DUELUL SĂPTĂMÂNII MIRCEA EȘANU vs ION CHICU

Anticoruptie.md
27/08/2022
Colaj CIJM, surse deschise

Noile blanchete pentru pașapoarte au stârnit o avalanșă de comentarii în această săptămână. Totul, după ce fostul premier Ion Chicu a declarat că acestea ar prezenta semne de... falsificare. În replică, directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, a calificat informația lansată drept un fake grosolan, pe care l-a comparat cu știrea despre cei „30.000 de sirieni”.

„Falsul că pe blanchetele emise de ASP este trecută inscripția „Republica Belarus” este o aberație totală! Aștept de la cetățeanul Chicu dovezi. Nu uitați să spuneți un mare mulțumesc celor care vă plasează astfel de informații. V-au făcut o mare „favoare”. Ne vedem în instanță”, a scris șeful ASP pe pagina sa de socializare.

Mircea Eșanu explică și faptul că ASP încă mai utilizează blanchetele de la fostul furnizor, inclusiv pașapoarte și acte de identitate, iar primele blanchete noi, pe toată gama de acte, urmează sa fie livrate începând cu luna viitoare.

„Nu știu cine îi aruncă cetățeanului Chicu informațiile pe care le debitează în privința ASP. Ultima sa postare e de un fals grosolan, comparabil cu știrea odioasă cu cei „30.000 de sirieni”, a adăugat Eșanu.

Fostul premier pe timpul guvernării socialiste, Ion Chicu, a declarat că „de peste hotare vin semnale că cetățenii noștri sunt reținuți de organele de poliție ale statelor europene, din cauza că blanchetele noastre prezintă semne de falsificare. Astfel, la lumina infraroșie pe blanchetele noastre se evidențiază inscripția „Republica Belarus”, iar actele sunt emise de Republica Moldova”.

Amintim că, Agenția Servicii Publice (ASP) a încheiat un contract pe un termen de trei ani de livrare cu „Polska Wytwornia Papierow Wartosciowych”, pentru aproximativ 3 milioane de blanchete de documente.

 

Anticoruptie.md
27/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii