Țeava de căldură care ne scurge de bani. Plătim pentru agentul termic debranșat

Anonymous
25/01/2024

Sezonul de încălzire este o provocare pentru mulți cetățeni. Cu un venit, format din salariu, la limită, așa cum îl are și familia mea, am încercat să căutăm soluții eficiente pentru a tăia din cheltuielile mari pentru căldură. Așa cum locuim într-un bloc vechi am hotărât să ne debranșăm de la căldura centralizată de la Termoelectrica și să instalăm un cazan. Ne-am gândit că odată ce vom deține controlul absolul vom avea doar de câștigat, dar mai ales de economisit.

Doar pentru debranșare și pentru achiziționarea cazanului am cheltuit vreo 30 000 de lei.

Nu ne-am oprit aici și am mai făcut o investiție, la fel cu scopul de a economisi ulterior, respectiv, am izolat apartamentul, cheltuieli care au ajuns la alte 70 000 lei. Numai că, în loc de economii ne-am trezit cu facturi și mai mari pentru căldură.

Acum achităm și pentru gazul cheltuit, dar și pentru agentul termic care ajunge la bloc. Numai pentru 15 zile din luna noiembrie am achitat 931 de lei pentru căldura centralizată, iar pentru gaz 865 de lei. La fel ca mine sunt și alți vecini, iar împreună suntem captivii unor reglementări incorecte.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Other complaints for

Anonymous
25/01/2024

Comments