Copiii din puşcărie, fără copilărie

Domnica Cemortan
18/01/2017
Foto: Domnica Cemortan

În viața noastră, noi suntem cei care ne decidem calea. Uneori, tot noi ajungem să decidem pentru alții, mai ales când acei oameni sunt limitați în a o face. În astfel de cazuri, eu, tu și cei care nu sunt indiferenți față de ce se întâmplă în societatea noastră, intervenim pentru a lua măsuri în limita posibilităților. Așa că astăzi, vin cu un apel către tine, din numele unor copii mici, de la nou născut până la vârsta de trei ani, de a-ți cere ajutorul.

În penitenciarul de femei nr 7 Rusca, din Republica Moldova și anume în clădirea unde sunt mame și copii, nu există o cameră de joacă. Astfel, acești copii își petrec timpul fiind și ei închiși într-o cameră mică, fără vreo ocupație, fară de joacă. Înțeleg, mamele își ispășesc pedeapsa fiind închise, însă copiii ce vină au?! Copilul născut în sărăcie sau bogăție, pușcărie sau în drum, ARE DREPTUL să aibă acces la drepturi egale pentru toți copiii. Oare nu ar trebui să progreseze și ei fizic, moral, intelectual prin activități necesare copiilor pentru dezvoltare? Frământată de aceste gânduri, astăzi am hotărât să lansez o petiție. Scopul acesteia este de a aduna 1.000 de semnături, iar ulterior să expediem o scrisoare oficială, unde vom atașa semnăturile adunate și vom cere Ministerului Justiției să ofere o cameră de joacă acestor copii care locuiesc acolo, celor care o să ajungă pe viitor sau care o să se mai nască în penitenciarul Rusca.

În calitate de activist civic care luptă pentru drepturile omului din Moldova, îmi asum responsabilitatea de a mă implica activ pentru a le aduce copiilor în acest spațiu de joacă cărți și jucării, poate chiar și ceva mobilier. Știu că în Moldova sunt mulți oameni cu inima mare și împreună le vom putea crea copiilor de acolo un mediu de dezvoltare cât mai plăcut si prietenos!

Ei tot fac parte din viitorul țării noastre.

Nimeni nu poate decide în ce familie se naște, însă noi, societatea, putem contribui ca fiecare copil să aibă drepturi egale.

Haideți să oferim acestor copii un altfel de început al vieții!

Semnează petiția aici.

#CopiiiDinPuscariaRusca

Domnica Cemortan
18/01/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii