Deputatul Sergiu Litvinenco, după declarația procurorului general: „Vom continua să acționăm astfel încât procuratura să apere interesul public”

Marcela Meglei
05/01/2021

Deputatul fracțiunii PAS, Sergiu Litvinenco, consideră lipsită de conținut declarația de marți a procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Într-o postare pe Facebook, parlamentarul dă asigurări că va continua să acționeze prin instrumentele pe care le oferă Constituția și legile țării astfel încât procuratura să apere interesul public.

„Am urmărit azi dimineață un briefing de la Procuratura Generală în care s-au rostit (încâlcit) multe cuvinte, dar în realitate nu s-a spus nimic. Presiuni din partea cui? Prin ce se manifestă aceste presiuni? Parcă nici modificările legislative nu au fost operate (cum a fost în România între 2017 și 2019), nici alte lucruri nu s-au întâmplat. În afară de faptul că au fost eliberați niște hoți și achitați niște criminali…  Sper tare că acțiunea de azi este doar una regretabilă și nu este sugerată pe persoane rău intenționate. Și, da – vom continua mai departe să acționăm prin instrumentele pe care ni le oferă Constituția și legile țării (indiferent dacă cineva le califică drept ”presiuni”) astfel încât procuratura să apere interesul public, să pună la pușcărie hoții și infractorii, să facă dreptate pentru oamenii acestei țări“, susține Litvinenco.

Amintim că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, se arată intimidat de criticile din ultima perioadă ale unor politicieni vizavi de activitatea organelor Procuraturii, pe care le califică drept „tentative brutale de subminare a independenței instituționale și individuale a procurorilor”. Într-o declarație făcută publică marți dimineața de Stoianoglo, semnată de Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor, Asociația Procurorilor și Asociația Veteranilor Procuraturii Republicii Moldova, procurorul general denunță „tensiunile îngrijorătoare legate de punerea în practică a principiului separării puterilor în stat” și sugerează că societatea așteaptă scimbări în alte domenii mai mult decât în Procuratură.

Amintim că una dintre primele discuții pe care Maia Sandul le-a avut la Președinție a fost cu procurorul general, în cadrul căreia i-a cerut detalii despre dosarele de rezonanță. Recent, Stoianoglo a fost invitat la Comisia parlamentară de anchetă privind laudromatul rusesc, dar nu a dat curs invitației. Anterior, Stoianoglo a refuzat să meargă să raporteze în plenul Parlamentului despre mersul dosarelor de rezonanță.

Marcela Meglei
05/01/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii