AGENDA ZILEI//27.04.2023

Meroslava Parii
26/04/2023
Grafică: CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Ceremonia dedicată Zilei Drapelului de Stat
UNDE: Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale  

CÂND: Ora 8.00

 

Conferință de presă susținută de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în legătură cu organizarea Summitului Comunității Politice Europene
UNDE:Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 154, Președinția Republicii Moldova  

CÂND: Ora 9.00

 

Prim-ministrul Dorin Recean, va întreprinde pe 27 aprilie, curent, o vizită de lucru în raionul Orhei.  Este cea de-a 5-a vizită în teritoriu a oficialului, după deplasările la Fălești, Briceni, Drochia și Criuleni. Șeful Executivului va vizita afacerea moldo-italiană de construcție a serelor CoFeAlm – Construcții de Fier și Aluminiu Moldova. De asemenea, Premierul Dorin Recean, va merge în satul Camencea, unde în cadrul Programului „Satul European”, au fost create condițiile necesare pentru aprovizionare cu apă a locuitorilor. Ulterior, Premierul se va deplasa la Teleșeu, pentru a vizita Complexul agroturistic ecologic Hill Valley, după care se va întâlni cu reprezentanții autorităților publice locale din regiune. După ora 12:30, Prim-ministrul Dorin Recean, va susține o conferință de totalizare a vizitei la Orhei, care va fi transmisă în direct pe pagina Facebook a Guvernului.

 

Ședința Comisiei economie, buget și finanțe

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, etaj 9, birou 915, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 08:30

CONTEXT: Agenda ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Ședința Comisiei drepturile omului și relații interetnice

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, etaj 6, birou 816b, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 09:30

CONTEXT: Agenda ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Masa rotunda cu genericul «Sectorul transporturi în depășirea crizei climatice – Provocări și soluții lucrative»

UNDE: incinta Ministerului Mediului, sala 1015, etajul 10, strada Ștefan cel Mare și Sfânt 162

CÂND: 9.30 

CONTEXT: Scopul acestei întâlniri, organizatî de  Asociația Obștească EcoVisio în parteneriat cu Fundatia Konrad Adenauer, este de a stabili un dialog strategic între mai mulți actori din diferite sectoare, precum și de a identifica în comun prioritățile de dezvoltare și investiții pentru perioadele următoare. În timpul evenimentului vor fi prezentate ultimele date științifice referitor la schimbările climatice, cât și informații folositoare despre ultima Conferința Mondială pentru Climă (COP 27). În cadrul evenimentului participanții vor putea face parte și dintr-un schimb de experiență referitoare la sectorul transpoturilor în RM.  Pentru participare este necesară completarea formularului de înregistrare: https://docs.google.com/.../1FAIpQLSfH8v1n0pIYhz.../viewform

 

Ședința plenară a Parlamentului 

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Forulmul de Guvernare Electronică - 27-28 aprilie 

UNDE: FinTech Hub Chișinău: ASEM, Bloc B, Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 59

CÂND: 10.00 - 17.00 

CONTEXT: Principalul obiectiv al Forumului de Guvernare a Internetului din Moldova este consolidarea diferitelor categorii de actori (sectorul public, societatea civilă, comunitatea tehnică și mediul academic, sectorul privat, organizațiile internaționale) pentru a discuta, în cadrul unui proces multilateral, democratic și transparent, cele mai importante probleme de politică legate de internet, precum și securitate în mediul virtual. MGF promovează discuții deschise și dialog în vederea identificării unei abordări comune cu privire la modul de promovare a internetului și de gestionare a riscurilor și provocărilor care apar în ceea ce privește utilizarea și evoluția acestuia. Evenimentul are loc în formă hibridă - în format fizic și on-line.     

 

Evenimentul de lansare al Sistemului Informațional „e-AEO”

UNDE: Summit Events, Sala Roșie, str. Tighina 49/3

CÂND: 10:00

 

Unitate de prevenire și gestionare a riscului de dezastre ECHO-CP-PEER-REVIEW

CÂND: 25-28 aprilie, curent

CONTEXT: O delegație a Comisiei Europene, formată din 15 experți din cadrul Direcției Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – Unitate de prevenire și gestionare a riscului de dezastre ECHO-CP-PEER-REVIEW, va desfășura un proces de evaluare a domeniului de gestionare a riscurilor de dezastre în Republica Moldova. Misiunea va dura 4 zile, iar experții europeni vor avea mai multe reuniuni cu autorități și organizații, unde vor colecta opinii și informații privind gestionarea riscului de dezastre în țara noastră.

 

Forumul Patrimoniul Cultural – Ediția a IV-a

UNDE: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, str. Mihai Kogălniceanu, 82

CÂND: 10:00

CONTEXT: În Sala „Casa Mare” a Blocului Expozițional a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, va avea loc Ediția a IV-a a Forumului Patrimoniului Cultural Imaterial.

 

Lansarea publicației „Tendințe în Economia Moldovei”

UNDE: Institutul Național de Cercetări Economice, Sala de Conferințe, etaj 3, birou 303, str. Ion Creangă, 45

CÂND: 10:00

CONTEXT: Tradițional, în cadrul acestui eveniment vor fi prezentate: Cele mai recente tendințe ce au marcat activitatea social-economică a țării, în ediția curentă a publicației fiind disponibilă o analiză comprehensivă a rezultatelor din anul 2022; Prognozele privind evoluția economiei naționale pentru anul 2023.

 

Dialog: Eficiența energetică în industriile prelucrătoare: Provocări, perspective, soluții

UNDE: Digital Park, str. Mihai Viteazul, 15

CÂND: 10:00

CONTEXT: Evenimentul va  reuni părțile guvernamentale și reprezentanții sectorului industriei ușoare în vederea susținerii și promovării utilizării energiei regenerabile. Vom aborda provocările cu care se confruntă industriile prelucrătoare pe segmentul energetic, dar și vom discuta asupra unor soluții integrate de optimizare a consumurilor energetice și reducerea costurilor operaționale.

 

Simpozion de Heraldică – Ediția a XVII-a

UNDE: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Sala de Conferințe, str. 31 August 1989, 121A

CÂND: 10:00

CONTEXT: Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore”, Comisia Naţională de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova şi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei  vă invită  la  al  XVII-lea  Simpozion de Heraldică, dedicat aniversării a 10-a de la instituirea Cabinetului de Heraldică în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova. Pentru mai multe detalii AICI

 

Ședința Consiliului Municipal Chișinău din 27 aprilie 2023
UNDE: Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 83, Primăria municipiului Chișinău  

CÂND: Ora 10.00

 

Seminar: Oportunități în Moldova – Informații practice și tehnice de licitare

UNDE: Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, bd. Ștefan cel Mare, 151

CÂND: 10:00

CONTEXT:  În cadrul Proiectului P2CreenEST, organizăm două seminare web despre oportunitățile de licitații în Moldova. Seminarele vor fi livrate de către experți în achiziții. Veți avea ocazia să vă întâlniți cu alte IMM-uri din Spania, Franța, Moldova și România, precum și cu achizitori locali  (Moldova).

 

Eveniment de donație a echipamentelor medicale pentru serviciul de urgență: Departamentul de Stat SUA și OMS

Unde: Centrul Național de Medicină Urgentă Prespitalicească, str. Constantin Vârnav, 16

CÂND: 11:00

 

Conferință de presă

UNDE: Reședința de Stat, str. Nicolae Iorga, 23

CÂND: 11:35

CONTEXT: Conferința este susținută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, și Miniștrii de Externe din cadrul formatului NB8.

 

Conducerea Primăriei Municipiului Chișinău depune flori la Monumentul victimelor catastrofei de la Cernobîl

UNDE: Parcul Valea Morilor

CÂND: 12:00

 

Lansare  de Monografie: „Rapsodul de la Sauca” de  Teodor Negară

UNDE: Biblioteca „Tudor Arghezi”, str. Grădinilor, 21

CÂND: 13:30

CONTEXT: Scopul evenimentului este de a evidenția faptul că interpretul de muzică populară Teodor Negară ocupă un loc distinct în arta interpretativă a folclorului nostru, A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Moldova și a înregistrat peste 300 de cântece populare. Evenimentul are loc și în legătură cu faptul, că în acest an, interpretul Tudor Negară ar fi împlinit 80 de ani de la naștere.

 

Conferință „Economia Moldovei între ecoul războiului și reziliență: prognoze pentru 2023-2024”

UNDE: Sediul Expert-Grup,  str. Vlaicu Pârcălab, 3

CÂND: 14:00

CONTEXT: Conferința va servi și drept platformă de discuții cu reprezentanții mass-media privind cele mai importante evoluții și riscuri economice, inclusiv reforme economice, mediul de afaceri, bunăstarea populației, piața muncii, tendințele inflaționiste, cadrul bugetar, politica monetară, sector financiar și comerț extern.

 

Evenimentul de lansare a campaniei de informare „Coșul alimentelor salvate”

UNDE: Satul Ghetlova, Raionul Orhei

CÂND: 14:00

 

Motivația elevilor spre învățare – între vis și realitate

UNDE: Psihologie MD, bd. Dacia 65/19

CÂND: 14:30

CONTEXT: Vă propunem să explorăm înpreună strategiile de identificare și stimulare a motivației la elevi. Abilități dobândite: Identificarea cauzelor lipsei motivației la elevi; Analiza influenței intereselor și aspirațiilor asupra motivației; Elaborarea portretului elevului motivat;  Stimularea motivației școlare.

 

Eveniment: „Business talks cu Dumitru Alaiba – Provocările sectorului Contabilitate și Audit”

UNDE: Academia de Studii Economice din Moldova, Bloc B, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 59

CÂND: 15:00

 

Seminar: Relația Copil-Adult

UNDE: ADOR, str. Ion Creangă, 68/1

CÂND: 15:00

CONTEXT:  Adultul este responsabil de îngrijirea și protecția copilului, precum și de asigurarea unui mediu sigur și stabil pentru dezvoltare. Copilul, pe cealaltă parte, are nevoie  de afecțiune, de susținere emoțională și o educație adecvată, care să il ajute să devină un adult sănătos și independent. În context, vom aborda următoarele subiecte: Cât de importantă este relația dintre părinți și copil în primul an de viață: Tiparele și prototipurile parentale; Sfaturi utile despre gestionarea conflictelor dintre generații; Metode de comunicare eficientă între un adult și un copil ș.a.

 

Conferință de presă

UNDE: Agențția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 16:00

CONTEXT: Conferința este organizată de Centrul Național de Mediu cu tema: „Legea privind protecția animalelor elaborată în cadrul proiectului „Ajută micii noștri prieteni”, finanțat de Uniunea Europeană”.

 

Deschiderea Centrului Tineret Botanica

UNDE: bd. Dacia 37/1

CÂND: 16:00

CONTEXT: Direcția Generală Educație Tineret și Sport informează, că  Centrul Municipal de Tineret Botanica, va deschide ușile începând cu ora 16:00. Tinerii și tinerele cu vârstă cuprinsă între 14 și  35 de ani din Chișinău, au oportunitatea de a participa la diverse programe de voluntariat, dezvoltare personală, consiliere și ghidare. Toate activitățile din cadrul Centrelor de Tineret sunt gratuite. Invităm tinerii să ia parte la activități recreative și educative interesante și distractive.

 

Dialog media regional organizat de Asociația Presei Independente (API) și Internews Health Journalism Network despre jurnalism pe timp de pandemie, organizat în contextul  Săptămânii Mondiale a Imunizării

UNDE: Online

CÂND: 16:00

CONTEXT: În cadrul evenimentului: Jurnalismul într-o eră  a epidemiei: „Cum să îmbogățim absorbția vaccinurilor pe toată durata vieții noastre?”, în cadrul Săptămânii Mondiale a Imunizării, 24-30 aprilie, 2023. Pentu participare accesați linkul  AICI

 

Forumul formărilor și angajabilității francofone

UNDE: Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, 16

CÂND: 17:00

CONTEXT: A doua ediție a Forumului formărilor și angajabilității francofone, va reuni reprezentanți ai universităților francofone membre ale Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) în Republica Moldova, instituțiilor de învătământ preuniversitar cu profil francofon, companiilor franceze/francofone din țară, precum și invitați internaționali din spațiul universitar francofon.

 

Lansare de carte: „Acolo unde se unește cerul cu pământul” de Stephanie Berzan

UNDE: Mediacor,, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 18:00

CONTEXT: Invităm  toți iubitorii de literatură, la lansarea romanului „Acolo unde se unește cerul cu pământul”, de Stephanie Berzan.

 

Lecturi și Dialog

UNDE: Librăria din Centru,  bd. Ștefan cel Mare, 126

CÂND: 18:15

CONTEXT: Vă invităm la o seară de proză cu Lucian Dan Teodorovici: Lecturi și Dialog.

Înâlnire cu Excelența Sa, Ambasadorul  Japoniei Yoichiro Yamada

UNDE: Bernardazzi Grand Hotel, str. Bernardazzi, 38

CÂND: 19:00

CONTEXT: Excelența Sa va fi speaker la evenimentul nostru despre relațiile bilaterale dintre Japonia și Republica Moldova. Evenimentul va cuprinde prezentări captivante despre cultura japoneză, gastronomia japoneză, diplomația și multe alte lucruri interesante despre Japonia.

 

Balet: „Misterele Pandorei”

UNDE: Teantrul Național de Operă și Balet, bd. Ștefan cel Mare

CÂND: 19:00

CONTEXT: „Ministerele Pandorei” , balet-profeție în  2 acte, este prezentat de Teatrul Național Academic de Operă și Balet Hearkiv „Mikola Lysenko”, în cadrul turneului în perioada  24-30 aprilie, curent,  la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău. Compoziția include fragmente simfonice ale operelor de Richard Wagner.

 

EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, participă în perioada 24-27 aprilie la Forumul Mondial de Date, care se desfășoară la Hangzhou, China. În cadrul vizitei, Ministrul Alexei Buzu, a avut deja o întrevedere cu  echipa digitală a UNDP, printre care și Gayan Peiris, șeful de date și tehnologii al Biroului digital UNDP. De asemenea, Ministrul s-a mai întâlnit cu Subsecretarul general al Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale ale Națiunilor Unite (DESA), Li Junhua. Oficialii au discutat despre transformarea digitală și agenda reformelor/programelor în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale din țara noastră. Alexei Buzu, a avut o intervenție în cadrul panelului de discuții „Data to Policy in Action: Data-informed Policymaking in the Time of Polycrisis”, organizat în contextul desfășurării Forumului.

La Muzeul Național al Costumului din Lisabona, este activă, de pe 14 aprilie curent, Expoziția „Patrimonio vivo da  UNESCO” cu 30 de cămăși tradiționale românești, cusute la cursurile online Măiestria, de femei din Moldova, România, Italia, Franța, Suedia, Germania, Belgia, Elveția. Expoziția poate fi vizitată până la data de 4 mai. Muzeul costumului e deschis și în weekend. Evenimentul este susținut de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Meroslava Parii
26/04/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii