Asociația Judecătorilor critică modificările propuse la Legea privind organizarea judecătorească

Mihaela Cibotaru
06/03/2023
imagine simbol

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova (AJRM) îşi exprimă îngrijorarea față de modificările propuse la Legea privind organizarea judecătorească, constatând că „în pofida angajamentelor luate de autorități în direcția reformării și modernizării justiției, totuși astfel de modificări generează dispoziții retrogradate și periculoase”.

Reprezentanții AJRM s-au arătat deranjaţi de amendamentul propus la articolul 232 al legii, care prevede posibilitatea de convocare a Adunării Generale a Judecătorilor de către președintele sau președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, iar în cazul vacanței acestora, de către ministrul Justiției. La fel, proiectul de modificare a legii prevede că, „dacă Adunarea Generală a Judecătorilor nu a avut loc din lipsă de cvorum, adunarea generală repetată poate fi convocată în cel mult două săptămâni de la data convocării primei și aceasta este deliberativă dacă la ședință participă mai mult de 1/3 din judecătorii în exercițiu”.

„Independența justiției este una din condițiile obligatorii pentru existența statului de drept”, susţine AJRM, cu referinţă la Comisarul european pe Justiție, Didier Reynders care, în timpul vizitei recente la Chişinău, a exprimat poziția sa fermă „față de principiile statului de drept, impunându-se rolul acestora drept "piloni fundamentali nu doar pentru democrațiile solide, dar și pentru orice inițiativă de reformă”.

AJRM subliniază și obligațiile de respectare a recomandărilor Comisiei de la Veneția, care au vizat și excluderea ministrului Justiției din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. „Nu este de înțeles cum se pliază această recomandare cu intenția actuală de ai oferi Ministrului Justiției, reprezentantul puterii executive, dreptul de a convoca Adunarea Generală a Judecătorilor, organ care asigură realizarea în practică a principiului autoadministrării judecătorești”, se arată în comunicatul AJRM.

Membrii AJRM atenționează că modificările propuse de proiectul de lege încalcă principiul fundamental de ne-imixtiune a puterii executive în activitatea puterii judecătorești, iar problemele funcționării sistemului judecătoresc trebuie soluționate de instanțe și judecători în mod autonom.

Mihaela Cibotaru
06/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii