Transportul aerian în Republica Moldova – probleme obiective sau sabotare?

Mihaela Cibotaru
11/03/2023
me.gov.md

Situația în care piața de transport aerian este în recuperare rapidă după criza din anul 2022, cauzată de pandemie, iar companiile de transport aerian refuză sau nu pot să activeze, ridică multe semne de întrebare, consideră analistul economic Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, transportul aerian are cea mai mare contribuție la transportarea pasagerilor și deține aproape jumătate din pasagerii transportați, ca distanță. Căderea în acest segment, în anul 2020, a fost enormă, de 3,4 ori – de la 2,4 mlrd cetățeni/km în 2017, la aproape 0,5 mlrd cetățeni/km în 2020. Începând cu 2021, cresc atât cifrele privind pasageri transportați per km, precum și numărul pasagerilor. În prezent, deși ramura încă nu a ajuns la nivelul anului 2019, totuși se recuperează rapid.

Veaceslav Ioniță susține că și volumul de servicii avia exportate de Republica Moldova este în creștere. După recordul absolut de 118 mln de dolari SUA, în anul 2020, a urmat o prăbușire de peste 3,5 ori, pentru ca în 2022 țara noastră să exporte servicii aerian în volum de 59 de mln de dolari SUA.

În condițiile în care piața se recuperează rapid, cererea de servicii este în creștere, cresc sumele încasate, însă o companie nu poate lucra, iar alta pleacă de pe piață, putem concluziona că „problemele care sunt în domeniul aerian au substrat politic și de management”. Totuși, expertul nu s-a grăbit să dea aprecieri mai exacte situației create.

Potrivit expertului, anul 2020 a fost dificil pentru toate companiile de transport și chiar fatal pentru unele dintre ele. El afirmă că analiza sa a ramurii transporturilor arată că anul 2020 a lovit cel mai tare în transportul de pasageri.

La sfârșitul lunii februarie 2023, o companie low-cost a anunțat că își încetează activitatea în Republica Moldova, din 14 martie. Din primele zile ale lunii martie compania „Air Moldova” a anulat mai multe curse spre diverse destinații, susținând că are o „deficiență de flotă”. Pe data de 10 martie compania a anulat zborurile, dar a anunțat că a „contractat trei aeronave de la companii europene, pentru a opera o parte din cursele programate”.

Mihaela Cibotaru
11/03/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii