Partidul prorus „Patrioții Moldovei” și organizația obștească „Patria noastră – Moldova” au susținut o conferință de presă pe 24 martie la agenția IPN în cadrul căreia și-au exprimat sprijinul deplin pentru atrocitățile Rusiei în Ucraina. Reprezentanții formațiunilor au calificat războiul o „operație specială”, după cum solicită să fie numit autoritățile ruse.
Președintele Partidului „Patrioții Moldovei”, Mihail Garbuz, a reluat în discursul său tezele principale ale propagandei Kremlinului despre războiul din Ucraina.
El a acuzat statele occidentale de „instigare a conflictului” și a spus că acesta a început în 2014. Garbuz a numit evenimentele din 2014 „o lovitură de stat cu înlăturarea conducerii alese legal a Ucrainei”.
După spusele sale, acțiunile Rusiei reprezintă „o măsură preventivă pentru a preveni izbucnirea unui al treilea război mondial”.
„Partidul Patrioților Moldovei afirmă următoarele: susținem și înțelegem pe deplin necesitatea ca Rusia să desfășoare o operațiune specială de demilitarizare și denazificare a Ucrainei și recunoaștem că este o măsură de securitate necesară nu numai în Ucraina și Rusia, ci în întreaga lume”, a spus Garbuz.
Liderul formațiunii a acuzat de asemenea autoritățile moldovenești de „miopie” și de faptul că „ignoră” ceea ce se întâmplă în Ucraina din 2014 și „rusofobia”.
La rândul său, președintele organizației „Patria noastră – Moldova”, Artiom Guriev, a criticat formațiunile politice proruse pentru faptul că s-au abținut să ia atitudine față de războiul din Ucraina.
„Asta demonstreă că nu au fost niciodată sinceri. Le este frică de responsabilitate. Când este profitabil pentru ei și nu există nicio amenințare, liderii acestor partide pot să coopereze cu aceeași Rusie și pot primi un fel de finanțare de acolo. Când miroase a prăjit, pur și simplu, s-au ascuns în gropile lor”, a declarat Guriev.
Gurev a insistat că în Moldova „mulți sunt intimidați” și a acuzat organizațiile găgăuze că nu doresc să participe la această conferință de presă.
„Am planificat discursul reprezentantului Găgăuziei. Am apelat la multe persoane publice, dar din toate am primit niște scuze de neînțeles. Totodată, la referendumul din 2014, peste 98% dintre găgăuzi au votat pentru aderarea la Uniunea Vamală, adică pentru integrarea și prietenia cu Rusia”, s-a plâns Gorev.
Conform unui profil realizat de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, Partidul „Patrioții Moldovei” a fost fondat în 2008 de către Mihail Garbuz și este adeptul unor relații apropiate cu Rusia. Anterior a propus un referendum de aderare a Republicii Moldova la Federația Rusă ca subiect federal. Este una dintre formațiunile care nu au indicat nici venituri și nici cheltuieli pentru campania electorală.
Tot atunci Garbuz a ajuns și în atenția celor preocupați de securitatea Ucrainei după ce ar fi participat la crearea „Radei Populare a Basarabiei”.
Mihail Garbuz a participat alături de alți politicieni pro-ruși la înființarea unui proiect controversat numit „Moldova Mare” ce include și partea românească. Această intenție a ajuns în atenția serviciilor speciale în ajun semnării Acordului de Asociere cu UE, în vara lui 2014, și ar fi făcut parte din planurile de destabilizare și alte acțiuni secesioniste „ale minorităților etnice de la Comrat și Bălți împotriva autorităților legitime ale statului”, investigat de Serviciul de Informații și Securitate. Tot atunci Garbuz a ajuns și în atenția celor preocupați de securitatea Ucrainei după ce ar fi participat la crearea „Radei Populare a Basarabiei”.
Printre primele acțiuni ale „Patrioțiilor Moldovei”, în 2011, a fost inițiativa comună cu Liga Tineretului Rus de a reveni de la denumirile străzilor „românizate” la cele din timpul Uniunii Sovietice. Apoi s-au implicat activ în organizarea unor contramanifestări de stradă atunci când unioniștii, inclusiv actualul lider AUR, George Simion, organizau marșuri la Chișinău, Bălți sau Cahul. Garbuz a fost amendat de câteva ori pentru încălcarea ordinii publice și implicarea în acțiuni soldate cu altercații.
La ultimele alegeri parlamentare, formațiunea a acumulat 0,06% din sufragii. La alegerile parlamentare din 2010 și 2014, în ambele cazuri, a acumulat 0,09%.
Membru al Consiliului Suprem de Securitate, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, a sesizat Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate și Agenției Servicii Publice.
El a solicitat ca incidentul să fie investigat și ca „Patrioții Moldovei” și organizația „Patria mea – Moldova” să fie sancționate conform legii.
„În legătură cu apariția în spațiul public a declarațiilor unui grup de agenți provocatori deghizați sub paravanul unui Partid Politic "Patrioții Moldovei" și asociației obștești "Patria mea e Moldova", solicit autorităților competente să documenteze, să investigheze, să ofere o calificare procesuală și să aplice sancțiunile prevăzute de Codul Penal și a legislației în vigoare”, a scris Iulia Groza pe Facebook.
Reprezentanta Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a confirmat că a fost sesizată în cazul conferinței activiștilor proruși.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii