Iuri Lealin este unul dintre cei 17 procurori care s-au înscris în cursa pentru cele 5 locuri din Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), autoritatea de reglementare în domeniul procuraturii. Membrii CSP urmează să fie aleşi de către Adunarea generală a procurorilor. Un membru va fi ales din rândul procurorilor Procuraturii Generale, iar patru - din rândul acuzatorilor de la procuraturile teritoriale şi cele specializate.
În cursă s-au înscris 17 procurori, dintre care unii au probleme de integritate. Iniţial, în cursă erau 19 candidaţi, însă procurorul Dumitru Obadă nu mai poate să candideze după ce a acceptat postul de agent guvernamental al Republicii Moldova la CEDO, iar procurorul Eduard Bulat și-a retras candidatura. Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au analizat activitatea şi averea fiecărui candidat ca să constate că o bună parte din ei sunt departe de criteriile de integritate în care ar trebui să se încadreze un om al legii.
Iuri Lealin lucrează procuror în secția reprezentare în procedurile non-penale și implementare CEDO din cadrul Direcției judiciare a Procuraturii Generale, începând cu august 2016. Anterior, după absolvirea Institutului Naţional al Justiţiei, a lucrat timp de patru ani în oficiul Ciocana al Procuraturii municipiului Chişinău.
Prin Hotărârea nr.1-79/2020 din 10 septembrie 2020, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat cumulul funcției de procuror cu activitățile de formator exercitate în anii de studii 2020 - 2021 la Institutul Național al Justiției, în cadrul programelor de formare inițială și continuă, conform tematicilor și orarelor seminarelor stabilite de această instituție.
La 1 august 2016, Consiliul Superior al Procurorilor l-a împuternicit pe Iuri Lealin să reprezinte în instanţele de judecată interesele Consiliului Superior al Procurorilor, cu dreptul de a exercita toate actele procedurale.
În 2019, a fost decorat cu Insigna de piept ”Eminent al Procuraturii”.
Iuri Lealin este procurorul care a instrumentat, în 2015, dosarul penal pe numele primarului de la Colonița, Angela Zaporojan, în timp ce aceasta era încă membră a PLDM. Lealin a cerut suspendarea din funcție a primarului de Colonița, demersul fiind respins de către instanță. Ulterior, Angela Zaporajan a trecut în PDM şi fost achitată de Curtea Supremă de Justiție.
În decembrie 2019, Iuri Lealin a fost inclus în grupul special format printr-un ordin al procurorului general Stoianoglo pentru efectuarea unui control la Procuratura Anticorupţie. După publicarea anchetei, Lealin a acuzat autoarea anchetei, în cadrul unei emisiuni televizate, că împreună cu soţul are o ură patologică pentru procurori.
Procurorul Lealin este preşedintele şi unul din fondatorii unei organizaţii obşteşti, Asociația Procurorilor pentru Ordine și Dreptate, înregistrată în septembrie 2019.
Iuri Lealin a militat, în cadrul dezbaterilor publice, împotriva evaluării extraordinare a judecătorilor şi procurorilor, susţinând poziţia conducerii Procuraturii Generale, reprezentată de Alexandr Stoianoglo şi Ruslan Popov.
Iuri Lealin locuieşte cu familia într-o casă cu suprafaţa de 219 metri pătraţi, cumpărată în 2017 cu 765.535 lei. Omul legii mai dispune şi de un apartament, din 2002, cu suprafaţa de 71,7 metri pătraţi, evaluat la 367.682 lei.
Lealin a mai raportat şi un automobil, Lexus RX 400H, fabricat în 2008 şi procurat în 2018 cu 50.000 de lei, preţul de piaţă fiind de 148.689 lei.
Procurorul a declarat pentru anul trecut un salariu anual de 344.373 lei, alţii 39.072 fiind obţinuţi din activitatea didactică. Procurorul a mai raportat la capitolul salarii şi o remunerare de 12.804 de lei de la compania farmaceutică Biesen Pfarma, deşi legea interzice procurorilor să se angajeze concomitent la un alt loc de muncă.
Iuri Lealin a mai raportat pentru anul trecut şi o dobândă de 822.93 de lei de la Moldova Agroindbank, deşi nu raportează careva conturi bancare.
Acest material este parte a unei investigații jurnalistice, realizată cu suportul financiar al Fundației Soros Moldova, în cadrul proiectului „Inițiativa pentru integritate în justiție”, implementat de Comunitatea WatchDog.MD. Fundația Soros Moldova nu intervine în politica editorială a portalului Anticorupție.md
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii