„Au urmărit angajați ai misiunilor diplomatice și jurnaliști”. Dosarele inculpaților în cazul  fostei Direcții 5 au fost trimise în judecată

Ilie Gulca
27/09/2021
Alexandru Pînzari, Dorin Damir și Valeriu Cojocaru

Dosarele lui Alexandru Pînzari, Valeriu Cojocaru și Dorin Damir au fost trimise în judecată. Alexandru Pînzari, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, și Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații (INI), sunt acuzați că l-au angajat ilegal pe Dorin Damir, finul de cununie al oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, că au permis urmărirea jurnaliștilor și a angajaților misiunilor diplomatice și că au avizat candidaţii la funcţia de judecători.

Celor trei le sunt incriminate cinci capete de acuzare, exprimate prin abuz de serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice. Pînzari, Damir și Cojocaru riscă între 2 la 12 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții.

Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru, detaliază un comunicat al Procuraturii Generale, au adoptat și un ordin secret, care permitea verificarea jurnaliștilor și a angajaților misiunilor, precum şi avizarea candidaţilor la funcţiile de judecători.

Oamenii legii îi acuză pe cei doi inculpați că au controlat toate instituțiile de forță ale statului pe parcursul mai multor ani, până în iunie 2019, când a căzut Guvernul lui Pavel Filip.

Sursa citată relatează că, în iunie 2017, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru, voind să își manifeste loialitatea față de președintele Asociației FEA (Fighting & Entertainment Association), Dorin Damir, l-au angajat pe ultimul, formal și ilegal, în Secția nr.1 „K” a Direcției nr. 5 a INI.

Astfel, Dorin Damir a obținut garanții ale unei funcții de stat – drepturi salariale, dreptul de a perfecta acte în baza altor identități, dreptul de a avea acces la materiale și proceduri cu accesibilitate limitată.

Verificarea jurnaliștilor și a angajaților misiunilor diplomatice

Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru au adoptat un ordin secret prin care a fost aprobat un regulament privind organizarea și funcționarea Secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5 a INI.

În baza acestui regulament, Secției nr. 1 „K” a obținut ilegal competențe improprii activității polițienești – verificarea jurnaliștilor și a angajaților misiunilor diplomatice, precum şi avizarea candidaților la funcțiile de judecători.

Același act secret a făcut posibilă angajarea ilegală a persoanelor necalificate în această structură, inclusiv a președintelui Asociației FEA, Dorin Damir. Fiind o persoană salarizată la privat, acesta era în incompatibilitate cu această funcție ocupată în sfera publică.

În acest mod, în perioada iulie 2017–septembrie 2019, Damir, fără să exercite o activitate în cadrul Direcției nr. 5 a INI, a beneficiat de remunerare în valoare de 170.294 de lei.

Mai mult, cei doi șefi din cadrul IGP, subliniază procurorii, doar peste două luni de la angajare, urmărind crearea unei aparențe a activității președintelui Asociației FEA în Poliție, prin abuz de serviciu, au dispus stimularea acestuia, cu acordarea înainte de termen a gradului special – „inspector-principal”, iar în februarie 2019 au dispus, ilegal, în ordine de stimulare, acordarea următorului grad special de „comisar”.

Fără să exercite activități polițienești, lui Damir i-au fost acordate o serie de distincții departamentale, precum: premiu bănesc, grade înainte de termen, inclusiv distincțiile – Crucea „Meritul polițienesc clasa II”, Medalia „Pentru merite în combaterea criminalității clasa II” ș.a.

Acte codificate cu identitate falsă

Cei doi șefi din cadrul Poliției, acționând contrar normelor procesual-penale și actelor normative de reglementare, au organizat perfectarea pentru președintele Asociației FEA a actelor codificate cu o altă identitate. Astfel, în cadrul urmăriri penale, a fost stabilit faptul folosirii acestor acte de către persoana nominalizată la ieșirea și intrarea în țară.

Aspectele dezvăluite în cadrul acestor investigații reflectă modul în care a fost tratată și utilizată o instituție a statului în vederea realizării unor interese personale și obscure. Cu alte cuvinte, persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor investigate le-au comis în timp ce îndeplineau funcţii de comandă în cadrul unei structuri importante în stat.

Toate aceste acțiuni au fost săvârșite din loialitate pentru anumite persoane, care sunt deja recunoscute că au controlat toate instituțiile de forță ale statului pe parcursul mai multor ani.

Prejudiciul cauzat de pe urma săvârșirii infracțiunilor date, insistă procurorii, rezultă din faptul că o instituție a statului, Poliția, a fost utilizată în vederea ascunderii unor fărădelegi și acordarea unor facilități pentru persoane din anturajul organizației criminale –  „Plahotniuc” – dreptul de a beneficia de o altă identitate, dreptul de a săvârși orice fapte ilegale, pentru ca ulterior să le transpună în calitate de „misiune” de serviciu.

În perioada regimului Plahotniuc, existau formațiuni care activau ca „stat în stat”. Acestea erau necontrolate și necunoscute în acea perioadă nici măcar de unele persoane cu funcții cheie din cadrul MAI, utilizată exclusiv în vederea realizării propriilor interese, cu acoperirea serviciului public.

Dorin Damir a fost reţinut pe data 5 iulie de către Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS), în acelaşi timp cu șeful Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru, și un inspector din cadrul Poliției de Frontieră.

Alexandru Pânzari a fost reţinut, pe 30 iulie, în urma mărturiilor lui Valariu Cojocaru.

Ilie Gulca
27/09/2021



Become a Patron!

TestRapid

Comentarii