Podul rutier peste Prut la Ungheni, tot mai aproape de construcție

Ilie Gulca
26/01/2022
Foto-simbol: images.adsttc.com

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor al României, Ionel Irinel Scrioşteanu, a transmis, pe 22 ianuarie, că a fost agreat textul final al Acordului dintre Guvernul României şi cel al Republicii Moldova privind construcţia podului rutier de frontieră, peste râul Prut de la Ungheni.

„Am agreat textul final al Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind construcţia podului rutier de frontieră, peste râul Prut, situat între localităţile Ungheni din România şi Ungheni din Republica Moldova. Echipa de negociatori a României, pe care am coordonat-o, şi cea a Republicii Moldova, condusă de secretarul general al Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, au finalizat textul Acordului privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit sursei citate, acordul prevede construcţia podului rutier de frontieră, care va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) şi Drumul naţional R1 Chişinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova). 

În cadrul negocierilor, au fost discutate condiţiile stabilite la trecerea frontierei de stat a personalului implicat în executarea lucrărilor de construcţie, precum şi aspecte ale regimului fiscal şi vamal pentru mărfurile şi mijloacele de transport necesare construcţiei podului. 

Termenul de executare a lucrărilor, conform documentului, este de doi ani de la începerea lucrărilor. „Guvernul României va asigura finanţarea lucrărilor de construcţie a podului şi a drumului de acces, inclusiv infrastructurile conexe amplasate pe teritoriul României. Suma totală a fost estimată la 40 de milioane de euro. Iar construcţia drumului de acces şi a infrastructurii conexe pe partea Republicii Moldova va fi finanţată de Guvernul de la Chişinău, cu un cost estimativ de 2 milioane de euro”, a anunţat secretarul de stat. 

Ionel Scrioşteanu a mai adăugat că au fost purtate discuții pentru semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind reabilitarea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localităţile Giurgiuleşti (Republica Moldova) şi Galaţi (România), care a fost deja reabilitat la finele anului 2021, valoarea lucrărilor fiind de circa 8 milioane de lei, asigurată în totalitate de Guvernul României.  

„Semnarea celor două acorduri se preconizează a fi realizată în cadrul şedinţei commune a guvernelor României şi Republicii Moldova, planificată pentru luna februarie a.c.”, a menţionat oficialul din Transporturi. 

În iulie 2021, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţa că podurile de peste Prut vor fi reabilitate din bani europeni, dar va fi construit şi unul nou. 

„Îmbunătăţim prin infrastructură legăturile dintre România şi Republica Moldova! Compania de drumuri are în derulare cinci proiecte importante finanţate prin fonduri europene nerambursabile, pentru reabilitarea podurilor de peste Prut şi pentru construirea unui nou pod peste acest râu, la Ungheni”, anunţa pe pagina sa de Facebook, Cătălin Drulă. 

1. Podul de la Galaţi – Giurgiuleşti, pe DN 2B – A fost construit în 1949 şi are o lungime de 125 de metri. Execuţia lucrărilor a pornit chiar în iulie şi se va încheia peste 9 luni.   Aici se va consolida grinda cu zăbrele, tablierul va fi sablat şi vopsit, placa de beton armat care susţine calea pe pod va fi reparată, calea pe pod şi trotuarele vor fi refăcute, se vor schimba parapetele pietonale şi de siguranţă, rampele de acces vor fi refăcute, iar picioarele podului vor fi protejate de un dig de piatră brută. 

2. Podul de la Ungheni, de pe Autostrada Unirii A8 Tg. Mureş-Iaşi-Ungheni (unde proiectarea este deja în derulare). Studiul de fezabilitate pentru pod e finalizat, iar, după ce obţinem acordul de mediu aflat în procedură, lansăm licitaţia de proiectare şi execuţie. 

3. Podul de la Albiţa – Leuşeni, pe DN 24B

4. Podul de la Sculeni, pe DN 24

5. Podul de la Oancea – Cahul, pe DN 26A.

Pentru acestea din urmă, CNAIR lucrează deja la proiectele de reabilitare care se vor desfăşura pe modelul Podului de la Galaţi – Giurgiuleşti.   „Accesul peste râul Prut devine astfel mai uşor şi mai sigur prin toate aceste puncte, spre beneficiul cetăţenilor României şi cei ai Republicii Moldova. O infrastructură modernă este cheia ridicării şi dezvoltării economice a regiunilor care sunt deservite de ea”, a mai scris Drulă.

Ilie Gulca
26/01/2022



Follow us on Telegram

Comentarii