Societatea civilă cere șefului statului să restituie Parlamentului Legea privind evaluarea integrității instituționale pentru reexaminare

Anticoruptie.md
13/06/2016
Foto: Serviciul de Presă al Parlamentului

Mai multe organizații neguvernamentale cer șefului statului să restituie Parlamentului Legea privind evaluarea integrității instituționale pentru reexaminare. Semnatarii susțin că documentul a fost adoptat netransparent și, potrivit lor, Legea conține prevederi care ar putea genera mai multe încălcări ale drepturilor omului, precum și riscuri de abuz din partea Centrului Național Anticorupție și Serviciului de Informații și Securitate, instituțiile care vor evalua integritatea instituțională. Organizațiile societății civile au criticat și anterior acest proiect de lege, dar, mai susțin autorii apelului, Parlamentul a ignorat aceste opinii, nu a organizat dezbateri publice și nu a solicitat opinia Comisiei de la Veneția privind noul mecanism introdus de proiect.

"În situația în care proiectul de lege este unul deosebit de problematic din punct de vedere al respectării drepturilor omului, stârnind critici din partea unui grup de organizații ale societății civile, trezește îngrijorare faptul că autoritățile nu au organizat consultări și dezbateri publice, în corespundere cu prevederile legislației privind transparența decizională și ale regulamentului Parlamentului", se arată în apelul semant de șapte organizații neguvernamentale. 

Legea privind evaluarea integrităţii instituţionale, o versiune revăzută a Legii testării integrităţii profesionale, declarată parţial neconstituţională în aprilie 2015, a fost adoptată joi, 26 mai, în a doua lectură cu votul a 52 de deputaţi. Subiectul nu a provocat dezbateri în Parlament, deşi experţii mai multor organizaţii neguvernamentale au subliniat și anterior că, la fel ca legea anterioară, noua normă oferă prea multe puteri Centrului Naţional Anticorupţie, iar acest lucru nu ar trebui să se întâmple pentru că în Republica Moldova justiţia este aplicată selectiv. Pe de altă parte, reprezentanţii CNA susţin că prin această lege se va reuşi cultivarea unor insule de integritate, fiind menţinut efectul de conformare din partea funcţionarilor pe care l-a adus testarea integrităţii profesionale. "Da, legea este stufoasă. Având însă în vedere că vrem să menţinem efectul de conformare care a pornit la prima etapă, trebuie să arătăm ce are de făcut şi instituţia. Credem că vom reuşi să cultivăm insule de integritate ca rezultat al acestei legi", a declarat, între altele, Cristina Ţărnă, vicedirector al CNA, în cadrul unei şedinţe a Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie, desfăşurată la 20 mai de Centrul de Investigaţii Jurnalistice.

Anticoruptie.md
13/06/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii