Imediat după adoptarea hotărârii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) cu privire la amânarea demisiilor judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), ministra justiției a făcut apel către aceștia să se conformeze, întrucât decizia este una obligatorie. Precizarea a fost făcută de ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul emisiunii Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.
Ministra a remarcat faptul că, deși chiar în primele zile de mandat a căutat soluții împreună cu reprezentanții CSJ cu privire la evitarea blocajului în justiție, acest lucru nu s-a soldat cu rezultat. Respectiv, Executivul a decis să apeleze la un ultim instrument și anume amânarea demisiilor judecătorilor de la CSJ. Mai ales că pe rol sunt supuse examinării contestațiile depuse împotriva deciziilor comisiei Pre-Vetting.
„Din prima zi de la investirea mea în calitate de ministru am inițiat un dialog destul de constant cu instanțele judecătorești, cu judecătorii, dar și cu foștii reprezentanți ai CSJ în vederea identificării soluțiilor care ar fi putut evita această situație, și nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv din partea judecătorilor, de a veni în întâmpinare și de a se gândi la interesul public și asigurarea funcționalității CSJ, la nivel de Guvern s-a decis apelarea la acest instrument, ca un instrument de ultimă instanță, fiindcă noi în primul rând am luat în considerație interesul public, funcționalitata CSJ care este unica instanță supremă pe rolul căreia se află multe dosare de importanță majoră și, mai ales, examinarea constestațiilor depuse împotriva deciziilor comisiei pre-vetting”, a menționat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Ministra a respins acuzațiile că judecătorilor le-ar fi încălcate drepturile. După intrarea în vigoare a deciziei CSE Mihailov-Moraru a avut o discuție cu judecătorii CSJ în care le-a spus franc argumentele și raționamentele care au stat la baza luării unei astfel de decizii și a făcut apel ca aceasta să fie executată.
„Deciziile CSE sunt obligatorii, având în vedere că CSE-ul a fost abilitat prin hotărârea Parlamentului de prelungire a stării de urgență. Odată cu adoptarea sa, hotărârea a intrat în vigoare. Din câte am auzit, a doua zi s-au format anumite complete, am auzit că se prezintă la serviciu, dar au o anumită reticență de a examina dosarele. Din punct de vedere a statului trebuia să epuizăm toate modalitățile legale pentru a asigura funcționalitatea instituției. Faptul că unii nu se conformează este regretabil, dar asta ne spune mai multe lucruri despre responsabilitatea acestora”, a punctact Mihailov-Moraru.
Amintim că, pe 17 martie a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor în cadrul căreia urmai să fie înaintați candidații din rândul judecătorilor pentru ocuparea funcțiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În contextul în care mai mulți candidați la CSM, care nu au promovat evaluarea, au contestat deciziile la CSJ, judecătorii au decis să amâne această chestiune până la pronunțarea hotărârilor asupra contestațiilor. Următoarea Adunare Generală a Judecătorilor va avea lor pe 28 aprilie.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii