Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate: „Sunt premise care ne permit să anulăm acordul de privatizare a Companiei AIR Moldova”

Julieta Savițchi
12/09/2019

Autoritățile statului au decis anularea contractului de privatizare a Companiei Air Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefindg susținut de șeful statului, Igor Dodon, imediat după ședința de joi a Consiliului Suprem de Securitate.

„Statul va întreprinde toate acțiunile legale pentru întoarcerea companiei Air Moldova în proprietatea statului. Sunt premise și sunt argumente documentate care ne permit să anulăm acordul de privatizare a Air Moldova. În timpul apropiat statul va iniția o cauză în acest sens”, a declarat Igor Dodon.

Președintele a mai adăugat că au fost solicitate informații suplimentare detaliate despre activitatea companiei respective, care vor fi puse în discuție la următoarea ședință a Consiliului.

Igor Dodon a mai declarat în cadrul briefingului că la următoarea ședință urmează să fie pusă în discuție și problema Aeroportului Mărculești.

Șeful statului a punctat că va insista să mai fie deschise două aeropoarte, unul la Nord și altul la Sud. „Trebuie să vedem ce infrastructură avem și ce investiții sunt necesare. Se va dezvolta infrastructura regională, iar în condiții de concurență vor fi și prețuri mai joase, decât ceea ce se întamplă acum la Aeroportul Internațional Chișinău, care deține, de fapt, monopolul”, a declarat Dodon. 

Amintim că, Agenția Proprietății Publice a anunțat, la 2 octombrie 2018, despre privatizarea Întreprinderii de Stat Air Moldova. Cea mai mare întreprindere de stat din Moldova, după volumul vânzărilor, a fost privatizată contra unui preț de 50 de milioane de lei, de Compania Civil Aviation Group SRL. Agentul economic și-a asumat și datoriile companiei Air Moldova, de peste 1,2 miliarde de lei. Compania Civil Aviation Group SRL a fost deschisă, la 23 august 2018, de un grup de investitori. 49% aparțin firmei române de aviație privată Blue Air. Compania Blue Air are doi asociați – Andrei Ianovici și Serghei Melnik, cetățeni ai Republicii Moldova – care dețin câte 25.5% din acțiuni. La 30 august, cei doi și compania Air Global Group Lip au mai deschis o companie – Air Jet Company.

Ulterior privatizării Air Moldova, experții Centrului Analitic Independent „Expert Grup” au subliniat că compania aeriană ar fi fost gestionată ineficient în mod intenționat, cu scopul de a o aduce în prag de faliment pentru a fi privatizată la preț redus.  

Julieta Savițchi
12/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii