Guvernul Sandu a căzut. Moțiunea de cenzură, votată de socialiști și democrați

Anticoruptie.md
12/11/2019
Foto: Facebook.com

Moțiunea de cenzură depusă vineri în Parlament de socialiști a fost susținută de 63 de deputați din fracțiunile PSRM și PD. 

Amintim că deputații socialiști au depus vineri, în Parlament, moțiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu, după ce acesta și-a asumat răspunderea pentru promovarea unui proiect de lege privind modificarea Legii Procuraturii, care prevede o nouă procedură de numire a procurorului general. Deputații socialiști au acuzat Guvernul Sandu de faptul că ar încerca să controleze politic procuratura. Maia Sandu, la rândul său, a declarat că prin modificarea Legii Procraturii, prin care candidaturile la funcția de procuror general vor fi propuse  de către prim-ministru Consiliului Superior al Procurorilor, se înfăptuiește reforma justiției.  

Guvernul Sandu și-a asumat, miercuri, răspunderea în fața Parlamentului pentru noi modificări la Legea Procuraturii, după ce ministra Justiției, Olesea Stamate, a anulat rezultatele concursului pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general, care ar fi fost viciat. 

 

 

Anticoruptie.md
12/11/2019



Become a Patron!

Comentarii