Verdict dur al Comisiei de la Veneția // Guvernul Sandu a fost învestit legal, iar deciziile Curții Constituționale sunt „fără precedent”

Cornelia Cozonac
21/06/2019

Comisia de la Veneția a calificat vineri drept ”fără precedent” deciziile Curții Constituționale a Repulicii Moldova din 7-9 iunie. Comisia a constatat că Guvernul Sandu a fost învestit legal, iar termenul în care Parlamentul urma să-și aleagă organele de conducere și să formeze Guvernul a expirat la 10 iunie și nu la 7 iunie, așa cum constatase CC de la Chișinău.   

Comisia de la Veneția a concluzionat că hotârârile Curții Constituționale privind termenul limită de formare a guvernului, dar și cele de suspendare temporară a președintelui și numire a primului-ministru ca președinte interimar au fost anticonstituționale.   

Comisiei de la Veneția a examinat situația din Republica Moldova, la cererea Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care a cerut examinarea în regimde urgență a legalității deciziilor Curții Constituționale, după ce la Chișinău se crease o situație de criză. 

„Comisia de la Veneția constată că drepturile procedurale ale președintelui și Parlamentului au fost grav afectate de numărul și viteza mare (o zi sau două zile pe parcursul unui weekend) cu care Curtea a decis asupra unor cazuri foarte sensibile, cu repercusiuni semnificative asupra instituțiilor statului. Nici președintele, nici Parlamentul nu au fost reprezentați și nici nu au avut șansa de a-și prezenta argumentele în fața Curții.

Experții Comisiei de la Veneția spun că nimic nu a sugerat că situația din țară la momentul respectiv era una de urgență, în ciuda expirării iminente a termenului de trei luni. Dimpotrivă, ei menționează faptul că evoluțiile din Parlament au sugerat că un timp suplimentar ar conduce la soluționarea crizei prin formarea unui nou guvern”, se transmite în comunicatul Comisiei de la Veneția.

În ceea ce privește modul în care CC a calculat termenul de trei luni pentru formarea unui guvern, Comisia de la Veneția consideră că este unul „fără precedent”. Potrivit calculului acceptat al limitei de trei luni, prevăzută în Codul Civil, termenul pentru formarea unui nou guvern a expirat la 9 iunie, trei luni calendaristice după confirmarea rezultatelor alegerilor. 9 iunie fiind o zi de duminică, termenul aplicabil a fost, probabil, 10 iunie. Prin urmare, învestirea Maiei Sandu la 8 iunie a întrunit termenul legal.

Guvernul de coaliție condus de Maia Sandu a fost învestit la 8 iunie, de o majoritate parlamentară formată din deputații Partidului Socialiștilor, condus de Zinaida Greceanîi și ai Blocului ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu și Platforma Demnitate și Adevăr, condusă de Andrei Năstase.

Cu o zi înainte de decizia Comisiei de la Veneția, președintele Curții Consttuționale a Republicii Moldova, Mihai Poalelungi, a demisionat.  

Cornelia Cozonac
21/06/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii