Renovarea unui sector de drum de către o companie din România a eșuat. Ministerul Transporturilor a decis rezilierea contractului

Anticoruptie.md
25/09/2016
Foto: mtid.gov.md

Ministerul Transporturilor a decis, în premieră pentru Republica Moldova, să rezilieze contractul încheiat cu întreprinderea Pa&Co International SRL din România, selectată în cadrul unei licitații internaționale să repare traseul M3 Chișinău-Giurgiulești. Potrivit funcționarilor, antreprenorul a demonstrat incapacitatea de a repara porțiunile de drum, iar tentativele de a ajuta agentul economic să avanseze în lucrări au eșuat. 

Contractul semnat cu Pa&Co International SRL, în valoare totală de circa 19 milioane de euro, presupunea reabilitarea a 20 de kilometri de drum de pe porțiunea Ciumai - Vulcănești și alți 11 kilometri pe segmentul Vulcănești - acces spre satul Cișmichioi. Deși antreprenorul a avut doi ani la dispoziție și urma să dea în exploatare lucrările pe 28 august 2016, muncitorii nu au reușit să execute nici 3% din lucrări. 

"Timp de doi ani, compania românească a întreprins acțiuni de pregătire, curățare și amenajare a șantierului, dar pe care nu le-au finalizat nici până astăzi. De asemenea, muncitorii au început să efectueze și lucrări de terasament (săpături și umpluturi), însă nici acestea nu au fost terminate. Astfel, din 140 de utilaje necesare pentru reabilitarea drumului,  pe șantier au fost mobilizate doar 16 unități. De asemenea, pentru acest contract, antreprenorul nu deține materiale în stoc. Acesta a eșuat în a prezenta toate rețetele de mixturi ce trebuiau să fie folosite în cadrul proiectului de reabilitare conform specificațiilor tehnice. Pe porțiunea de drum transmisă antreprenorului nu au fost executate nici măcar lucrări de întreținere a suprafeței carosabile", susțin oficialii de la minister într-un comunicat de presă. 

Ei mai promit ca până la primăvară să pregătească documentele necesare pentru a organiza o licitație repetată, astfel încât în vara 2017 să reînceapă lucrările. 

Ministerul Transporturilor accentuează că cele 19 milioane de euro sunt bani oferiți sub formă de împrumut de către BERD. Din această sumă, agentul economic a primit doar  o tranșă de 566.000 de euro în calitate de avans. Acești bani urmează a fi recuperați prin încasarea contravalorii garanației bancare. Totodată, compania românească au fost amendată cu 21.000 de euro pentru că nu a elaborat la timp planul de executare al lucrărilor.  

Portalul mold-street.com scrie că Pa&Co International SRL este controlată de miliardarul român Costel Cășuneanu, cunoscut drept unul dintre "regii asfaltului" din România. Anterior, agentul economic a plătit penalități de 2.300 de euro pe zi pentru nerespectarea termenelor de execuție a lucrărilor de reabilitare a cinci kilometri din drumul R14 Bălți-Sărăteni. 

Anticoruptie.md
25/09/2016

Comentarii