Victor Chironda, candidatul Platformei DA la funcția de primar general al capitalei

Mihaela Cibotaru
03/07/2023
captură

Victor Chironda, fost viceprimar al capitalei, a fost înaintat de Platforma „Deminitate și adevăr” (Platforma DA) în calitate de candidat pentru alegerile la funcția de primar al Chișinăului. Potrivit președintelui Platformei DA, Dinu Plîngău, partidul și-a propus să înainteze un „candidat cu șanse reale” și, din februarie curent, a purtat discuții și consultări cu mai multe partide extraparlamentare de orientare democratică și proeuropeană, cu reprezentanții societății civile și a comunității de experți.

În cadrul unei conferințe de presă, Dinu Plîngău a admis că principala temă de campanie va fi viziunea strategică pe termen lung și un plan de modernizare a capitalei. „Împreună cu Victor Chironda ne angajăm să desfășurăm o campanie constructivă, pozitivă și orientată spre soluții concrete. Vom avea doar promisiuni electorale argumentate, realiste și justificate”, a spus președintele Platformei DA. El a menționat că Chironda nu este membru al Platformei și a îndemnat cetățenii preocupați de rezolvarea problemelor capitalei și a suburbiilor, indiferent de apartenența lor politică, să se alăture echipei sale.

Totodată, Dinu Plîngău a spus că scopul partidului este să devină, după aceste alegeri, „poolul de atracție pentru toate forțele politice proeuropene extraparlamentare” și o alternativă politică puternică, deoarece partidul PAS „a demonstrat că nu este capabil să se descurce cu toate problemele pe care le are astăzi Republica Moldova” și riscă să piardă majoritatea proeuropeană.

Victor Chironda a declarat, în cadrul conferinței, că și-a dedicat activitatea profesională dezvoltării Chișinăului și a demonstrat, în activitatea anterioară că poate schimba lucrurile spre bine. El a subliniat că a fost autorul unor inițiative și proiecte nepopulare, dar necesare, care au îmbunătățit modul în care funcționează Chișinăul, precum benzile dedicate circulației transportului public, reparația trotuarelor și interdicția parcării automobilelor pe trotuare, renovarea spațiilor publice. Potrivit lui, proiectele respective au fost preluate de actualul primar doar după ce a văzut că acestea funcționează și oamenii le susțin. „Un singur proiect nu a fost preluat de primar, și anume lupta cu corupția în primărie și crearea unor reguli clare pentru dezvoltatori și investitori, pentru dezvoltarea orașului”, a spus Chironda.

Candidatul la funcția de primar promite să pună interesul public și principiile de dezvoltare urbană mai presus decât raiting-ul politic sau interesele de partid, pentru ca Chișinăul să devină un oraș european. „Pentru mine este evident că fără un Chișinău European este imposibilă Moldova europeană”, a spus Chironda, subliniind că, în calitate de primar, nu va tolera politizarea și corupția.

Mihaela Cibotaru
03/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii