Deciziile CSE// Devierile tarifare pentru gazele naturale vor fi acoperite de toți consumatorii, iar ANRE va revizui tarifele

Tatiana Gherța
31/05/2023
captura video

Ministerul Energiei, Victor Parlicov, a venit cu detalii despre deciziile luate în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) cu privire la piața gazelor. Ministrul a făcut claritate la în problema legată de diferențele tarifare. Totul s-a întâmplat din cauza faptului că acei consumatori care s-au transferat la furnizorii de gaze naturale de pe piața liberă au lăsat devierile tarifare pe umerii consumatorilor pieței reglementate. Respectiv, prin decizia de miercuri, 31 mai, a CSE, a fost făcută o echiatate, astfel încât toți consumatorii să-și asume o parte din devierile tarifare. 

Ministrul a declarat că această problemă a fost identificată încă în luna martie curent. De atunci au fost transmise scrisori către Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) pentru a soluționa problema legată de faptul că devierile rămân în prețurile reglementate, nu și în cele de pe piața liberă. Deși ministerul consideră că putea interveni ANRE în această situația, ANRE spune că nu are pârghiile necesare, din acest motiv executivul a decis ca elementul de corecție să fie introdus prin intermediul CSE. 

„Acest mecanism de corecție a fost introdus azi de CSE. Trebuie să găsim soluția ca acest mecanism să fie introdus în cadrul normativ permanent. Noi vrem să facem o echitate ca acei consumatori care rămân la tarifele reglementate să nu aibă doar ei povara de a achita devierile. Mecanismul prevede că acei care pleacă în piața liberă au 30 de zile să decidă fie rămân în piața reglementată, ori le este înaintat un calcul care le spune cât vor trebui să achite pentru costul devierilor. Atunci ei vor trebui să aleagă. Unii nu au ieșit complet, se folosesc și de piața liberă și de cea reglementată. Acum consumatorii vor avea posibilitate să aleagă”, a menționat ministrul. 

Totodată, ministrul a anunțat că odată cu această decizie, ANRE va putea reviziu mai rapid tarifele. 

„Am aprobat ca ANRE, în procedură accelerată, în regim rapid, să poată revizui tarifele, să nu ia atât de mult timp ca procedura clasică. Sperăm ca ANRE să intervină în timp proxim și consumatorii să beneficieze de alte tarife”, a punctact Parlicov.

În prezent sunt peste 20 de companii din piața liberă care se ocupă de furnizarea gazelor naturale. Potrivit ministrului, companiile respective nu au aceste devieri tarifare în structura prețurilor, anume din acest motive este creat un dezechilibru pe piață. 

Amintim că, problema legată de diferența de prețuri pe care o achită anumiți consumatori pentru gazele naturale a fost scoasă la iveală luni, 29 mai, de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi. Parlicov a menționat că deși despre acestă situație se cunoștea de mult timp, ministerul nu a ieșit cu informația în spațiul public întrucât s-ar fi concentrat să o soluționeze. 

 

Tatiana Gherța
31/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii