Proiectul de lege care propune introducerea unei noi taxe de stat în justiție va limita accesul la justiție pentru persoanele marginalizate și din categorii vulnerabile. Este opinia exprimată de Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare (CIN) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD). Organizațiile bat un semnal de alarmă și spun că introducerea taxelor noi în justiție ar putea conduce la descurajarea cetățenilor să mai caute dreptatea în instanță.
Cele două organizații necomerciale (ONC) consideră că introducerea taxei de timbru, suplimentar la taxa de stat achitată în prezent, va descuraja adresarea în justiție a persoanelor din grupuri marginalizate și vulnerabile, care și în prezent întâmpină dificultăți în a se adresa sistemului de justiție. Ele subliniază importanța abordării incluzive bazată pe posibilitățile economice individuale ale persoanelor în vederea garantării accesului real și efectiv la justiție. Totodată, prevederile noii legi nu corespunde prevederilor Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025, dar și angajamentelor asumate de Republica Moldova în fața Uniunii Europene.
Taxa de timbru, în valoare de 200 de lei, va fi percepută „de la persoane fizice și juridice, pentru toate cauzele civile, de contencios administrativ, precum și pentru contestațiile împotriva procesului-verbal și deciziilor agenților constatatori în procesele contravenționale”. Totodată, noua lege nu prevede posibilitatea de scutire parțială sau integrală a anumitei persoane de taxa de stat, precum și de a scuti, amâna sau eșalona plata taxei de timbru, ceea ce încalcă dreptul de acces la justiție și de egalitate a armelor pentru categoriile vulnerabile ale populației. Aceasta inclusiv poate condiționa un val de plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru încălcarea art. 6 Dreptul la un proces echitabil.
CIN și CPD atenționează că condițiile noii legi vor constitui o povară financiară pentru persoanele din grupuri social-vulnerabile, victimele violenței în familie, victimele abuzului din partea autorităților statului, vor descuraja adresarea în instanță pentru apărarea drepturilor lor și „va transforma accesul la justiție într-o garanție iluzorie”.
Totodată, noua lege va dezavantaja persoanele fizice și juridice în cauzele cu implicarea autorităților sau instituțiilor statului. Autorităţile publice centrale și ale administraţiei publice locale sunt scutite de plata taxelor de stat și parțial de taxa de timbru, ceea ce este în contradicție cu scopul urmărit de proiectul de lege - de a reduce abuzul de drept și tergiversarea procesului de către participanți.
În opinia CIN și CPD, este necesară abordarea personalizată a taxelor impuse în justiție, iar proiectul de lege trebuie verificat din perspectiva asigurării accesului la justiție persoanelor vulnerabile și a respectării standardelor CtEDO și angajamentelor internaționale și regionale.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, aproximativ 25 la sută din cetățeni sunt sub pragul sărăciei absolute, iar peste 10% din populație trăiește în sărăcie extremă.
Proiectul de lege, înregistrat la 27 decembrie 2022 și examinat în prima lectură, are ca scop „actualizarea taxelor de stat la nivelul economiei actuale, dar și pentru acoperirea serviciilor minime oferite de instituțiile publice” și să contracareze amânările abuzive ale ședințelor de judecată și neprezentarea participanților la proces. Astfel, a fost introdusă taxa pentru cereri de amânare a ședințelor de judecată, taxa pentru cererile de recurs împotriva încheierilor judecătoreşti, pentru cereri de recuzare, de strămutare a cauzei, de repunere în termen. La fel, sunt introduce taxe pentru cererile în legătură cu asigurarea acțiunii, cererile privind accelerarea procesului, cererile privind explicarea hotărârilor/deciziilor, pentru eliberarea înregistrării audio a ședinței de judecată și pentru cererile de audiere a martorilor, experților, specialiștilor.
Noul proiect de lege prevede modificarea procentului de încasare a taxei de stat și eliminată plafonarea de 25.000 de lei pentru persoanele fizice și 50.000 de lei pentru persoanele juridice pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial, cererile de contestare a unui titlu executoriu sau a unui alt document prin care încasarea se produce în mod incontestabil.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii