Din cauza opoziției Ungariei, votul pentru deschiderea negocierilor de aderare a R.Moldova și Ucrainei la UE ar putea întârzia cu încă trei luni, până la următorul summit al UE din martie 2024, a declarat Dorina Baltag, cercetătoare în politica externă și diplomația UE, în cadrul unei dezbateri organizate de IPN.
Un vot favorabil pentru Chișinău era așteptat la summitul UE din 14-15 decembrie, însă Ungaria a declarat că se opune deschiderii negocierilor cu Ucraina. Iar Republica Moldova este în acest moment văzută „la pachet” cu vecinul din est. În prezent în UE au loc negocieri intense, iar rezultatul acestora cel mai probabil nu va fi clar până în utima zi a summitului UE.
În același timp, autoritățile moldovene continuă eforturile pentru a-și onora toate obligațiile față de UE. Președinția de la Chișinău a anunțat că joi Comisia pentru integrare europeană a adoptat un Plan pentru limitarea influenței excesive a intereselor private (deoligarhizare), care face parte din obligațiile asumate față de UE. Planul prevede măsuri care să garanteze că instituțiile și resursele statului nu vor mai putea fi utilizate în interesul unor grupuri criminale, dar și un mecanism de monitorizare de către instituțiile publice a acestor prevederi. Iar în această perioadă președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministrul de Externe Nicu Popescu discută cu liderii europeni pentru a se asigura de suportul acestora pentru deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.
Directorul ADEPT, Igor Boțan, a subliniat la dezbatere că agenda europeană pentru anul următor este foarte încărcată. În iunie 2024 vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European, după care preocupările vor fi legate de noua componență a Comisiei Europene. „Iată de ce pentru Republica Moldova este foarte important să înceapă negocierile cât mai repede”, spune Igor Boțan.
Dorina Baltag subliniază că relația apropiată dintre UE și Republica Moldova în acest moment are un substrat geopolitic. „Este pentru prima dată în istoria UE când Comisia dă undă verde negocierilor de aderare înainte ca țara să îndeplinească pe deplin toate condițiile prealabile. Anume războiul de agresiune al Rusiei a urgentat acest proces, în mod normal destul de lent și acum Comisia Europeană este gata să pornească negocierile imediat după un vot favorabil al Consiliului UE”, spune Dorina Baltag.
Raportul Comisiei Europene din 8 decembrie, care a recomandat deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, constata că autoritățile moldovene au îndeplinit aproximativ 93 la sută din sarcinile conținute în cele 9 capitole de angajamente asumate la momentul admiterii țării în calitate de stat-candidat, în iunie 2022. La acel moment, restanțele țineau de reformarea justiției, supremația legii și deoligarhizare.
Chișinăul consideră că este pregătit pentru lansarea negocierilor de aderare. Ministrul de Externe Nicu Popescu a declarat de mai bine de un an la Chișinău lucrează deja 33 de grupuri responsabile de capitolele de aderare la UE și sunt peste 600 de oameni implicați în acest proces. Iar președinta Maia Sandu a spus că obiectivul autorităților de la Chișinău este ca Republica Moldova să devină stat membru UE până în 2030. Termenul este validat și de declarațiile oficialilor europeni, dar doar cu condiția ca ritmul reformelor să rămână la fel de accelerat, iar în urma alegerilor din următorii doi ani la putere să rămână forțe pro-europene.
Articolul este publicat în cadrul proiectului „Republica Moldova în Uniunea Europeană: platformă de monitorizare și dezbatere pentru susținerea procesului de aderare” cu sprijinul programului Black Sea Trust for Regional Cooperation al German Marshall Fund și este implementat de Asociaţia Obştească Centrul de Cercetare și Advocacy în Afaceri Europene.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii