Consumatorii debranșați de la sistemul centralizat de încălzire vor primi compensații pentru facturile la agentul termic pentru întregul sezon de încălzire 2023-2024. Pentru a beneficia de compensație trebuie să fie îndeplinită o singură condiție, să fie înregistrați pe platforma compensatii.gov.md.
Ministerul Energiei a convenit împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale măsurile pentru a sprijini gospodăriile casnice vulnerabile, mai ales pentru cei care au primit facturi disproporționate pentru luna decembrie.
„În cazul consumatorilor debranșați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md, dar nu au introdus codul facturii pentru energia termică, modificările vor fi efectuate automat de sistemul informațional Vulnerabilitate Energetică. În acest fel, beneficiarii vor primi compensații la agentul termic pentru întregul sezon de încălzire”, se precizează într-un comunicat al Ministerul Energiei.
Consumatorii drebranșați care nu s-au însris pe plaftomă vor beneficia de compensații doar după completarea cererii și acordarea gradului de vulnerabilitate, începând cu luna din care s-au înregistrat pe platformă.
Decizia a fost luată după ce Ministerul Energiei s-a autosesizat privind facturile disproporționate primite în decembrie de către consumatori debranșați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
Problema a fost sesizată și pe portalul Anticoruptie.md, la rubrica Harta Corupției, de consumatorii care au ajuns să achite lunar pentru agentul termic livrat pe holuri mai mult decât pentru tot apartamentul.
Autoritățile au enumerat atunci mai multe cauze care au dus la tarife mari în facturi, cum ar fi:
· Pentru cea mai mare parte din cazuri, gestionarii blocului locativ nu au informat corect întreprinderile termoenergetice privind situația reală din bloc și, astfel, unii consumatori au primit facturi ce nu reflectă realitatea;
· Tariful pentru energia termică în luna decembrie 2023, mai mare decât în decembrie 2022 (3 267 lei/Gcal față de 2 854 lei/Gcal). Din luna ianuarie 2024, tariful a scăzut la 2774 lei/Gcal;
· Temperatura agentului termic furnizat a fost mai mică sezonul precedent, fiindcă unitățile termoenergetice au redus cu 10% temperatura agentului termic.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii