Războiul dintre Alexandr Stoianoglo şi guvernare trece hotarul. Procuratura Generală solicită ajutorul organizaţiilor europene

Julieta Saviţchi
21/08/2021

Procuratura Generală s-a adresat structurilor europene şi corpului diplomatic acreditat la Chişinău cu un apel în care solicită să fie analizată compatibilitatea cu standardele democratice a amendamentelor la Legea cu privire la Procuratură în partea ce ţine de tragerea la răspundere disciplinară și evaluarea performanțelor procurorului general, precum și modificarea componenței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Procuratura Generală susţine în apelul său că, proiectul de lege votat în prima lectură de Parlament „a fost elaborat într-un regim de urgență nejustificată, creând percepția că este urmărit scopul instituirii unui control politic asupra activității sistemului Procuraturii și că miza adevărată din spatele promovării mecanismului de evaluare constă în demiterea procurorului general în exercițiu”.

Conducerea Procuraturii Generale a solicitat, în special, ca organizaţiile internaţionale şi corpul diplomatic să-şi exprime poziţia cu privire la:

1. Inadmisibilitatea presiunilor politice în raport cu instituția Procuraturii;

2. Situația independenței procurorilor din Republica Moldova în raport cu modificările legislative operate la Legea cu privire la Procuratură, vizând procedura disciplinară și evaluarea procurorului general, precum și schimbarea componenței CSP;

3. Lipsa de justificări pentru urgența modificărilor substanțiale, ce reconfigurează coordonatele mandatului de procuror general;

4. Necesitatea solicitării opiniilor forurilor de specialitate – Comisia de la Veneția, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni anterior adoptării acestor modificări în redacție finală;

5. Afectarea independenței instituției prin obligarea procurorului general de a raporta autorităților politice pe cauze penale concrete, a primi aprecieri și recomandări în legătură cu investigațiile penale pendinte pe cauze individuale, or, în limitele colaborării constituționale, procurorul general poate interveni, alături de alte instituții din domeniul justiției, doar pentru prezentarea punctelor de vedere, a opiniilor privind probleme de drept, politici penale sau măsuri de prevenire a fenomenelor infracționale, bazate pe analize de specialitate, astfel încât să fie formulate, prin consens, propuneri și recomandări.

Războiul dintre Stoianoglo şi noua guvernare a început după ce  Maia Sandu, în cadrul şedinţei Consiliului Superior de Securitate de la începutul lunii curente, a criticat procurorii pentru ineficienţă în gestionarea dosarelor mari de corupţie. La scurt timp, ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a înregistrat un proiect de amendamente la Legea cu privire la Procuratură, care prevede, între altele, posibilitatea demiterii procurorului general înainte de expirarea mandatului.  Modificările au fost votate în prima lectură de către Parlament, au primiut aviz pozitiv din partea Guvernului, dar au fost criticate de către Procuratura Generală.

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a renunţat la concediul anual şi a revenit la muncă. Stoianoglo a acuzat-o joi, în cadrul unui briefing, pe Președinta Maia Sandu de faptul că nu respectă principiul separării puterilor în stat, prezumția de nevinovăție și drepturile omului. Alexandr Stoianoglo o mai acuză pe Maia Sandu că impune, de pe poziție de superioritate, anumite condiții în raport cu instituția Procuraturii, „care este parte a puterii judecătorești”.

În replică, Maia Sandu a declarat că Alexandr Stoianoglo „face front comun cu penalii”, că a devenit „instrument și complice în același timp” și „își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului”.

Sergiu Litvinenco a declarat anterior că votul dat pe 11 iulie 2021 de către cetățeni a fost și un vot de blam pentru actualul procuror general.

Julieta Saviţchi
21/08/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii