Expert independent: situația agricultorilor e cauzată de protejarea intereselor monopoliștilor

Mihaela Cibotaru
23/11/2023
agroexpert.md

În timp ce costurile de producție în agricultură au crescut de cca 2 ori în ultimii ani, prețul la producția agricolă a scăzut, în anul curent, de două ori față de 2022, ceea ce a dus la situația dezastruoasă în care s-au pomenit agricultorii, explică expertul economic Veaceslav Ioniță. Totodată, el sugerează că fenomenul corupției este parte din ecuație, iar toate împreună au impus agricultorii să iasă în stradă.

„De ce protestează agricultorii? Deoarece prețurile la producția agricolă în acest an a scăzut de două ori, față de anul trecut. De la 28% la porumb, până la 53,7% la floarea soarelui”, scrie Veaceslav Ioniță. El subliniază că prețul la grâu – de 2,55 lei per kilogram, este similar cu anul 2019, în timp ce costurile de producție au crescut de cca 2 ori față de același an.

„Fertilizanții de atunci sau scumpit de 4 ori, costurile cu forța de muncă a crescut de 1,7 ori, motorina e mai scumpă de 1,5 ori”, enumără expertul cheltuielile de bază ale agricultorilor. „Acum imaginativă cu cât au crescut din 2019 costurile de producție și veți înțelege toată drama prin care trec acum agricultorii”, spune Veaceslav Ioniță.

Totodată, expertul sugerează că în joc ar fi și interesele monopoliștilor, spunând că „Corupția costă!!! Dacă faci jocul monopoliștilor, te trezești cu fermierii în stradă”. Același lucru a fost spus de repetate ori de către reprezentanții asociațiilor profesioniste în domeniul agriculturii. „Autoritățile nu ne-au aud și prin tăcerea și inacțiuni contribuie la distrugerea agricultorilor din zonele rurale și transformarea Moldovei în moșia holdingurilor transnaționale”, spune Alexandr Slusari, președintele Asociației Forța Fermierilor, care în repetate rânduri a spus că autoritățile protejează interesele holdingurilor, printre care a numit Trans-Oil.

Patron al grupului Trans Oil este omul de afaceri Vaja Jhashi, care este cetățean al Republicii Moldova din 2005, aceasta fiind-ui oferită de președintele Vladimir Voronin. Jhashi are cea mai importantă afacere din sectorul agricol din R. Moldova. Trans-Oil este și cea mai importantă firmă ce acționează pe teritoriul Portului Internațional Liber Giurgiulești (PILG). Portalul anticoruptie.md a publicat o serie de investigații despre firma Trans-Oil și interesele sale în agricultură, precum și despre conexiunile dintre Vaja Jhashi și Vlad Plahotniuc.

Pe 22 noiembrie, producătorii agricoli din mai multe raioane au ieșit la o acțiune masivă de protest față de inacțiunea autorităților în legătură cu situația gravă în care se află aceștia. Aceștia cer întreprinderea măsurilor cu effect imediat pentru situația agricultorilor, inclusive instituirea unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită și intentarea proceselor de insolvabilitate în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii, examinarea dosarelor fermierilor de către Comisia special ce va decide eliberarea avizelor care vor atesta imposibilitatea fermierilor de a-și executa obligațiile în contextul raporturilor contractuale comerciale și alocarea în 2024 a 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru plăți directe fermierilor care au cultivat floarea-soarelui și porumb, pentru compensarea parțială a pierderilor suportate. 

Mihaela Cibotaru
23/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii