Dublă crimă la Aeroportul Chișinău // Cine sunt cei doi bărbați împușcați de cetățeanul tadjik, căruia nu i s-a permis intrarea în Republica Moldova
Cei doi bărbați împușcați vineri de un cetățean din Tadjikistan, căruia i s-a interzis intrarea în Republica Moldova, erau angajați ai Poliției de Frontieră și Serviciului de securitate al Aeroportului Chișinău. Cetățeanul tadjik, pe care autoritățile moldovenești urmau să-l returneze în Turcia, de unde venise, este suspectat de legaturi cu formațiunea paramilitară rusă Vagner, care luptă în Ucraina.
Serghei Muntean era politistul de frontiera și avea 31 de ani. El lucra din 2011 în Poliția de Frontieră. Muntean îl escorta pe cetățeanul reținut pentru a fi returnat în Turcia, când acesta i-a sustras arma din dotarea și l-a împușcat mortal.
Igor Ciofu este inspectorul de securitate al aeroportului, care a alergat să-l dezarmeze pe individul, căruia nu i s-a permis intrarea în Republica Moldova. Avea 40 de ani si lucra din 2022 în Serviciul de securitare al Aeroportului Chișinău. Ciofu avea trei copii.
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de condoleanțe în urma incidentului grav care a avut loc la aeroport. „Transmitem sincere condoleanțe familiilor și rudelor îndoliate - pierderea celor dragi este o durere nemărginită pentru familii. Este o zi tristă pentru noi toți. Instituțiile statului sunt în alertă sporită, poliția și organele de forță sunt mobilizate pe tot teritoriul Republicii Moldova”, a spus șefa statului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
