est și vest, pentru a inspira strategii noi pentru viitor. Conferința din acest an abordează subiecte ce țin de viitorul investițiilor, cu accent pe noile tehnologii. La eveniment vor fi prezente delegații din partea țărilor cu economii care înregistrează cea mai rapidă creștere, cum ar fi China, India, Indonezia, Vietnam, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Africa de Sud și Nigeria, care vor contribui cu peste 45% din PIB-ul mondial până în 2050. Republica Moldova va participa la expoziție cu stand de țară. Moldova la GITEX GLOBAL este organizată de către Agenția de Investiții și Moldova IT Park.
 

În incinta teatrului Divadlo Pod Palmovkou  din Praga, a avut loc vernisarea expoziției  ”TransAction” a artistului plastic Teodor Buzu. În cuvântul său de salut, ambasadorul Alexandru Codreanu l-a felicitat pe autor cu cea de-a 99-a expoziție personală, mulțumindu--i pentru modul  său de a fi - în continuă interacțiune; pentru opera sa ce îmbină valorile culturale din estul si centru Europei;  pentru  activitatea sa artistică, care face legătura dintre cele două patrii ale sale - Republica Moldova și Republica Cehă; pentru creativitatea sa pozitivă ce îmbina atât de iscusit imaginația cu realitatea. Expoziția poate fi vizitată până la data de 20 octombrie, curent. Evenimentul a marcat debutul Festivalului internațional PALM OFF FEST din Praga, în cadrul căruia vor evolua actorii Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău cu spectacolul ”Dosarele Siberiei”.

 

Ambasada Republicii Moldova la Berlin, Germania, anunță că Teatrul Național „Mihai Eminescu” vă invită într-o călătorie teatrală excepțională, cu piesa „ Dosarele Siberiei”, care va avea loc în incinta   Institutului Cultural Român, la Berlin,  pe data de 22 octombrie. Pășiți în adâncurile istoriei Siberiei și trăiți o poveste emoționantă despre supraviețuire și destinul prizonierilor politici din GULAG-ul sovietic. Teatrul Național „Mihai Eminescu” vă așteaptă să fiți martorii unei producții impresionante despre deportările din Siberia. Fiecare scenă vă va atinge sufletul, redând emoțiile și trăirile celor care au înfruntat acele vremuri grele. Un eveniment susținut cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova și ambasadelor partenere. Rezervați-vă locul acum și fiți parte din această experiență unică! https://linktr.ee/bb.eventagentur
Adresa: Berlin, Reinhardtstr 14 10117

 

Ambasada Republicii Moldova în Letonia anunță că din data de 16.10.2023, activitatea punctelor de trecere a frontierei Vientuļi și Pededze de la granița Letoniei cu Rusia va fi suspendată.

 

Ambasada Republicii Moldova din Israel informează că funcționează în regim alert, fiind prestate doar servicii consulare de urgență, cum ar fi emiterea documentelor de călătorie. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova care doresc să părăsească Israelul să utilizeze rutele comerciale disponibile în zilele următoare, fie că se îndreaptă spre Chișinău, București sau alte orașe din care pot călători mai ușor spre Republica Molodova. Totodată, Ambasada Republicii Moldova în Israel a emis un comunicat prin care informează că vizele străinilor care se află legal în Israel și care expiră luna viitoare vor fi prelungite. Reamintim importanța respectării cu strictețe a instrucțiunilor de securitate emise de autoritățile israeliene.

 

Împreună cu Clubul Carte, vă invităm la serata literară a scriitoarei Anda Vahnovan, autoarea cărților „Sârme” și „Underground”. Veți afla despre parcursul, motivațiilor și inspirația scriitoarei Anda Vahnovan. Evenimentul va avea loc în data de 19 octombrie, ora 18:00, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Franța, 19 rue Henri Rochefort, 75017, Paris. Rugăm doritorii să se înregistreze la adresa electronică. [email protected]

Meroslava Parii
15/10/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii