Motivarea vagă a hotărârilor, examinarea subiectelor cu ușile închise și depășirea sistemică a termenului de publicare a hotărârilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) sunt printre principalele probleme în activitatea instituției, stabilite de experții Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Aceștia au mai stabilit că multe dintre ședințele stabilite au fost amânate din lipsă de cvorum, iar procesele-verbale nu au mai fost publicate.
Potrivit unei analize a activității CSP pentru perioada ianuarie 2020 – iunie 2023, cca 17% din cele 109 ședințe stabilite de CSP în au fost amânate din lipsă de cvorum. Totodată, ședințele extraordinare ale CSP au reprezentat 10% din totalul ședințelor planificate, deși subiectele discutate în acestea nu erau unele urgente. Experții au remarcat că doar 50% din numărul total al subiectelor din agendele ședințelor țineau de realizarea celor mai importante competențe ale CSP.
Din cele 805 subiecte puse pe agenda CSP, 369 au fost discutate în ședință publică, iar 289 au fost soluționate în ședință închisă sau decizia finală a fost luată „în deliberare”, iar alte 217 subiecte au fost amânate. „Rezultă că, circa 33% din subiectele examinate de CSP au fost discutate „după cortină”, la care societatea nu are acces”, scrie CRJM. Membrii CSP au discutat în ședință închisă subiectele cu privire la procedurile disciplinare împotriva procurorilor, deși ședințele colegiului care aplică sancțiunile disciplinare sunt publice.
Autorii analizei notează mari rezerve în ceea ce ține de publicarea actelor CSP. Instituția a înlocuit publicarea proceselor-verbale cu publicarea „ordine de zi soluționate”, care însă nu reflectă cel puțin rezumatul dezbaterilor per subiect și modul de distribuire a voturilor membrilor CSP. Totodată, hotărârile CSP sunt publicate cu întârziere - doar 23 (4%) hotărâri din cele 568 identificate au fost publicate în termen. „Am identificat hotărâri ale CSP, care au fost publicate peste 520 de zile lucrătoare de la aprobare, iar altele, din 2021, nu au fost publicate nici până în prezent. Acest fapt constituie o abatere gravă a Consiliului Superior al Procurorilor și ridică suspiciuni privind respectarea transparenții activității sale”, a spus Daniel Goinic, director de program în cadrul CRJM. Chiar și agendele ordinare ale ședințelor CSP - cel puțin 14% - au fost publicate cu depășirea termenului legal, se arată în analiza CRJM.
Experții CRJM au constatat că motivarea hotărârilor CSP de regulă este vagă și acestea nu prezintă circumstanțele de fapt și raționamentele CSP care au stat la baza deciziei luate. „Această practică a fost identificată cel mai des în cazul aprobării sau respingerii interimatelor funcțiilor în sistemul procuraturii”, scrie în raport.
Membrul CSP, Constatin Șușu, a declarat în cadrul evenimentului de prezentare a raportului că este de acord doar parțial cu concluziile prezentate, iar consultarea experților cu CSP ar fi permis formularea unor constatări mai obiective în raport. El a spus că CSP va veni, în cel mai scurt timp, cu concretizări pe marginea raportului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii