Președinta Maia Sandu nu deține alte informații despre fragmentele de rachetă depistate în satul Chițcani decât cele pe care le au instituțiile Republicii Moldova. Autoritățile de la Chișinău nu au acces la fața locului pentru a verifica ce s-a întâmplat, zona fiind controlată de forțele separatiste de la Tiraspol, a spus șefa statului în cadrul unei emisiuni la TV8.
„Eu am aceleași informații pe care le-au exprimat și instituțiile de stat: Ministerul Apărării, și altele. Clar că noi nu putem verifica la fața locului ceea ce s-a întâmplat, pentru că totul s-a întâmplat pe teritoriul regiunii transnistrene, unde autoritățile noastre nu pot investiga ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Maia Sandu. „În orice caz, acest lucru s-a întâmplat pentru că este război. Bombele cad pentru că este război în Ucraina, iar războiul a fost început de Rusia. Acest lucru e clar pentru toți”, a subliniat șefa statului.
Președinta a confirmat că observatorii militari s-au deplasat în localitatea Chițcani, însă alte detalii, cum ar fi direcția din care a venit racheta, încă nu sunt cunoscute.
Luni dimineața, în gospodăria unui locuitor din satul Chițcani din regiunea transnistreană, au fost depistate fragmente de rachetă S-300, după ce noaptea localnicii au auzit sunete de explozie. Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat ulterior că la fața locului s-au deplasat observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, însă „la această etapă, nu este clară originea obiectului identificat și nici nu se confirmă din surse independente traiectoria acesteia”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Finanţatori:
Parteneri: