Preot din Ucraina, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a sprijinit invazia Rusiei

Tatiana Gherța
08/08/2023
gp.gov.ua

Un tribunal din Vinița, Ucraina, l-a condamnat pe un slujitor al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 5 ani de închisoare pentru justificările aduse în sprijinul invaziei Ruse. Potrivit Biroului Procurorului General din Ucraina, acesta a distribuit pliante pro-ruse printre credincioși, a publicat un articol pe site-ul eparhiei, în care îți exprimă susținerea față de așa-numita operațiune militară declanșată de Rusia. În investigația - Pactul Tăcerii. De ce se tem de represalii preoții Mitropoliei Moldovei, jurnaliștii anticoruptie.md au prezentat cum unii preoți, cu text deschis sau mai puțin,  justifică politica agresivă a Moscovei.  

Potrivit organelor de drept din Ucraina, mitropolitul a fost găsit vinovat pentru încălcarea integrității teritoriale. 

”El a fost găsit vinovat de încălcare a integrităţii teritoriale, acţiuni care au avut ca ţintă schimbarea violentă sau răsturnarea ordinii constituţionale, încălcarea egalităţii cetăţenilor şi justificarea, recunoaşterea legitimităţii, negarea agresiunii armate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în declaraţie.

În calculatorul preotului au fost găsite materiale care conțineau elemente de propagandă pro-rusă. Acestea urmau să fie distribuite în rândul credincioșilor. 

Biserica, în pofida numelui, a fost, în mod tradiţional, loială Bisericii Ortodoxe Ruse, al cărei conducător, Patriarhul Chiril, a sprijinit în mod public invazia brutală a Moscovei în ucraina.

Amintim că, acum un an, în mai 2022, Biserica Ortodoxă Ucraineană a hotărât să se desprindă definitiv de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, căreia i-a fost subordonată până în prezent. La sfărșitul anului, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care sunt interzice pe teritoriul Ucrainei orice activități ale organizațiilor religioase apropriate Bisericii Ortodoxe Ruse. Implementarea măsurilor va fi supravegheată de Consiliul de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei.

 

Tatiana Gherța
08/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii