Blocul lui Ilan Șor, desfăcut pe cărămizi de autorități

Anticoruptie.md
30/06/2023
Captură video

Autoritățile monitorizează circumstanțele în care se dorește crearea Blocului ȘOR, iar dacă vor fi observate tentative de a induce alegătorul în eroare sau de transfer al imaginii, vor fi luate măsuri corespunzătoare. Declarația aparține ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și au fost făcute la emisiunea „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV.

Ministra Justiției spune că, odată cu decizia Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității partidului Șor, automat sunt radiate și atributele sale: denumire sau logo. Totuși, Comisia Electorală Centrală (CEC) și Agenția Servicii Publice (ASP) vor trebui să analizeze minuțios orice solicitare.

„În primul rând trebuie de examinat foarte serios din punct de vedere al respectării cerințelor. Este una când ești partid politic și este altceva când ești bloc electoral. CEC este cea care verifică condițiile de înregistrare a unui potențial concurent electoral. Altceva e când e vorba de înregistrarea unui partid politic care se face de către ASP, la fel, conform anumitor cerințe. Cert este una, bloc sau partid, autoritățile vor analiza minuțios sub aspectul dacă aceste formațiuni respectă cerințele”, a spus Mihailov-Moraru.

Ilan Șor a anunțat că a semnat o declarație-acord comună cu două partide -Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidul Moldovenesc „Ai noștri”, care au aderat la blocul nou format – „Ș.O.R”. Politicianul, condamnat la închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, susține că din noul bloc vor face parte cel puțin zece formațiuni.

Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional pe 19 iunie. Decizia a fost pronunțată de magistrații Curții Constituționale (CC), urmare a sesizării Guvernului Republicii Moldova, în care se menționa formațiunea ar fi acționat în contradicție cu principiile statului de drept și ar reprezenta interesele Federației Ruse în Republica Moldova. Este pentru prima dată când un partid politic este scos în afara legii în Republica Moldova.

Anticoruptie.md
30/06/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii