Șapte organizații neguvernamentale de media, printre care și Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM), condamnă atitudinea inadmisibilă a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în raport cu jurnalistul care i-a adresat întrebări la conferința de presă de joi, 14 septembrie, și care a fost înjurat de demnitar. ONG-urile i-au cerut primului ministru Dorin Recean să-l sancționeze pe ministrul Vladimir Bolea.
Într-o declarație făcută publică vineri, ONG-urile de media califică gestul ministrului drept contrar normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică și care lezează onoarea și demnitatea persoanei.Reacția ONG-urilor vine după ce joi ministrul Bolea s-a exprimat cuvinte obscene la adresa unui jurnalisti care îl întreba dacă statul prevede ajutoare pentru fermierii care se ocupă de cultivarea merelor. Ministrul și-a închis microfonul din față, dar pe masă mai erau ate cinci microfonae care funcționau.
„Organizațiile semnatare își manifestă indignarea în raport cu acest comportament sfidător și consideră că un astfel de limbaj este incompatibil cu funcția de ministru”, se arată în Declarație.
ONG-urile solicită prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, ”să asigure tragerea la răspundere disciplinară a ministrului Vladimir Bolea, conform atribuției prevăzute de art. 22 alin. (2), lit. j) al Legii cu privire la Guvern”.
”Condamnăm cu vehemență manifestarea oricăror forme de intoleranță în raport cu jurnaliștii și instituțiile mass-media și îndemnăm toți demnitarii să adopte un limbaj și comportament decent în raport cu presa”, menționează semnatarii Declarației:
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Centrul „Acces-Info”
Asociația Media-Guard
RISE Moldova
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii