Statul-Major al Forțelor Armate ale Ucrainei atribuie Federației Ruse amenințările cu bombe din regiunea transnistreană pentru a provoca tensiuni.
Miercuri, pretinsul minister al afacerilor interne din Tiraspol a anunțat că pe adresele de e-mail ale unor instituții transnistrene au fost trimise mesaje anonime despre bombe instalate în clădiri.
Toate stațiile auto, judecătoriile din Tiraspol și Bender, administrațiile din Râbnița și Bender, mai multe școli din Slobozia și Râbnița au primit asemenea mesaje. În urma verificărilor clădirilor, s-a constatat că aceste amenințări au fost false.
Vicepremierul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, a calificat aceste aceste acțiuni drept „provocări regretabile”.
„Contăm foarte mult pe faptul că cel care a stat la originea acestor mesaje va fi depistat cât mai repede pentru că este o glumă proastă și este făcută cu rea-voință. În plus, intervine într-o perioadă foarte sensibilă. Și atunci când există aceste temeri, să semeni panică și să alertezi populația destul de nervoasă pe ambele maluri ale Nistrului este un lucru nepermis”, a spus el.
„Cel mai prost lucru în toată povestea asta este că cei vizați au fost copiii și asta mi se pare un lucru ticălos. Este o provocare ordinară și sunt departe de ideea că state sau instituții oficiale ar fi fost implicate.”
Finanţatori:
Parteneri: